Goana unor state ale Uniunii Europene după independența energetică dăunează grav mediului înconjurător și sănătății din cauza exploatării continue a resurselor de uraniu.
O investigație care s-a întins în patru țări: România, Slovacia, Cehia și Germania a demonstrat că autoritățile naționale sau locale nu sunt interesate de sănătatea oamenilor și ignoră riscurile de mediu atunci când vine vorba de exploatarea și închiderea minelor de uraniu. Nu există date complete și concrete legate de monitorizarea calității vieții a celor care trăiesc în zonele din apropierea minelor de uraniu, fie ele active sau închise. Animalele sălbatice trăiesc în preajma acestor exploatări miniere și se hrănesc de pe haldele de steril sau se adapă din iazuri de decantare. Și asta, în ciuda faptului că s-au cheltuit, cu puține rezultate, sute de milioane de euro pentru închiderea minelor de uraniu.
Uniunea Europeană trebuie să facă față unei moșteniri grele în ceea ce privește mineritul iresponsabil pe suprafețe întinse din Germania Democrată, fosta Cehoslovacie și România din perioada de dominație sovietică. Acest tip de minerit a dăunat grav mediului înconjurător și sănătății umane. UE cere statelor membre să închidă fostele mine de uraniu și să dezvolte infrastructura necesară pentru asigurarea unui management responsabil și de calitate a deșeurilor radioactive. Există totuși și o lipsă de supraveghere a UE în acest domeniu. Comisia Europeană monitorizează închiderea minelor de uraniu, deșeurile radioactive și nivelul de iradiere, dar se poate observa că în ultimii ani oficialii europeni nu mai sunt atât de activi. Dacă în 2012 au monitorizat opt state membre, în 2014 numărul a scăzut la trei, pentru ca în 2015 să ajungă la unu, singura țară monitorizată fiind Cipru.
În Uniunea Europeană sunt doar două țări care mai produc uraniu la scară mare: România și Cehia. Cantități mici provenite din conservarea activităților miniere mai produc Franța, Germania și Ungaria. România și Cehia produc doar 2% din totalul de uraniu necesar al Uniunii Europene, în vreme ce sănătatea umană și mediul au de suferit pe perioadă foarte îndelungată. În prezent, se încearcă deschiderea unor noi mine în Slovacia sau redeschiderea unora în Cehia.
Abandon și subfinanțare
„Trăim aici, cu radonul peste drum și cu praf de calcar de jos din vale. Fută-ne-n dumnecat, ne omoară pe tăți!”. Așa își descrie traiul un fost miner din Bihor. Băița Plai se află la marginea Parcului Natural Apuseni din inima Transilvaniei, într-o zonă turistică plină de istorie. Este o fostă colonie muncitorească înființată în anii `50 de sovietici și aparține administrativ de orașul Nucet. În Nucet a existat pe vremea lui Ceaușescu și o tabără foarte mare de copii care, în zilele toride de vară, se bălăceau în râul care spăla reziduurile radioactive. Din cei 2.100 de locuitori ai Nucetului, aproape 100 trăiesc în Băița Plai în patru blocuri construite de sovietici înainte de a începe exploatarea uraniului. Cele mai multe apartamente sunt goale, pentru că nimeni nu vrea să locuiască lângă muntele de steril și lângă alte câteva exploatări miniere din zonă. Doar patru dintre locuitori sunt foști mineri.
Exploatarea de la Băița Plai a fost pusă pe lista de obiective miniere pentru a fi închisă și ecologizată în 2007, dar acum este în conservare. În anii ‘50 sovieticii au exploatat ca reparație de război uraniul de la Băița Plai, unul dintre cele mai bogate zăcăminte din lume. Inițial, uraniul a fost extras în două cariere de suprafață, pentru că era cel mai mare zăcământ din lume aflat la suprafață. Apoi s-a trecut și la munca în subteran. Începând cu anul 2000, mina s-a închis treptat, pe nesimțite. Oamenii au plecat în valuri, fie de bună voie, fie pensionați.
„La noi era periculoasă munca. De aici de la poartă mergeam aproape o oră până la galerii cu autobuzul, apoi opt km în subteran cu trenul. Lucram sub cel mai înalt vârf din Munții Apuseni și lucram uzi până la piele că făceam găuri în sus, perforam roca cu apă. O fost muncă de ocnaș”, își aduce aminte Florian Covaci, un fost miner. Are 74 de ani și a ieșit la pensie după 20 de ani de muncă în subteran.
Drumul spre Băița Plai urcă domol pe malul unui râu. Pești nu sunt, pentru că apa e plină de un praf fin, alb care provine de la o mină, încât nici o vietate nu poate trăi. E plin, în schimb, de gunoaie. Pe marginea drumului sute de tufe de mure. Abia pot fi mâncate tot din cauza aceluaiși praf înnecăcios. Chiar lângă intrarea minei de unde provine praful de calcar, pe marginea drumului, o tablă montată nu demult anunță călătorul că intră în aria protejată Munții Bihor care face parte din rețeaua Natura 2000, a zonelor protejate la nivelul Uniunii Europene. La Băița, în fosta mină de uraniu sunt acum depozitate 4,6 milioane de litri de reziduuri radioactive. Experiența României în ceea ce privește reabilitarea zonelor în care s-a extras uraniu este una a ignoranței și abandonului. Nu există date certe asupra efectelor radiațiilor asupra sănătății umane, mediul înconjurător este ignorat, iar minele de uraniu sunt abandonate fără a se fi făcut o închidere a acestora conform cerințelor europene.
Mii de cazuri de cancer radioindus
Numărul cazurilor de cancer cauzate de mineritul uraniului nu este cunoscut în România, dar este estimat la câteva mii annual. Vasile Mocanu are 53 de ani, dar oamenii îi spun Doru. A lucrat în mina de uraniu ani de zile, dar a rămas în Băița Plai și lucrează ca paznic pentru o firmă privată care asigură securitatea minei și a depozitului național de materiale radioactive unde sunt depozitate 4,6 milioane de litri de reziduuri radioactive. Doru zice că i s-a acomodat organismul cu radioactvitatea și speră din tot sufeltul să prindă pensia, pentru că foarte mulți dintre foștii săi ortaci mor unul după altul. „Adevăru’ îi că mulți s-au dus sub 50 de ani. De curând a mai murit un fost coleg, avea 57 de ani. Dacă trecem de 60 de ani, atunci o ducem mult. Bolile astea or băgat în pământ mulți tineri”, spune Doru.
