Despre „teroriștii” din decembrie `89 care trăgeau din toate pozițiile, s-ar fi putut afla mai multe în 31 de ani dacă cineva ar fi anchetat cu adevărat un moment din 23 decembrie 1989 despre care nu se vorbește deloc.
În acea zi, pentru că fenomenul „teroriștilor” căpătase amploare, la comandamentul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), structura Departamentului Securităţii Statului (DSS) specializată în neutralizarea teroriştilor, telefonul suna încontinuu.
Un astfel de apel semnala prezenţa unor terorişti într-un bloc din Piaţa Iancului din București care trăgeau înspre mulţimea adunată. Imediat au plecat spre acel loc îmbarcaţi în ABI opt USLA-şi, şeful echipajului fiind căpitanul Victor Enăchioaie.
Ajunşi în zona indicată, din mulţime a ieşit rapid o femeie bine îmbrăcată, cu unghiile făcute care a început să urle la USLA-şi: „Mi-aţi omorât patru copii la Timişoara!”. Concomitent, femeia a încercat să îi bage degetele în ochi şefului de echipaj, dar acesta s-a apărat coborându-şi vizeta de la casca specială.
Unii bărbaţi din mulţime au tras-o pe femeie şi au început să le povestească USLA-şilor că se trage. În primul moment, nimeni nu a putut localiza exact de unde se auzeau focurile de armă, cel mai des fiind desluşit un pistol Carpaţi. În cele din urmă, au observat cum se trăgea de pe acoperişul unui bloc de nouă etaje şi unul dintre luptători l-a rănit cu un foc pe teroristul respectiv.
La Revoluție, Armata a tras ca la război: 12.600.000 de cartușe și a lansat 53 de rachete antiaeriene
În câteva minute USLA-şii au urcat la etajele superioare. Când au ajuns la etajul nouă şi au strigat la o uşă să se deschidă, din apartament a început să se tragă spre USLA-şi cu automatele.
Pereţii fiind din BCA, gloanţele au trecut prin aceştia la vecini. Din fericire, luptătorii se aşteptau la ripostă şi vecinii fuseseră avertizaţi şi erau ascunşi în cada de fontă din baie.
Unul dintre USLA-şi a desfăcut broasca de la uşă din poziţia culcat şi a aruncat o GELA (grenadă cu efect luminos şi acustic) în apartament. În acelaşi timp, colegii săi au intrat şi au lichidat doi terorişti. Apoi, USLA-şii, coborând prin balcon la etajul opt, în apartamentul de dedesubt, au mai lichidat încă un terorist.
„Erau toţi trei îmbrăcaţi în costume închise la culoare, aveau cămăşi albe şi cravată, iar în buzunar am găsit la fiecare doar o batistă, câte un bilet de tramvai şi cinci lei. Fiecare dintre ei avea un pistol Makarov, un pistol-mitralieră AKM, cu pat rabatabil şi un pumnal rabatabil. Ne-a frapat faptul că era exact armamentul pe care îl aveam şi noi la USLA”, îşi aminteşte unul dintre cei care i-a anihilat pe aceşti misterioşi trăgători intr-un interviu pe care mi l-a dat acum multi ani.
La puţin timp, a apărut un camion de Armată şi cu membri din Gărzile Patriotice şi au preluat cadavrele. A doua zi, militari MApN au curăţat apartamentul şi au strâns cartuşele trase.
Asadar, au fost lichidati trei teroriști! Niciodată nu s-a facut o anchetă serioasă privind identitatea lor. Despre interventia USLA-șilor apare telegrafic în Raportul SRI făcut pe vremea directorului Virgil Măgureanu. Însă nici la SRI nu s-a dorit atunci aprofundarea subiectului.
În 31 de ani nu s-a dorit de nimeni a se afla cine erau cu adevarat trăgătorii din Piața Iancului, care era misiunea lor, cum de au fost așa repede evacuate trupurile lor cu mașini de Gărzi Patriotice, cum de indivizi în uniforme MApN au curățat repede a doua zi locul etc. Cine știe? S-ar putea ca trupurile lor să fie astăzi sub lespezi de marmură pe care scrie „erou al Revoluției”.
Existenţa „teroriştilor” şi războiul cu aceştia a spălat onoarea unităţilor Armatei care fuseseră implicate în reprimarea demonstranţilor, cu precădere la Timişoara, Bucureşti şi Cluj.
