Skip to content

Îţi place să bei whisky şi cauţi un job? Ce trebuie să faci pentru a fi angajat de o cunoscută companie scoţiană

Un interviu pentru un loc de muncă mult râvnit poate presupune efort şi multe emoţii.

De la ţinuta dvs., care trebuie să fie impecabilă, până la o bună cunoaştere a atribuţiilor job-ului şi a companiei angajatoare, aveţi de parcurs un drum care vă poate da bătăi de cap.

Totuşi, există şi job-uri de vis, care ies din tiparele clasice şi vă pot oferi alte perspective.

Astfel, compania de whisky scoţiană Grant’s caută un ambasador global pentru băuturi. Acesta urmează să călătorească în lume şi să bea mult whisky.

Trei candidaţi norocoşi, aleşi după rundele iniţiale de interviuri, vor fi trimişi fiecare în câte trei locuri, în luna octombrie – unul în Polonia, Israel şi India, unul în Africa de Sud, ţările nordice şi Columbia şi unul în Rusia, Taiwan şi Franţa.

Aceşti candidaţi vor avea misiunea de a-i încuraja pe oameni să bea whisky… consumând whisky şi organizând petreceri cu tematică “whisky“.

whisky

Nu va gândiţi însă că interviul este la fel de simplu ca “aplicaţi, va trimitem în străinătate şi beţi whisky“. Pentru a ajunge la etapa finală, solicitanţii vor trebui să treacă de două runde iniţiale de interviuri.

Primul este bazat pe reţelele sociale, cerând oamenilor să creeze o băutură care conţine trei ingrediente (unul dintre ele trebuie să fie whisky-ul Grant’s, fireşte), care le captează personalitatea. Rezultatul trebuie împărtăşit pe Instagram cu hashtag-ul #GrantsInterview.

Din această rundă, Grant’s va selecta 250 de persoane şi le va trimite un formular de cerere.

Din candidaturi, compania va restrânge cele 250 de persoane la doar 20, care vor fi apoi duse la distileria originală din Dufftown, Speyside, pentru un eveniment de informare. Aceste 20 de persoane vor primi două nopţi de cazare într-un hotel, aşa încât chiar şi această etapă are avantajele ei. Apoi vor fi stabilite noi provocări pentru candidaţi, pentru a vedea cât sunt de capabili să-şi îndeplinească sarcinile la locul de muncă.

După acest eveniment, vor fi aleşi trei finalişti, iar aceştia vor fi cei trimişi în întreaga lume pentru a bea whisky. Cel mai bun candidat va fi ales în cele din urmă drept ambasador oficial Grant’s la nivel mondial.

Puteţi aplica pentru job AICI