DOLIU național în Egipt. Sute de persoane au murit în urma unui atac terorist comis într-o moschee

top-shop.ro%20

Autoritățile egiptene au decretat trei zile de doliu național. Atacul, încă nerevendicat, a fost cel mai sângeros din istoria recentă a țării. Aviația militară a informat că în noaptea dintre vineri și sâmbătă a bombardat depozite cu arme și muniții ale teroriștilor.

Atentatul asupra moscheii din El-Arish, nordul peninsulei Sinai, Egipt, a fost comis vineri, 24 noiembrie. Peste 300 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite, inclusiv copii. Potrivit unor martori oculari și unei surse din forțele de securitate, mai mulți bărbați înarmați, suspectați de autorități că fac parte din grupările islamiste, au aruncat o bombă și apoi au deschis focul împotriva credincioșilor care se rugau.

Moscheea atacată ”este frecventată de tribul Sawarka, cel mai mare din nordul Sinaiului și, în general, cunoscut pentru colaborarea cu armata și forțele de ordine” în lupta contra ISIS, arată surse locale. Locul de cult se află într-o zonă deșertică  la 60 de km de Al Arish, capitala Sinaiului nordic, și la 30 de Bir El Abd, practic o poziție izolată care nu a facilitat sosirea ambulanțelor și forțelor de securitate.

Moscheea aparține sufiților și întreaga zonă Al Rawdah este o piatră de temelie a sufismului, o orientare mistică a islamului ”pe care grupările teroriste o consideră apostată”, afirmă site-ul egiptean Al Masreyn citând o sursă tribală.

Sufismul este o doctrină și disciplină de perfecționare spirituală islamică care vizează protejarea comunității de riscul unei rigidizări a credinței. Însă potrivit ISIS sunt ”apostați”, credincioși care au abandonat Islamul.

Imamul moscheii atacate organiza de două ori pe săptămână rugăciuni și primise recent amenințări cu scopul de a-și înceta activitatea. Prelatul a fost împușcat de cel puțin douăzeci de ori.

ISIS a atacat deja comunitatea sufistă din Sinai anul trecut, decapitând un prelat de vârf, Suleiman Abu Heraz, în vârstă de aproape o sută de ani și orb, și pe ”învățătorul” de doctrine islamice Saleh Greir în ianuarie.

Atacul asupra moscheii din Egipt este cu siguranță cel mai sângeros episod al războiului de intensitate redusă pe care forțele de securitate îl duc în nord-estul peninsulei Sinai de la jumătatea lui 2013, când a căzut președintele islamist Mohamed Morsi.

Contrar a ceea ce mulți cred, musulmanii constituie majoritatea victimelor atentatelor teroriste.

Advertisements

Leave a Comment

Advertisements