Concluzia procurorilor militari: La Revoluție, Armata n-a fost cu noi, ci a creat presupușii teroriști
La câteva ore de la fuga preşedintelui României socialiste, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale din Comitetul Central, în seara de 22 decembrie 1989, deja apăruseră „teroriştii”. În zonele adiacente Pieţei din faţa Comitetului Central şi ale altor locuri importante ale capitalei se trăgea, şi sintagma „securist – terorist” era tot mai vehiculată.
Tragerile pe care le efectuau teroriştii din Piaţa Iancului la 23 decembrie 1989, de pe acoperişul unui bloc, pot fi încadrate fără nici o eroare unei acţiuni de „hărţuire a inamicului” descrisă în manualul forţelor de “Rezistenţă”.
În 1987, anul în care la Braşov s-a desfăşurat revolta muncitorilor, ofiţeri ai Armatei care aveau sau urmau să aibă legătură cu această reţea au fost convocaţi la seminarii secrete de pregătire.
Suportul de curs l-a constituit lucrarea de uz intern „Lupta de rezistenţă în mediul urban” (Ed. Militară, 1983), scrisă de col. Constantin Dobândă, col. (r) dr Pavel Ciuhureanu şi col. Alexandru Ghelmegeanu. În acest suport de curs se specifică faptul că „în oraş sunt mai uşor de pregătit şi pus în aplicare forme şi procedee de luptă ca: atacul prin surprindere al unor obiective, ambuscadele, hărţuirea, deschiderea focului de pe acoperişuri, din clădirile nelocuite sau avariate, din ganguri, din curţi, din parcuri şi din alte locuri care asigură o bună mascare şi protecţie, precum şi retragerea rapidă şi fără pierderi”.
Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, inculpați în Dosarul REVOLUȚIEI
Dacă numărăm teroriştii lichidaţi în apartamentele de la etajele superioare ale blocului, cel prezent în punctul de observare de pe acoperiş şi rănit, apoi dispărut, precum şi femeia isterică de la intrarea în bloc, care dorea să creeze o diversiune, iese la iveală exact numărul unui nucleu de rezistenţă.
Colegii lor din echipa de rezistenţă este foarte posibil să fi avut legătură cu apariţia camionului militar care a preluat cadavrele, fiindcă în manual indicaţiile sunt precise: „Luptătorii din rezistenţă trebuie să ştie că nu vor fi lăsaţi în voia soartei, uitaţi, şi că vor primi tot ajutorul posibil din partea tovarăşilor, a altor formaţiuni; de asemenea, răniţii nu pot fi părăsiţi pe câmpul de luptă, întreprinzându-se tot ce este posibil spre a fi salvaţi şi evacuaţi; chiar şi morţii vor fi ridicaţi şi înmormântaţi”.
Pe lângă aceştia, conform unui document-sinteză din timpul evenimentelor, paraşutiştii militari au predat către Marele Stat Major nu mai puţin de 109 terorişti. Acest document înaintat Marelui Stat Major cuprinde şi armamentul capturat de la terorişti. Pe lângă, trei pistoale tip Makarov, un pistol Stecikin, trei pistoale tip Carpaţi, două pistoale-mitralieră cal. 7,62 cu ţeavă scurtă, 29 de pistoale-mitralieră cu pat rabatabil model 1963, un lansator cartuşe semnalizare tip stilou, aparatură de vedere pe timp de noapte, se găsesc şi multe arme de vânătoare de diferite calibre şi modele, multe prevăzute cu lunetă.
Teroriştii lichidaţi în Piaţa Iancului erau îmbrăcaţi într-o ţinută obişnuită pentru locuitorii capitalei. Manualul după care au studiat ofiţerii Armatei în 1987 spune că luptătorii trebuie „să se contopească cu masa populaţiei”. Luptătorii din „Rezistenţă”, „de regulă, vor acţiona în uniformă civilă”, iar „costumaţia este adaptată zonei şi profesiunilor predominante”.
Documentul citat aduce în prim-plan şi „necesitatea unor însemne de recunoaştere reciprocă a luptătorilor” şi punctează că „aici trebuie multă inventivitate: un nasture de o anumită culoare, un obiect de podoabă purtat într-un anumit fel, un ornament vestimentar, o anumită ţinută capilară etc.”. În timpul evenimentelor din decembrie ’89, au apărut dintr-o dată bărboşii, brasardele tricolore, puloverele etc.