Uraniul este un metal ușor radioactiv și este foarte răspândit în scoarța terestră, fiind prezent în majoritatea rocilor, în sol, în apa râurilor și în apa de mare. Încă din secolul al XVI-lea medicii au observat că minerii care munceau în minele de argint din Joachimsthal, astăzi Jáchymov, oraș aflat la granița dintre Cehia și Germania, mureau prematur dintr-o cauză necunoscută, mai ales după ce intrau în contact cu o rocă neagră. Abia câteva sute de ani mai târziu s-a dat un nume bolii: cancer de plămâni și în 1921 s-a presupus că radonul putea fi cauza îmbolnăvirilor, fapt confirmat prin studii ulterioare.
Minereul de uraniu este prelucrat folosindu-se de cele mai multe ori acidul sulfuric. În urma procesării rămâne o cantitate mare de deșeuri sub formă de șlam care conține peste 85% din radioactivitatea prezentă în minereu. Șlamul conține metale grele, contaminanți toxici precum arsenul și alte chimicale rezultate în urma procesului. Acestea reziduuri se pot dispersa în mediu care mai poate fi afectat și de haldele de steril.
După fumat, radonul reprezintă a doua cauză în declanșarea cancerului căilor respiratorii susține un grup de cercetători din cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Studii recente arată că cel puțin 10% din cazurile de cancer pulmonar au cauza în radonul rezidențial. În România, între 1000 și 3000 de decese anual pot fi atribuite radonului. Cercetătorii din universitatea clujeană împreună cu colegii lor din cadrul Facultății de Medicină a Universității Cantabria din Santander, Spania, au demarat un proiect de 1,12 milioane de euro cu fonduri europene în Băița – Nucet.
Scopul acestui proiect a fost de a măsura și reduce nivelul radonului din locuințe, pentru elaborarea unei strategii pe plan național. 20 de locuințe au fost monitorizate timp de trei ani, dar măsurătorile s-au făcut la 580 de locuințe. Rezultatele au arătat că în această zonă există un risc crescut de cancer pulmonar, 25% din decesele anuale putând fi atribuite expunerii la radonul din interiorul caselor în zona minieră Ştei-Băiţa. A fost confirmat faptul că în această zonă speranţa de viaţă este foarte scăzută, aici înregistrându-se cea mai crescută rată de incidenţă a cancerului pulmonar din România.
Această zonă a fost aleasă pentru studiu din cauza faptului că de zeci de ani oamenii și-au construit case și adăposturi pentru animale cu piatră din haldele de steril. Fundații, ziduri și chiar terasamente pentru șosele au fost construite din acel material. Primarul din Nucet a confirmat faptul că în anii 1960 -70 oamenii își construiau case cu piatra din Băița Plai sau cu piatră din Criș, râu care a spălat zeci de ani haldele de minereu și de steril. Foarte important este faptul că haldele de steril nu au fost cuprinse în vreun program de ecologizare, nu s-au făcut controale de mediu la aceste halde. Treptat natura a luat în stăpânire ceea ce omul nu a vrut să ecologizeze.
„Primul efect al radiației este cancerul. În anii `60 li s-a permis oamenilor să folosească halda de steril pentru construcția caselor”, a explicat Laszlo Toro de la Institutul Național de Sănătate Publică, Departamentul de Igiena Radiațiilor, din Timișoara. Iradierea îndelungată chiar și cu doze mici poate produce leucopenii, malformații congenitale, pe când iradierea cu doze mari duce la accentuarea leucopeniei, eriteme, căderea părului, hemoragii interne, sterilitate completă sau chiar moartea.
Ministerul Sănătății din România admite că principala modalitate de expunere la radiații pentru minerii ce exploatează uraniu se face prin inhalarea radonului şi a descendenţilor acestuia. Pentru fiecare persoană expusă profesional la radiaţii ionizante se întocmeşte un dosar medical special şi este completat pe toată durata cât lucrătorul rămâne în această categorie. Dosarul medical este păstrat până când lucrătorul atinge vârsta de 75 de ani, sau pentru o perioadă de cel puţin 30 de ani, începând de la data încheierii activităţii profesionale care implică o expunere la radiaţii ionizante.
Cancerele radioinduse, cu sau fără contribuţia altor agenţi, nu pot fi deosebite de cele provocate de alte cauze. Studii recente arată că datorită tuturor cauzelor de poluare radioactivă doza de radiații pe cap de locuitor a crescut în ultimii 60 de ani de 5 până la 15 ori. Zonele de risc nuclear înseamnă în România 33.920 km pătrați, 1300 de localitați și 5, 24 milioane de locuitori, mai mult de un sfert din populația României. Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără exploatări miniere radioactive, metalurgia uraniului. Oficialii din Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice din România admit că impactul principal asupra mediului din industria minieră provine din iazurile de decantare și haldele de steril.
Cu toate că remedierea siturilor contaminate trebuie făcută astfel încât să asigure protecția resurselor de apă, a securității alimentare și a sănătății umane, acest fapt nu se întâmplă. 23 de mine de uraniu sunt propuse pentru închidere, însă numai două au fost închise total. Halde de minereu uranifer sunt 23 în toată țara. Parte din materialul din halde a ajuns și în terenurile agricole, fapt ce se poate vedea și în Cehia la Příbram unde lângă mai multe halde de asemenea tip se face intensiv agricultură. Animalele beau apa din pârâuri care conțin metale grele și radionuclizi, pentru că numai apa potabilă este analizată de către autorități. „Monitorizări nu se fac la populație pentru că ar costa foarte mult. Persoanele care mănâncă vânat este posibil să fie mai expuse decât celălalte, pentru că ecosistemele de pădure concentrează foarte multă radioactivitate”, a adăugat Toro.
Radonul emanat dintr-o haldă are un timp de viață de câteva zile, dar reprezintă un pericol pe perioadă îndelungată deoarece este generat prin dezintegrarea radiului care are un timp de viață de 1.600 de ani. Haldele sunt supuse eroziunii din cauza ploilor, astfel că poluanții toxici pot ajunge în apa freatică sau apele de suprafață și apoi în organismul uman fie prin apa potabilă, fie prin alimentație. Vegetația și animelele domestice sau sălbatice contribuie la disperasarea materialelor din haldă și creșterea emisiilor de radon. În zonele afectate de mineritul de uraniu se putea observa inițial că plantele sunt mai mici, dar în timp au apărut efectele majore: au disparut multe specii.În zilele fără vânt și cu o umezeala ridicată, radonul este în exces. Nu s-au facut studii asupra cantității de elemente transportată de vânt sau de apă, dar animalele contribuie masiv la migrarea radionuclizilor. În legislaţia naţională nu sunt prevăzute limite pentru radionuclizi în apele de suprafață. Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) stabilește anual un program special de supraveghere a radioactivității mediului în zonele în care au existat exploatări de uraniu. Cu toate că se iau diferite probe de apă, sol și vegetație, acest program nu este destinat monitorizării curente a emisiilor de radiații în zona haldelor de steril sau a galeriilor miniere.
