Skip to content

Fost director FBI, dezamăgit că în România sunt condamnați corupții

Între 6 și 9 mai 2001, Mircea Geoană, pe atunci ministru de Externe, a fost într-un prim turneu important în SUA pentru a prezenta autorităților americane aspirațiile României de integrare euro- atlantică. Printre “examinatorii” americani de atunci a fost și Louis Freeh, directorul FBI, fost judecător.

România a devenit membră NATO și UE, iar “examinatorul” de atunci este astăzi avocat al condamnatului fugar Puiu Popoviciu și se declară public dezamăgit de decizia judecătorilor Curții Supreme din România. Aceștia l-au condamnat pe Popoviciu la șapte ani cu executare în dosarul „Băneasa” pentru că a achiziționat ilegal un teren de 224 de hectare care aparținea Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

Sunt convins că dezamăgirea s-ar accentua dacă fostul director FBI ar ști și i-ar spune cineva de la Ambasada SUA, mutată în Băneasa, că într-o țară care a devenit membră UE și NATO contractul Bechtel, inclusiv anexele, a dispărut.

La 1 august 2017 s-au împlinit patru de când acest contract secret pentru realizarea Autostrăzii Transilvania, cu o valoare de peste 1,5 miliarde de euro, nu este de găsit! Nu se știe nici anexele la ce valoare au ajuns. Jalnic! Cum se poate ca într-un stat de drept să dispară un contract secret de așa valoare și importanță?

Cine știe, poate că fostul director FBI, așa dezămagit cum este, se va oferi pro bono să găsească contractul Bechtel și să-l predea autorităților române via Ambasada SUA din Băneasa.

Se prea poate ca fostul director al FBI să fie foarte bun cunoscător al afacerilor judiciare românești. Aceasta pentru că îl are client și pe miliardarul israelian Benny Steinmetz, investigat în mai multe țări pentru mituirea unor oficiali guvernamentali în Africa. Ei bine, să ne aducem aminte că Steinmetz este anchetat și de DNA în dosarul retrocedării Fermei Băneasa.

Louis Freeh a fost și avocatul prințului saudit Bandar bin Sultan în afacerea „Al-Yamamah Arms Deal” în care marele concern britanic BAE Systems era acuzat că a mituit oficiali saudiți pentru a vinde arme acestei țări, partea cea mai consistentă fiind 72 de avioane supersonice Eurofighter.

Ancheta a pornit de la SFO (Oficiul britanic pentru Fraude Majore), iar la acea vreme, prin 2009, anchetatorii britanici mai vorbeau și de o altă mită dată de BAE Systems, cam 6.000.000 de lire sterline pentru doi oficiali români, pentru achiziționarea de către Romania a două fregate, redenumite ulterior Regina Maria și Regele Ferdinand.

Că tot a aflat cum e cu mitele BAE Systems, fostul director FBI să fi aflat și cine erau cei doi oficiali români mituiți, iar aceștia să-l fi recomandat peste ani lui Puiu Popoviciu?