Sute de tone de deșeuri toxice aduse de Securitate din Occident, folosite în construcții
În acelaşi timp, documentul reglementează şi faptul că luptătorii pot îmbrăca uniforme militare ale trupelor proprii Gărzilor Patriotice, când „formaţiunile de rezistenţă deţin zone libere şi se întrevede posibilitatea transformării lor în unităţi militare”. La evacuarea trupurilor teroriştilor lichidaţi în Piaţa Iancului au participat Gărzi Patriotice.
Mai mult, în decembrie ’89 prezenţa Gărzilor Patriotice sub diferite forme în toată ţara a fost masivă, iar din depozitele lor s-au dat arme civililor. Fără îndoială că, pe lângă membrii obişnuiţi ai Gărzilor Patriotice, erau şi alţii care se foloseau de uniformă şi logistică doar ca acoperire.
Ministrul Apărării din anul 1989 condusese în trecut Gărzile Patriotice. Apoi, un fost locţiitor al şefului Direcţiei Informaţii a Armatei, Alexandru Petricean, a fost locţiitor al şefului de stat major al Gărzilor Patriotice din 1970 până în 1988. Tot la capitolul prezenţe curioase în fruntea Gărzilor Patriotice este şi colonelul Corneliu Pîrcălăbescu, şeful acestora în decembrie 1989, în biroul căruia a murit generalul Vasile Milea.
Gărzile Patriotice sunt indicate distinct ca beneficiare ale cooperării cu formaţiunile de rezistenţă în domenii precum „procurarea şi transmiterea de informaţii”; „nimicirea unor obiective ale inamicului”; „sprijinirea contraloviturilor”, „interzicerea/întârzierea unor acţiuni de mare amploare a agresorului”, „dezorganizarea conducerii inamicului”, „descoperirea momentului pregătirii inamicului pentru trecerea la întrebuinţarea armelor de nimicire în masă”.
Unul dintre obiectivele formaţiunilor de rezistenţă era organizarea vieţii politice în teritoriul vremelnic ocupat. Iată explicaţia pentru care anumiţi membri ai eşaloanelor doi şi trei, apoi UTC-iştii şi activiştii politici din Armată au înfiinţat celulele Frontului Salvării Naționale și apoi au migrat spre toate partidele şi au avut ascensiuni fulminante.
Asigurarea comunicaţiilor luptătorilor din „Rezistenţă” era considerată foarte importantă. În „Planul de seminar” după care au învăţat ofiţerii MApN erau inventariate în acest sens „legăturile cu fir, îndeosebi în Punctele de Comandă, legăturile prin mijloace mobile; căsuţe poştale de legătură; parole de recunoaştere şi semne discrete, contactul personal, porumbei călători”.
DOSARELE CIA: Securitatea nu putea opri atacurile teroriste care au vizat România
În mod special este evidenţiat în documentul citat faptul că „semnale cu parolă sunt transmise de posturile centrale de radio şi televiziune”. În decembrie ’89, mai ales televiziunea, cât şi radioul au fost folosite pentru tot felul de chemări, apariţii de personaje, mesaje bizare etc. Printre procedeele de culegere a informaţiilor folosite de către „Rezistenţă”, documentul amintit are în vedere şi „interceptarea convorbirilor inamicului”, fapt care implică existenţa, din vreme, a aparaturii necesare pentru realizarea misiunii.
La Revoluţie, teroriştii au acţionat ca şi cum ar fi avut acces la comunicaţiile unităţilor militare obişnuite, precum şi ale altor instituţii. Regulile de angajare în luptă erau şi ele menţionate în manualul de uz intern.
În conformitate cu „Planul de seminar”, pentru transmiterea de informaţii era planificat faptul ca luptătorii din „Rezistenţă” să colaboreze cu cercetaşii din unităţile Armatei. În 1989 exista câte o companie de cercetare în dispozitivul inamic la nivelul fiecărei dintre cele patru Armate ale Republicii Socialiste România, câte un batalion de cercetare la fiecare divizie şi o companie la nivel de regiment.
Ofiţerii MApN convocaţi în 1987 la pregătire în domeniul „Rezistenţei” au învăţat, potrivit „Planului de seminar”, că unul dintre scopurile luptei de profil este „crearea unei stări permanente de nelinişte şi nesiguranţă pentru agresor”.