În ceea ce privește sănătatea minerilor sau a foștilor mineri din minele de uraniu, medicul de medicina muncii este pus într-o situație dificilă atunci când trebuie să semnaleze cancerul profesional radioindus ca efect al expunerii la radiaţii ionizante. Cum probabilitatea apariţiei cancerului radioindus este proporţională cu doza, acest tip de efect poate fi detectat numai prin mijloace statistice în studii epidemiologice realizate pe grupuri de populaţie expusă. O altă problemă o reprezintă monitorizarea foștilor mineri, pentru că în proporție covârșitoare aceștia nu proveneau dintre localnicii din zona unde funcționa mina. La Ciudanovița, în Banat, foștii mineri au o altă teorie legată de decesele din breaslă.
Dacă pleci din mină, mori!
Compania Națională a Uraniului (CNU) a căutat uraniu în mai multe zone din țară, însă exploatarea s-a făcut doar în șase mine: Natra, Dobrei, Ciudanovița, Băița Plai, Avram Iancu, Crucea-Botușana. Activitatea de exploatare a zăcămintelor uranifere din zona unde se găsesc primele trei mine menționate a început în perioada 1950-1956 prin prospecţiuni pentru depistarea zăcămintelor de către Ministerul Geologiei URSS. Aici au lucrat și 3.600 de mineri înainte de 1989, acum mai sunt doar 130 de angajați. Inițial lucrările de închidere și ecologizare trebuiau finalizate în 2009, apoi în decembrie 2015, însă din cauza lipsei fondurilor termenul real nu este nici acum cunoscut.
Fosta colonie muncitorească de la Ciudanovița, construită și ea tot de către sovietici, este mai mare decât cea de la Băița Plai. Pe vremuri avea propria echipă de fotbal, mărturie fiind și acum stadionul aflat nu departe de intrarea în mină, sigilată cu beton. Aici mai trăiesc acum aproape 300 de suflete. Școala, altădată plină de copii, este acum aproape goală. Pensiile foștilor mineri vin la Poștă, a cărei clădire stă să pice, pentru că localitatea nu are un bancomat. Primii muncitori care au venit la Ciudanovița erau din Bihor. De la Oravița la Ciudanovița se poate ajunge cu trenul, vestitul semmering bănățean, prima cale ferată montană din România, însă halta este la câțiva kilometri de colonie.
O altă variantă este cu mașina sau cu singurul microbuz care circulă pe aici. Drumul acesta a fost construit cu deținuți și se numește Golgota. Unii oameni de aici sunt convinși că toată chestiunea iradierii este un basm. „Am lucrat la mină și am 11 copii. Dacă ar fi radiații nu mai făceam eu atâția”, spune de la balconul unui bloc un om. Sub el, o femeie doarme liniștită lângă câteva lăzi cu bere. În schimb, doi bătrânei, și ei foști mineri, care beau pe o bancă bere spun că mulți dintre cei care au plecat de aici în alte părți au murit de plămâni, iar alții neobișnuindu-se cu viața în altă parte, s-au întors.
Și colegii lor din Băița Plai susțin această teorie. „Foștii mineri care au plecat, după trei sau patru luni erau morți. A intrat în noi uraniul ăsta. Dacă vine cineva aici în vizită, începe sa-l doară capul”, admite și Florian Covaci. „Eu aici m-am născut, aici o să mor. Amu ești bine și în doi ani te-ai curățat. Cei care vin aici obosesc repede. Noi ne-am născut cu drogul ăsta, cu radonul ăsta. Ăia care pleacă de aici sunt terminați. Le cade părul și când îi vezi, sunt albi ca varu’ deși au 48 – 50 de ani”, a adăugat un localnic din Nucet.
Laszlo Toro de la Institutul Național de Sănătate Publică a lucrat mulți ani în zona Ciudanovița – Lișava, dar nu crede în aceste povești. El a explicat că este dificil să se facă un studiu la nivel național pentru monitorizarea populației din zonele în care s-a extras uraniu și că în România nu s-au făcut astfel de studii în ultimul deceniu, decât la nivel local. „Aceste studii costă foarte mulți bani. Radiațiile persistă vreme îndelungată în plantele cu care animalele se hrănesc. Este posibil ca oamenii care mănâncă vânat să fie mai expuși decât ceilalți”, a precizat Toro. El a adăugat că fosta mină de uraniu de la Lişava reprezintă unul din factorii de poluare în judeţul Caraş-Severin pentru că apele se infiltrează în halda de lângă mină și că apa nu este potabilă pentru că rocile sunt radioactive.
În aceast areal există o suprafață de 37.000 de mp, cât cinci stadioane olimpice, unde au fost depozitate mari cantități de minereu uranifer. Contaminarea se mai poate produce prin intermediul apelor rezultate din acumulările în galeriile subterane ale minelor precum şi din apele de şiroire care spală haldele de steril din perimetrele afectate exploatărilor. Proiectul de închidere și ecologizare a perimetrelor miniere nu are ca și obiect decontaminarea zonelor situate în afara acestora perimetre. Garda de Mediu din Caraș – Severin confirmă că minele de la Ciudanovița și Lișava sunt factori de poluare, haldele de steril contaminează solul pe care s-au depus elemente radioactive prezente în minereul de uraniu.
Acoperirea materialului radioactiv este crucială, iar reziduurile din minele de uraniu nu ar trebui să fie expuse eroziunii aerului. Dr. Eberhard Falck, Environmental Science Professor, Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines University ne-a explicat că dacă reziduurile nu sunt acoperite contaminanții ajung în apele de suprafață și în pânza freatică. CNU a fost amendată în 2001, cu aproape 2.000 de euro pentru neîndeplinirea condițiilor de mediu la o exploatare, iar în 2002 cu 4.500 de euro pentru neecologizarea haldelor de steril de la o exploatare minieră. Și acum drumul dintre Oravița și Ciudanovița trece prin locul unde exista stația de descărcare a urnaniului. Clădirile nu sunt nici pe departe dezafectate, ci mai degrabă lăsate de izbeliște.
Statele Uniunii Europene nu sunt supravegheate la nivel internațional. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) cu sediul la Viena doar centralizează datele pe care membrii săi le trimit. Comisia Europeană este singurul organism care monitorizează radiactivitatea din aer, apă, sol și alimente în statele Uniunii. Totuși, numărul statelor monitorizate de Comisie a scăzut în ultimii ani de la opt în 2012 la unu în 2015: Cipru. Ultimele inspecții în România au avut loc în 2012 și 2008, în Slovacia în 2014, 2008 și 2005, iar în Cehia în 2010 și 2005. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) este instituția care avizează toate licențele și supraveghează dezafectarea minelor.
