Fraude de 4.000.000 de dolari. Un vâlcean, judecat și condamnat în România, vrea să scape de închisoare în SUA

Un vâlcean, condamnat în România pentru fraude informatice și extrădat în SUA pentru aceleași infracțiuni, s-a plâns magistraților americani, în încercarea de a scăpa de pușcărie, că este judecat de două ori pentru aceleași fapte.

Pe 9 octombrie 2018, Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că Romeo Vasile Chița, în vârstă de 39 de ani, a fost adus în sfârșit pe teritoriul american și va fi judecat printre altele pentru infracțiuni informatice și spălare de bani.

Odată ajuns în America, Chița, cunoscut sub porecla Rich, a fost transferat la închisoarea Cuyahoga și apoi dus în fața unui judecător, conform cleveland.com.

Condamnat definitiv în România, el a pledat nevinovat și a protestat spunând că a fost acuzat de aceleași fapte în România unde a făcut și închisoare.

În schimb, procurorul a explicat judecătorului că există diferențe față de dosarul din România și că victimele din SUA merită să li se facă dreptate.

Vâlceanul a fost acuzat că a folosit un virus informatic pentru a afla datele bancare, datele persoanale și parolele folosite de câteva zeci de americani și a sustras 4.000.000 de dolari.

Procesul său va avea loc la Tribunalul din Cleveland, Ohio. Alți opt inculpați au fost implicați în aceste infracțiuni.

Doi dintre ei, Daniel Mihail Radu, 39 de ani, și Manuel Tudor, 37 de ani, au fost deja extrădați din România și așteaptă să fie judecați tot în Cleveland. Ceilalți sunt încă dați în urmărire.

Procurorii americani susțin că Romeo Vasile Chița a condus o organizație infracțională care a făcut multe victime în rândul americanilor.

Așa cum rezultă din rechizitoriul americanilor, Chița conducea rețeaua din România și opera în mai multe țări printre care: Statele Unite, Canada, Croația, Letonia, Ungaria, Bosnia-Herțegovina, China, Iordania, Malaezia.

Rețeaua a început să opereze în 2007 când a trimis mai multe e-mailuri de tip phishing care păreau a fi de la mai multe instituții americane.

Chița deținea NetOne, un furnizor de internet, susțin autoritățile federale americane.

Când victimele accesau e-mailul, se instala automat un malware care fura toate datele din computerele acestora.

Aceste date erau transmise ulterior și altor indivizi.

Membrii rețelei, printre care și un fotbalist, sunt de asemenea acuzați că au fost implicați într-o campanie online de înșelăciune.

Comercializau autoturisme inexistente prin licitații online false pe eBay, Craigslist, autotrader.com și alte site-uri.

În SUA, cazul a fost investigat în cooperare de mai multe instituții, printre care FBI și US Secret Service. Anchetatorii de peste ocean au mulțumit autorităților române pentru implicarea în acest caz.

Ancheta a început în ianuarie 2008 după ce polițiștii din Westlake, Ohio, au oprit pentru control o mașină în care se aflau doi bărbați.

Cei doi români, M.V. și S.S., au fost arestați după ce polițiștii au găsit în portbagajul mașinii 63.000 de dolari, opt telefoane mobile, două computere, o imprimantă color și chitanțe MoneyGram și Western Union.

M.V. și S.S. au recunoscut că fac parte dintr-o operațiune mai mare și le-au explicat polițiștilor care este rolul lor: să călătorească în diverse state din SUA pentru a primi și trimite bani.

Romeo Vasile Chiţa s-a născut pe 13 noiembrie 1979 la Râmnicu Vâlcea.

Pe 16 iulie 2008, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a mai multor inculpaţi, cei mai mulţi fiind din judeţul Vâlcea (Râmnicu- Vâlcea și Drăgășani), doi din București și unul din Brad, județul Hunedoara.

Inculpații, condamnați între timp la diverse pedepse cu închisoarea, erau: Teodor Viorel Radu, Daniel Mihail Radu, Ionuţ Chera, Cristian Chera, Romeo Vasile Chiţa, Solomon Onoriu Stan, Carol Mihai Jurja, Petre Cătălin Bunescu, Alin Ionuț Bunescu, Ioan Andrei Vlădoiu, Bogdan Gheorghe Țîrlea, Alexandru Marian Anuța, Constantin Cătălin Olteanu – fotbalist la A.S. Posada Perișani,  George Claudiu Iordache, Manuel Alexandru Tudor,  Constantin Cătălin Barbu, Costin Enescu, Octavian Ionuț Manu, Virgiliu Iulian Tîrnăcop, Mădălin Gheorghiță Merca, Cristian Mihail Mugioiu și Yahia Fawzi Abdul Hameed Al Lahham, un iordanian cu permis de ședere în România.

Procesul grupului a durat mulți ani, fiind chiar trimis spre rejudecare în 2013 după ce Tribunalul Vâlcea îl condamnase pe Chița și pe ceilalți 21 de inculpați.

Ei au fost judecați pentru constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Chița a primit cinci ani de închsioare.

În dosar s-au constituit parte civilă 13 femei, 42 de bărbaţi, US Bank, Sunt Trust Bank, New York Community Bankcorp Pinnacle National Bank, M&T Bank, firme de avocați, companii , Ebay, restaurante etc.

Sumele variază între 104 dolari și 200.000 de dolari. În total, ei trebuie să achite victimelor din SUA și Australia sume consistente.

Chița a fost prima dată arestat în vederea extrădării în martie 2013. Judecătorii Curții de Apel București au admis cererea de extrădare a lui Chița în Statele Unite cu condiția ca el să nu fie judecată pentru aceleași infracțiuni.

Practic, predarea lui Chița s-a amânat până la soluționarea definitivă a dosarului.

În timpul procesului, Chița a fost plasat sub control judiciar, fiindu-i permisă deplasdarea în interes de serviciu la București.

În februarie 2018, Vasile Romeo Chița a fost condamnat definitiv de magistrații Curții de Apel la trei pedepse de câte trei ani care au fost contopite într-una singură de trei ani cu suspendare.

El a fost arestat preventiv prima oară în perioada 15.07.2008 – 19.06.2009. Apoi, în vederea extrădării: 21.03.2013 – 14.06.2013.

În prezent, la Tribunalul Vâlcea se judecă un dosar în care Serviciul de probațiune a cerut instanței revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei pentru Romeo Vasile Chița.

Următorul termen este stabilit pentru sfârșitul lunii noiembrie 2018. În SUA, dacă este găsit vinovat, Chița riscă pedepse mari pentru că a pledat nevinovat.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!