În decembrie ’89, „teroriştii” arătau prin acţiunile lor că sunt foarte familiarizaţi cu porturile, aeroporturile, cu funcţionarea apărării antiaeriene cărora le erau semnalate invazii de escadrile întregi, cu sistemul de transporturi feroviar şi rutier.
Membrii reţelei de „Rezistenţă” erau antrenaţi, conform manualului, şi pentru „participarea la acţiunile de rezistenţă nearmată şi mobilizarea maselor la astfel de acţiuni (greve, demonstraţii, nesupunere, neprezentare la lucru etc.)”, dar şi pentru „acţiuni de propagandă în rândurile populaţiei oraşului (distribuirea manifestelor, foilor volante, ziarelor, broşurilor şi altor materiale)”. În perioada Revoluţiei şi luni întregi apoi s-au propagat zvonuri, au apărut şi dispărut foi volante, au avut loc demonstraţii.
Episodul IX. Colaborarea cu Securitatea, pierdere de vreme. Nu sunt câine să te urmez!
Colonelul Remus Ghergulescu, comandant în anul 1989 al Batalionului 404 Cercetare prin paraşutare în dispozitivul inamic – unitatea de forţe speciale a Armatei din acea vreme, mi- a vorbit într-un interviu despre existenţa acestor formaţiuni de rezistenţă.
„La nivelul MApN pentru constituirea forţelor de rezistenţă în cadrul «războiului întregului popor», doctrina de atunci, erau selecţionaţi rezervişti care majoritatea îşi satisfăceau stagiul militar în unităţi şi subunităţi de cercetare a trupelor de la diverse eşaloan”, spunea ofiţerul.
„Am această convingere, deoarece în unele situaţii în care mergeam la Centrul Militar Judeţean pentru a-mi actualiza situaţia rezerviştilor, ce urmau să fie mobilizaţi în caz de mobilizare, unii dintre ei erau scoşi din evidenţele unităţii şi transferaţi în mapa «R». Care şi pentru Centrul Militar era o necunoscută. Aceasta înseamnă că în situaţii de mobilizare se creau structuri conduse de alte structuri din organigrama MApN”, a adăugat Remus Ghergulescu.
El a rememorat o discuţie pe care a avut-o în 1990 cu generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major în decembrie 1989, care era contrariat de activarea reţelei în timpul evenimentelor. „Venind vorba despre «terorişti» şi-a exprimat convingerea că «unele structuri pregătite pentru a acţiona în urma unei intervenţii străine au fost activate», dar nu îşi explica cum şi de către cine, deoarece mapele referitoare la aceste planuri le-a găsit, ulterior, intacte, sigilate, în fişetul din biroul pe care îl avea în sediul MApN”, mi-a mai declarat colonelul.
Degeaba se întreba generalul Ştefan Guşă cum de a găsit în fişetul său mapele cu evidenţa luptătorilor din „Rezistenţă” intacte şi sigilate, întrucât la acestea aveau în primul rând acces cei care o coordonau. Aşadar, la centrele militare judeţene se centralizau într-un dosar special aceşti luptători, iar pe dosar era scris „R”.
Episodul VIII. Timișoara. Cum învârtea Securitatea cheița Justiției
La acest dosar nu avea acces decât comandantul Centrului Militar Judeţean, în documentele căruia era păstrat. Mai departe, dosarul era scos doar la ordin şi în momentul în care avea nevoie ofiţerul însărcinat de la Bucureşti cu această problemă. Întreaga Reţea „R”” era coordonată de Direcţia Informaţii din Marele Stat Major (DIA) şi, fireşte, la nivelul conducerii acesteia evidenţa luptătorilor din “Rezistenţă” era ţinută strict.
Calităţile fizice ale celor din „Rezistență” avute în vedere erau “rezistenţa la eforturi fizice prelungite, la intemperii, calităţi atletice, de luptă corp la corp, alpinist, înotător, schior; să poată duce în spate cel puţin 40 de kilograme”. În acelaşi timp, calităţile militare ale unui luptător în rezistenţă erau „bun cunoscător ai armamentului şi tehnicii, trăgători de elită, bun cercetaş, vigilenţă şi respectarea regulilor de conspirativitate, să poată folosi mijloace explozive şi de transmisiuni, să poată acţiona uşor noaptea””.
În după-amiaza de 22 decembrie ’89 a fost anunţat la televiziune ca ministru al Apărării al noului regim, generalul Nicolae Militaru, agent dovedit al GRU – serviciul de informaţii al Armatei Roşii, iar numirea a fost oficială prin Decretul nr. 3 din 26 decembrie 1989 semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu.