Oficialii CNCAN susțin că au urmărit în permanență modul de aplicare a prevederilor legale privind monitorizarea radiologică individuală a persoanelor expuse profesional, că au centralizat dozele înregistrate, doze care s-au încadrat în limitele admise de legislația în vigoare. Tot în limitele admise a fost radioactivitatea factorilor de mediu în exteriorul incintelor controlate în care au fost desfășurate activități din domeniile mineritului și preparării minereurilor de uraniu, inclusiv dezafectare, la fel și deversările în mediu de efluenți lichizi și gazoși radioactivi rezultați de la activități de minerit și preparare.
Potrivit CNCAN, concluziile misiunilor de evaluare ale EURATOM întreprinse în România în 2008 și 2012 la fostele exploatări miniere, instalații de prelucrare a uraniului, de fabricare a combustibilului nuclerar, au fost pozitive. Toate aceste inspecții au durat în medie patru zile și este greu de crezut că inspectorii EUROATOM au verificat amănunțit fiecare zonă de risc mai ales că numai fostele mine sunt la distanță mare una de alta. Un lucru este cert: niciun inspector nu a vorbit cu vreun fost miner de la Băița.
Închiderea minelor înseamnă o procedură anevoioasă și implică multe instituții. Conversim este o firmă deținută de Ministerul Economiei și are ca obiect principal de activitate conservarea minelor până la încheierea contractelor de închidere a minelor subterane, remedierea ecologică și monitorizarea post-închidere. Compania Națională a Uraniului (CNU) este responsabilă de administrarea resurselor de uraniu din România. CNCAN este instituția care avizează toate licențele și supraveghează dezafectarea. Statul mai deține și alte insituții cu atribuții în acest domeniu, spre deosebire de Cehia unde tot ceea ce înseamnă minerit și prelucrare a uraniului se face de către o singură entitate.
Procedura de închidere a acestor mine trebuie făcută în anumite condiții: refacerea peisajului şi mediului, asigurarea sănătăţii şi siguranţei generaţiilor viitoare, prevenirea poluării pe termen scurt şi lung, asigurarea unei închideri corespunzătoare din punct de vedere ecologic. Guvernul României a decis să investească în închiderea celor 23 de mine de uraniu aproape 220 de milioane de euro, dar până acum a fost alocată numai 10% din sumă, comparativ cu miliardele de euro investite de guvernul german sau ceh. Minele de la Ciudanovița și Lișava din județul Caraș – Severin au fost primele incluse în planul de închidere încă din 1999, dar din cauza lipsei resurselor financiare lucrările stagnează.
Abia în 2007 CNCAN a evaluat și autorizat dezafectarea instalațiilor miniere de exploatare a minereurilor de uraniu din cadrul Sucursalei Banat- Oravița prin CNU SA. Din cauza întreruperii periodice a finanțării lucrărilor de ecologizare activitatea este sistată, constructorul neputând avea o continuitate a activității și o definitivare a lucrărilor la termenele stabilite. Problema este că lucrările de ecologizare care s-au făcut au început să se degradeze, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi reluate, ci reîncepute. În România numai două dintre cele 23 de mine de uraniu au fost închise, restul fiind în conservare, cu excepția exploatării de la Crucea – Botușana.
Întârzierile sunt cauzate de finanțarea insuficientă pentru finalizarea lucrărilor, dar și pentru că legislația românească trebuia armonizată cu cea a Agenției Internaționale pentru Energia Atomică de la Viena. Un alt motiv este birocrația. Pe de altă parte, la mijlocul anilor `90 când s-a decis închiderea acestor mine nu existau norme de protecție radiologică, fapt ce s-a schimbat după aderarea României la UE când s-au impus limite în ceea ce privește radioactivitatea din aer, sol, ape, vegetație. Pentru că lucrările de închidere sunt stopate, conținutul în uraniu al apelor din subteran a crescut la Ciudanovița și Lișava de aproape patru ori.
Firma care a câștigat majoritatea contractelor de închidere și ecologizare a minelor de uraniu din România se numește Castrum Corporation S.R.L. A fost înființată în 1992 și este deținută de Gheorghe Moiș care este și administrator. În iulie 2002 firma și-a adăugat la obiectul de activitate lucrări de închidere de mine subterane. Castrum Corporation este acționar majoritar împreună cu fostul AVAS într-o firmă care opereză în domeniul imobiliar. Gheorghe Moiș este verișorul fostului parlamentar Vasile (Văsălie) Moiș și este de notorietate faptul că a vut relații bune cu fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu, în prezent europarlamentar, fapt ce s-a concretizat în contracte cu MapN, dar și cu Decebal Traian Remeș, fost ministru al Finanțelor și Agriculturii, condamnat pentru corupție.
Un raport al AIEA arată că mineritul uraniului care început masiv după cel De-al Doilea Război Mondial s-a făcut fără a se ține cont de protejarea mediului sau a sănătății umane, singura grijă fiind producția de minereu. În raport se mai arată că zeci de ani de acum înainte multe dintre aceste zone vor fi adevărate bombe ecologice. În urma exploatării, multe areale au fost pur și simplu abandonate fără a se demara vreo acțiune de reabilitare a acestora. Reziduurile și haldele de steril nu au fost incluse în nici un proiect de refacere ecologică și nici nu s-au făcut analize pentru a vedea ce conțin aceste halde de steril. Agenția Națională pentru Protecția Mediului stabilește anual un program de monitorizare a radiactivității mediului în zonele unde s-a extras uraniu. Cu toate că se fac analize de apă, sol și vegetație, acest program nu include monitorizarea emisiior de radiații din haldele de steril.
Dacă omul a abandonat zonele pe care le-a distrus, natura i-a luat locul. Haldele de steril și iazurile de decantare au început să fie acoperite de vegetație. Exact ca și halda de steril care se vede din balconul lui Florian Covaci din Băița. Mestecenii au acoperit halda deja de ani de zile, făcând inutilă orice intervenție umană. Haldele de steril lăsate de izbeliște s-au erodat în timp, permițând contaminanților, printre care și metale grele, să ajungă în organismul uman prin apa băută sau alimentele consumate.
Plantele și animalele, precum căprioara pe care am fotografiat-o hrănindu-se din halda de steril de lângă mina Lișava, contribuie la dispersarea reziduurilor radioactive. Și oamenii ajută din plin la acest lucru. Un investitor din Băița și-a făcut păstrăvărie folosind apa care iese dintr-o galerie de mină de uraniu. Galerie închisă, cu gratii sudate. „Câteodată îi mai mor peștii din bazin. Pe râu, pești mai sus de Băița Sat nu sunt. Ecologiștii aștia dorm. Mai prostănaci decât ei nu am văzut. Ca să facă galeria aia au distrus izvoarele subterane de apă care nu mai ies la suprafață. Nu mai au animalele de unde bea apă. Apa din izvoare merge în mină și apoi intră în Criș”, a explicat un localnic din Nucet.
Goana după uraniu
Exploatarea uraniului nu este în declin în Uniunea Europeană, diverși afaceriști căută să extragă prețiosul minereu argumentând că energia nucleară va duce la independența energetică a statelor membre. Jahodna Chata este o mică, dar cochetă stațiune de schi, aflată la opt kilometri de Košice, în estul Slovaciei și este inclusă în rețeaua zonelor protejate la nivel european Natura 2000. În 2005, o companie canadiană a anunțat că intenționează să exploreze și ulterior să deschidă o exploatare minieră de uraniu lângă stațiune. Firma, listată la bursele din Vancouver și Frankfurt, se numea Tournigan Energy și țintea câteva zone de exploatare de aur și uraniu în Slovacia.
În decembrie 2011, Tournigan Energy a anunțat că firma franceză Areva, un jucător important pe plan mondial în industria nucleară și mineritul de uraniu, a devenit acționar important. În aceeași zi, Tournigan și-a schimbat denumirea în European Uranium Resources Ltd. (EUU). Președintele său, Dorian Nicol, a declarat într-o conferință de presă că Europa are nevoie urgentă de dezvoltarea producției de uraniu datorită celor 186 de centrale nucleare existente și 19 în construcție și de aceea EUU va deveni o companie importantă în domeniul uraniului în Europa. În martie 2012, EUU a anunțat că raportul tehnic pentru proiectul de lângă stațiunea de schi arată faptul că zona are potențial, mineritul uraniului aici făcânde-se la la cel mai scăzut preț din lume.
Câteva luni mai târziu, în iulie 2012, prim-ministrul Slovaciei a precizat că energia nucleară va deveni principala sursă de energie a Slovaciei, țară care va finaliza a cincea centrală nucleară în 2020. La sfârșitul lui 2012 EUU a semnat un memorandum cu ministerul slovac al Energiei, document care nu a fost făcut public și care includea detaliile cooperării dintre instituție și companie legată de proiectul uranifer de lângă stațiunea de schi. Abia atunci, localnicii din Košice au aflat ce li se pregătește. În curând și mass-media s-a implicat.Martin Ondera este membru al ONG-ului Slovenský Zväz Ochrancov Prírody a Krajiny Krajiny (SZOPK), organizație locală care luptă împotriva deschiderii unei mine de uraniu în zona orașului.
Ondera a explicat că prețul uraniului pe piață este mai mic decât ar fi costul producției. Când firma a început explorările în zonă, peste 200 de localnici au protestat în fața Casei Albe, așa cum este denumită clădirea Primăriei și a Consiliului Local din Košice, și au cerut oficialilor să ia măsuri împotriva memorandumului.
Ladislav Rovinsky, fondatorul și liderul SZOPK, și-a completat colegul spunând că EUU nu a fost onestă cu locuitorii zonei. EUU operează în Slovacia prin subsidiara Ludovika Energy. „Firma i-a înșelat pe oameni pretextând că mineritul va avea loc numai în subteran. Dar halda de steril va fi la suprafață și s-a calculat că va avea cel puțin un kilometru lungime și va fi foarte mare. Rezervele de apă ale orașului vor fi afectate”, a adăugat Rovinsky. El a mai precizat că în 2013 firma nu a publicat niciun raport financiar și și-a concediat toți angajații.
Între timp, compania a sponsorizat echipe de fotbal, turneuri de golf, pelerinaje la Lourdes (unde se spune că Fecioara Maria și-a făcut apariția în 1858, în prezent unul dintre cele mai importante locuri de turism religios din lume) și a susținut financiar orașul Košice când acesta a devenit Capitala Culturală Europeană în 2013. Atracția oferită de EUU erau locurile de muncă pe care le-ar fi creat. Inițial, numărul acestora era estimat la 60, dar a crescut apoi la 800. „Aceste cifre sunt exagerate, mai ales că în 10 -15 ani rezervele de uraniu de aici vor fi epuizate. În Košice, cine este pro uraniu nu este ales”, a spus Rovinsky.
Pentru că uraniul reprezintă o chestiune politică, directorul Ludovika Energy a refuzat să stea de vorbă cu localnicii, cu activiștii de mediu sau cu jurnaliștii din Košice. Șeful SZOPK a mai spus că deține dovezi care arată că firma a încercat să influențeze Consiliul Local care la rându-i poate influența opinia publică. Am încercat să-l contactăm pe primarul din Košice ca să explice atitudinea împotriva localnicilor și a activiștilor de mediu în chestiunea uraniului, dar fără succes. „Mulțumim pentru întrebări, dar nu vom răspunde”, a spus asistentul primarului.
Depozitul de lângă Košice este considerat cea mai bună proprietate deținută de EUU, dar conform unui studiu de 12 milioane de dolari canadieni comandat de companie, proiectul nu este fezabil din punct de vedere economic. EUU a încercat de mai multe ori să vândă afacerea cu uraniu, chiar a intrat într-o asociere cu o firmă australiană axată pe explorarea uraniului în Africa. În martie 2015, EUU și-a schimbat denumirea în Reyes Resources Inc. Procurorul general al Slovaciei, în urma campaniilor împotriva mineritului cu uraniu, a cerut în instanță în 2013 ca licența de explorare să nu mai fie prelungită, aceasta fiind valabilă până în aprilie 2015. Mai mult, ministerul slovac al Mediului, care emite astfel de licențe, a precizat că va refuza emiterea unei noi licențe.
În prezent, compania a solicitat emiterea unei licențe de explorare, dar nu pentru uraniu, ci pentru elemente rare (ceriu, lantan, ytriu, scandiu etc). Martin Ondera susține însă că această solicitare este un pretext pentru a continua activitatea de explorare a uraniului, pentru că și aceste elemente sunt radioactive. Ca răspuns la acțiunea procurorilor, compania a emis un comunicat de presă în care arăta că-și va proteja investițiile de 25 de milioane de euro făcute în regiune, cu toate că încearcă din răsputeri să scape de afacere. Proiectul EUU din Slovacia al firmei canadiene este aproape tras la indigo cu proiectul de la Roșia Montană al unei alte companii canadiene.