Vaccinul antigripal din Uniunea Sovietică, scump și cu efecte dezastruoase pentru români
Generalul Nicolae Militaru, care avusese înainte de a fi trecut în rezervă pentru legăturile sale cu sovieticii funcţii înalte în Armată, cunoştea despre existenţa reţelei. De asemenea, este foarte probabil ca, încă dinainte de activarea reţelei, aceasta să fi fost „virusată” de GRU.
În fond, formaţiunile de rezistenţă erau concepute şi după modelul sovietic al partizanilor, care acţionaseră în al Doilea război mondial împotriva Germaniei naziste, iar GRU nu putea neglija o reţea înfiinţată mai ales pentru riposta îndreptată împotriva Armatei Roşii, în cazul unor operaţiuni ale acesteia în România.
Reţeaua ultrasecretă a acestor luptători din „Rezistență” a fost activată în 1989. Nimeni nu a dorit să îi indice pe „terorişti” până acum şi au ocolit adevărul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei şi bărbaţi, intelectuali, muncitori şi agricultori, tineri şi oameni în vârstă.
Numărul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru fiecare judeţ. Din 1989 şi până în prezent au înfiinţat partide politice şi filiale ale acestora, au intrat în afaceri şi în mediul instituţional al statului, alcătuind o structură de nepătruns. A fost şi preţul tăcerii lor, fiindcă în decembrie ’89 au fost folosiţi, după cum s-au simţit unii dintre ei.
Episodul XIV. Lumea pestriță de la Hotel Parc din Turnu Severin: soldați americani, prostituate, bișnițari și securiști
În dosarul Revoluției, procurorii militari au abordat în treacăt, cu sfială, și chestiunea forțelor de rezistență.
M-am bucurat că procurorii militari au studiat un număr din anul 1989 al revistei strict-secrete la vremea respectivă, „Securitatea”, editată de Departamentul Securității Statului, în încercarea lor de a desluși dacă s-au activat sau nu formațiunile de rezistență în decembrie 1989.
Mi-ar fi plăcut să aprofundeze un pic mai mult problema chiar studiind colecția revistei amintite. Ar fi putut vedea, în anii ’80, vreo duzină de articole care se refereau la situația în cazul teritoriului vremelnic ocupat și care făceau trimitere la formațiunile de rezistență.
Apoi, ar fi observat că în anul 1987, anul revoltei muncitorilor de la Brașov, articolele cu tematica respectivă s-au intensificat.
Eu am aprofundat niște articole, din 1986 și 1987, care-l aveau ca semnatar și pe col. Filip Teodorescu, actual președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din SRI.
Mi-am adus aminte că acesta a fost, după decembrie 89, activat, clandestin, ca adjunct al directorului, de însuși directorul SRI Virgil Măgureanu, unul dintre personajele-cheie ale acelei perioade, conform chiar rechizitoriului procurorilor militari.
Șeful Poliției Anina, colaborator al Securității. „Mi se pare o prostie! Ce să zic? Să râd, să plâng?”
Apropo de articolele despre războiul întregului popor din colecția strict-secretă a periodicului „Securitatea”, am remarcat că rolul cel mai important dintre toate direcțiile DSS îl avea Direcția a II-a Contrainformații economice.
Or, la ședința de la ora 16.00 din 22 decembrie 89 de predare a puterii din decembrie ’89 către grupul lui Ion Iliescu de la MApN, prezidată de generalul Stănculescu, potrivit rechizitoriului procurorilor din Dosarul Revoluției, s-a aflat și lt. col. Gheorghe Stan care îndeplinea atunci funcția de locțiitor al șefului Direcției a II-a, nu?!
Deci, potrivit articolului din nr. 4/1986 din „Securitatea”, pag. 29, articol care-l are ca prim semnatar pe col. Filip Teodorescu: „În cazul când o parte din teritoriul național este vremelnic ocupat, UNELE cadre de contrainformații în sectoarele economice primesc sarcini precise în funcție de locul sau zona în care acționează (în obiectivele care le-a asigurat informativ în timp de pace ori într-un alt obiectiv unde nu este cunoscut sub adevărata identitate sau în cadrul grupelor și detașamentelor organizate pentru lupta de rezistență etc.) (…)”.