Invazia metalelor grele
Minereul de uraniu care s-a extras de-a lungul timpului din minele din Slovacia, acum închise, a fost transportat fie în Uniunea Sovietică, fie la uzinele din Mydlovary și Dolní Rožinka, în prezent Cehia. Statul ceh a cheltuit deja sute de milioane de euro dintr-un plan de câteva miliarde pentru reabilitarea zonelor contaminate de lângă exploatările de uraniu. Totuși, în Cehia firma care reabilitează zonele contaminate este aceeași care extrage și procesează uraniul și analizează nivelul radiațiilor, fapt care arată un conflict de interese.
Mydlovary este o mică localitate din sudul Boemiei la aproximativ 150 km de Praga. Aici dezastrul ecologic este cauzat de uzina de preparare a minereului de uraniu care a funcționat între 1962 și 1991 și care a produs hectare întregi de reziduuri radioactive aruncate în foste exploatări de lignit. Aceste reziduuri mai conțin mercur, arsenic și plumb și afectează localitățile din jurul fostei uzine, impactul asupra mediului fiind de lungă durată. 150 de milioane de euro au fost alocate pentru remedierea doar a acestui loc. „Pentru mediu, nu resturile radioactive sunt problema, ci alte metale grele sau constituenți, cum ar fi arsenicul”, ne-a declarat dr. Eberhard Falck, profesor de Știința Mediului la Universitatea Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines.
Experții cu care am discutat critică încetineala cu care se fac lucrările de remediere a acestei zone, lucrări începute acum aproape 20 de ani și estimate a fi finalizate în 2024. Responsabilitatea remedierii revine DIAMO, firma de stat deținută de Ministerul Industriei și Comerțului ceh, firmă care și extrage și procesează uraniul. Această încetineală a făcut ca o mână de femei din Mydlovary să înființeze un ONG, „Mamele din Boemia de Sud”, pentru a determina autoritățile să finalizeze cât mai repede procesul de reabilitare. „DIAMO a consolidat zona de reziduuri cu cauciucuri tasate și cenușă, apoi a aruncat pământ peste”, a declarat Monika Machová Wittingerová, membră a organizației. Ea a subliniat că reziduurile trebuie să fie izolate pentru a preveni apa care conține metale grele și substanțe radioactive să se infiltreze în pământ și în apa freatică. Mydlovary e doar una dintre localitățile pe o rază de 150 de km din jurul capitalei Praga în care uraniul a fost extras sau procesat și care se confruntă cu probleme ecologice.
Stráž pod Ralskem este un oraș lângă Liberec, la nord de Praga, unde uraniul s-a extras atât din subteran, cât și prin metoda denumită in-situ-leaching (ISL) între 1967 și 1993. Procesul ISL înseamnă că minerii au făcut peste 7.000 de puțuri pe o suprafață de 5,7 km pătrați și au pompat în ele peste 4.000.000 de tone de acid sulfuric, acid nitric și amoniu pentru a dizolva roca ce conținea uraniu și pentru a extrage soluția obținută. Reziduurile chimice s-au scurs în apele din apropiere zeci de ani. Aici, contaminarea înseamnă 100 de hectare de iazuri de decantare, unele adânci de 300 de m; 370 de milioane de tone de apă subterană care conține patru milioane de tone de elemente chimice, suprafața afectată fiind de 27 de km pătrați.
Pe malul unui lac artificial de la periferia orașului, pe Strada Revoluției, se află Hotel Uran (uraniu în cehă), o zonă de agrement foarte căutată. Lacul este înconjurat de conducte care încă se folosesc pentru extragerea uraniului. Drumurile de lângă sunt pline de camioane imense care transportă reziduurile de la noua fabrică de procesare a uraniului deținută de DIAMO. Fosta fabrică a fost demolată și toate materialele radioactive au fost aruncate în iazuri de decantare neprotejate. Doar un mic semn ascuns în spatele unor tufișuri avertizează trecătorul de pericolul radioactivității.
„Sute de mineri au murit din cauză că au lucrat în minele de uraniu, iar impactul dezastruos asupra mediului este unul dintre cele mai mari din Cehia”, a precizat un purtător de cuvânt al Asociației pentru protecția mediului Calla. Costul remedierii ecologice a acestui sit este de aproape două miliarde de euro și este estimată a fi finalizată în 2037. Metoda ISL de extragere a uraniului a făcut ca 266 de milioane de metri cubi de apă să fie contaminate, uneori cantitatea de aluminiu depășește de 30.000 de ori limita admisă în apa de băut. Un oficial al DIAMO din Stráž pod Ralskem a spus că până în septembrie 2015 în zonă s-a investit aproape un miliard de euro pentru închiderea fostei uzine și reabilitarea ecologică a zonei și că toate reziduurile sunt verificate din punct de vedere al radiației înainate de a fi aruncate în iazurile de decantare. Banii pentru închiderea și ecologizarea acestor zone din Cehia vin în mare parte de la Uniunea Europeană, în medie 85% din suma necesară fiecărui proiect în parte o reprezintă finanțarea din fonduri europene.
Materialele contaminate de aici sunt, așa cum am mai spus, aruncate în iazuri de decantare. Viceguvernatorul regiunii Liberec, Josef Jadrný, spune că zilnic 100 de mc de astfel de materiale sunt aduse în iazurile de lângă Stráž. „Contaminarea în această zonă ajunge și la 300 de metri adâncime”, a precizat Jadrný. Localnicii și activiștii de mediu spun că nu există studii sau rapoarte independente de mediu și de sănătate umană, singurele analize sunt făcute de DIAMO. Totodată, aceștia sunt deranjați de metodele folosite de companie pentru a ecologiza zona, mai ales că până la aderarea Cehiei la Uniunea Europeană în 2004, guvernul ceh nici nu a fost interesatde reabilitarea zonelor afectate de mineritul uranifer. În schimb, oficialii DIAMO cu care am stat de vorbă susțin că toată procedura de ecologizare se face conform legislației, iar problemele de sănătate ale oamenilor din astfel de zone sunt cauzate de radiația naturală provenită în urma contaminării masive din anii `50.
Am solicitat ministerului ceh al Mediului să răspundă întrebărilor legate de mineritul uranifer, de procedurile de închidere și de efectul asupra mediului, dar oficialii cehi nu au putut răspunde. Motivul? DIAMO deține toate informațiile, iar aceste aspecte nu intră în atribuțiile Ministerului Mediului. În Cehia, ca și în România, nu există o strategie națională de monitorizare a sănătății foștilor mineri sau a localnicilor din zone în care s-a practicat sau se practică un astfel de minerit. Toate datele despre foștii mineri sunt păstrate în sertarele oficialilor DIAMO, iar activiștii văd în acest lucru un conflict de interese, din moment ce instituția care face și păstrează aceste rapoarte de sănătate este una și aceeași cu cea care trebuie să plătească compensații în cazul îmbolnăvirilor. I-am întrebat pe oficialii DIAMO din Stráž despre aceste date, dar nu și-au amintit decât de un singur caz din 2007 când un singur miner a fost evaluat medical.
Rožná: ultimul bastion sovietic
Intrarea în mina de subteran de la Dolní Rožínka seamănă cu un montagne russe. Aproape de poarta minei este și halda de steril rezultată din activitatea minieră. La câteva sute de metri este și un iaz de decantare înconjurat de panouri solare pentru a ține la distanță curioșii. Întreaga zonă este plină de iazuri de decantare, unele aproape invizibile din cauza pădurilor. Un afișaj din lemn indică turiștilor că din 1970 regiunea a fost declarată zonă protejată, fiind una dintre cele bine păstrate, dar nimic nu arată dezastrul ecologic de aici. În perioada comunistă, uraniul a fost exploatat în 66 de locuri în actuala Cehie, cele mai mari depozite fiind cele de la Stráž pod Ralskem, Jáchymov, Příbram și Rožná.
În total, ca urmare a în Cehia există 6,33 metri pătrați de iazuri de decantare. Cu excepția minei de la Stráž, singura mină productivă din Cehia este la Rožná, la sud-est de Praga, mină ce produce 224 de tone de uraniu anual. Nu departe de mină se află și uzina de procesare a minereului de uraniu. Trenurile de călători trec zilnic pe sub benzile transportoare prin care e dus minereul în uzină. Rožná este activă din 1958 și oficialii cehi sunt criticați din cauza dozei mari de radiații pe care o primesc muncitorii, în ciuda faptului că minereul este slab calitativ și îndepărtarea reziduurilor radioactive este costisitoare. Ca și în România, natura rezolvă ceea ce omul nu reușește. Păduri tinere cresc în aceste locuri, localnicii fac agricultură la câteva zeci de metri de locurile unde s-au aruncat reziduurile radioactive. Mai mult, un iaz de decantare, conectat la o conductă din care ieșea un lichid galben – maroniu, a devenit balta preferată a unui cârd de rațe sălbatice.
Ca și cum haldele de steril și iazurile de decantare nu ar fi fost suficiente, autoritățile cehe vor să construiască cel mai mare depozit de deșeuri radioactive din țară la câțiva kilomteri de Dolní Rožínka. „Nu Depozitului din Kraví Hora” este un ONG care militează împotriva înființării acestui depozit de deșeuri radioactive și combustili radioactivi uzați. Reprezentantul acestuia, Martin Schenk, spune că principala problemă în a opri această construcție o reprezintă inactivitatea localnicilor, cauzată de lipsa de informație care este monopolizată de DIAMO.
„Principala contaminare este în mintea oamenilor. Ei văd uraniul ca un lucru ce nu le poate dăuna”, a spus Schenk. El a mai adăugat că nu există analize de mediu sau studii independente de cele făcute de DIAMO și că dacă autoritățile cehe vor să aibă asemenea date nu reușesc, pentru că mai devreme sau mai târziu ajung tot la specialiști legați de compania de uraniu. „Chiar și experții independenți refuză să coopereze cu noi din cauza legăturilor cu această companie”, a mai arătat Schenk. În opinia lui, ceabună soluție este aceea de a plăti experți străini, dar acest lucru nu este posibil financiar, organizația sa fiind prea mică pentru a plăti sumele necesare întocmirii unor rapoarte. Pe de altă parte, DIAMO a fost de acord să plătească compensații financiare primăriei care deține terenul unde se va construi depozitul de deșeuri radioactive.
Sute de morți în lagărul uraniului
Cum mina de la Dolní Rožínka va fi închisă în 2017, Diamo intenționează să redeschidă fosta mină de la Brzkov, aflată la 50 de km depărtare. Mina din Brzkov a fost deschisă în 1981 și închisă în 2004, calitatea minereului de uraniu de aici fiind mai mult decât satisfăcătoare. Aleš Bořil are 40 de ani și a fost ales primarul localității în 2014. El spune că există o presiune politică pentru redeschiderea minei din cauză că directorul regional al Diamo a lucrat aici și are nostalgia locului.
L-am întâlnit pe primar chiar la bariera drumului ce duce spre mină, pe o haldă de steril acum acoperită de pini. A fost locul de joacă preferat pe vremea când era copil. „Mentalitatea DIAMO este: de ce să nu redeschidem mina dacă statul a cheltuit milioane de coroane cehe să o conserve?”, a declarat primarul. El crede că DIAMO pune presiune pe primari și politicieni. Cu toate că cinci primării au semnat deja un memorandum împotriva redeschiderii minei, guvernul ceh nu s-a obosit să dea vreun răspuns. Tocmai de aceea, primarii de aici au angajat un avocat. „Eu sunt interesat de viitorul acestui loc și vreau să protejez natura, nu să o distrug. De câte ori merg la Dolní Rožínka văd un loc sumbru. Nu vreau ca aici să fie la fel. Diamo susține financiar unele municipalități, primari și chiar oferă locuri în parlament pentru edili”, a explicat Bořil de ce mulți aleși sunt de partea companiei de uraniu.
Locurile de muncă sunt principalul argument pe care îl folosesc politicienii cehi pentru a redeschide minele de uraniu, conform viceguvernatorului regiunii Liberec, Josef Jadrný. Acesta crede că DIAMO vrea să păstreze știința mineritului uranifer în țară, dar mai ales se urmărește supraviețuirea acestei mari entități. „Compania aceasta mai există doar din rațiuni politice. Este un sistem rusesc: Extrage! Extrage! Extrage! Fără nici cel mai mic interes față de mediu sau de sănătatea oamenilor”, a mai spus viceguvernatorul. Pe Primăria din Brzkov este instalat un banner imens pe care scrie: Nu avem nevoie de minerit. În parcul de lângă, câțiva copii se joacă. Pe o stradă laterală, puțin mai la deal de primărie, este sediul unei firme private.
În curtea ei ruginesc utilaje, vagoneți de mină și alte mașinării luate din mina de uraniu. „90% dintre oamenii care au lucrat acolo au murit. Înainte, când murea cineva explicația oficială era că a murit de bătrânețe. De fapt, au murit de cancer”, a explicat primarul Bořil. Haldele de steril provenite în urma mineritului uranifer se pot vedea peste tot pe o rază de 150 în jurul Pragăi. La șase kilometri de centrul orașului Příbram, într-un mic sătuc, ascuns în spatele unei păduri dese de rășionase, se află lagărul de muncă forțată Vojna. Acesta a fost construit de prizonierii de război germani între 1947 și 1949, puși apoi să trudească în mina de uraniu. Acest lagăr nu este singurul din Cehia, alte patru au funcționat în această țară în zonele în care s-a exploatat minereul de uraniu care era trimis ulterior în Uniunea Sovietică pentru a face din această țară o superputere nucleară.
La începutul anilor `50, guvernul cehoslovac a umplut acest lagăr cu deținuți politici care au muncit în mina de uraniu fără a avea cea mai mică protecție, la fel ca și prizonierii de război. La mijlocul acelui deceniu aproape 1.500 de deținuți își târau zilele aici. Lagărul de muncă a fost închis în 1961 și folosit ulterior de Armată. În total 501 oameni au murit aici din 1947 până în 1961. Când intri în lagăr simți tăcerea apăsătoare și sufletele celor plecați strigând încă după ajutor. Halda de steril aflată lângă lagăr este parțial acoperită de vegetație, dar celelalte două din sat străjuiesc terenurile agricole precum niște turnuri medievale. La poalele lor, oamenii își văd liniștiți de treburile câmpului fără a fi îngrijorați de pericolul existent. Agricultura înflorește pe câmpiile contaminate. Mina era cunoscută pentru micile cutremure provocate de prăbușirile galeriilor pline de deșeuri radioactive și apă contaminată.
Operațiune masivă de curățare
Germania este considerată un exemplu de suuces în reabilitarea ecologică a zonelor distruse de mineritul uranifer intensiv. Cea mai importantă zonă de extracție a uraniului se află și ea la 150 km de Praga, lângă Dresda. Mai multe terenuri contaminate în urma extracției uraniului din perioada de ocupație sovietică a fost transformate într-o stațiune cu teren de golf și expoziție de horticultură. Nemții au investit pentru reabilitarea zonelor contaminate peste șapte miliarde de euro și cu toate astea mai există unele probleme. În urma celui De-al Doilea Război Mondial, sovieticii au luat cu forța companiile germane de minerit din Saxonia și Thuringia ca reparații de război. Din 1947 până în 1953 eu au extras uraniu pentru dezvoltarea programului nuclear al Uniunii Sovietice. La început, minerii erau aduși din Germania ocupată de sovietici, din Polonia și Uniunea Sovietică.
Firma care se ocupa de mineritul uranifer din Germania se numește Wismut. Denumirea vine de la bismut, un metal folosit în industrie, folosit de comuniști să ascundă adevărata natură a minereului ce se extrăgea. Wismut a dezvoltat mineritul uranifer în Munții Erzebirge și Vogtland, aproape de casele oamenilor. În total, producția de uraniu a fost de 240.000 de tone, ceea ce a făcut din fosta Germanie Democrată al patrulea producător de uraniu din istorie, după Uniunea Sovietică, Statele Unite și Canada. În 1990, producția de uraniu a început să scadă, iar un an mai târziu Uniunea Sovietică s-a retras din acționariatul Wismut, firmă care a devenit astfel deținută în totalitate de statul german. Tot în 1991, Wismut și-a schimbat rolul, devenind dintr-o companie minieră una de închidere și ecologizare a minelor. Producția de uraniu mai continuă la Koenigstein, lângă Dresda, dar doar pentru conservarea minei.
Moștenirea mineritului uranifer în Germania nu este una ușoară. 311 milioane de metri cubi de halde de steril, 160 de milioane de metri cubi de reziduuri radioactive și 1.500 hectare de iazuri de decantare, multe dintre acestea aflate în imediata apropiere a unor localități dens populate. Costul estimat pentru închiderea minelor a fost 7,1 miliarde de euro, dintre care șase s-au cheltuit deja, comparativ cu 20 de milioane alocate deja de statul Român pentru închiderea minelor de la noi. Orașul Schlema, odată un loc de depozitare a deșeurilor radioactive, a devenit acum o stațiune care are și un teren de golf construit peste cele 57 de hectare ale fostului iaz de decantare. Fostul oraș minier Ronnenburg expoziția anuală de horticultură. Wismut se mândrește că gestionează cel mai mare proiect de reabilitare din lume a unor zone contaminate. Cu toate acestea, oficialii companiei au refuzat orice întâlnire cu noi și nici nu au răspuns întrebărilor trimise, motivând că toate informațiile se află pe site-ul firmei.
Deși s-au investit miliarde de euro, există și câteva probleme așa cum a explicat Peter Diehl, expert în uraniu. Wismut trebuie să pompeze la suprafață și să trateze, pe o lungă perioadă de timp, apa cu care a inundat galeriile minelor. Există riscul de alunecări și de infiltrații din marile iazuri de decantare și din zonele de depozitare a deșeurilor radioactive. „În ciuda tuturor planificărilor și a tehnicilor aplicate, au întâmpinat probleme ciudate, cum ar fi prăbușirea acoperământului folosit pentru închiderea iazurilor de decantare, dar și emisii în exces de radon din acoperământul folosit la haldele de steril”, a spus Diehl.
În 2008, s-a suspectat faptul că șoarecii care căutau să-și facă vizuini au dus la alunecarea, în urma unor ploi torențiale, solului care acoperea o haldă de steril din Aue, Saxonia. Există și temerea legată de nivelul radonului. „În acoperământul haldelor de steril ale Wismut de la Schlema se înregistrează emisii crescânde de radon care sunt peste limita admisă pentru populație”. De asemenea, există temerea că Wismut nu face nimic pentru a nu se depăși limita admisă, pentru că așteaptă ca noua directivă UE să fie transpusă în 2018 în legislația națională. Conform preverilor ce vor intra în vigoare, Wismut nu va putea fi penalizată dacă depășește această limită.
Minerii din anii `40 riscau expunerea la praful contaminat. Acum, lipsa ventilației din galeriile minelor a dus la o concentrație foarte mare a radonului, ceea ce provoacă boli pulmonare. Sute de oameni au murit în accidente între 1947 și 1964. După ce Wismut și-a oprit activitatea de minerit, din 1991 s-au înregistrat 3.700 de cazuri de cancer de plămâni în rândul foștilor mineri, 100 de muncitori au avut cancer laringian, iar 2.800 au avut pneumoconioză (boală caracterizată prin depunerea unor pulberi pe plămâni), așa cum arată un studiu difuzat în 2012 de televiziunea publică din landurile Saxonia și Thuringia. Aceste date arată o conexiune clară între mineritul uranifer și cancer, dar în Cehia, Slovacia și România asemenea studii nu s-au făcut în profunzime.
(Michael Bird și Cristian Iohan Ștefănescu au contribuit la acest articol)