„Este deja foarte clar că iarna aceasta şi Crăciunul vor fi incomode pentru cei nevaccinaţi”, a declarat cancelarul austriac Alexander Schallenberg pe 11 noiembrie.
Potrivit DPA și Reuters, el a mai anunțat că Austria se află la câteva zile distanță de un lockdown strict pentru milioane de rezidenţi care nu sunt vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19.
Măsura ar urma să fie impusă din cauza numărul record al infectărilor şi a faptului că secţiile de terapie intensivă sunt supuse unei presiuni tot mai mari.
Conform Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, aproximativ 65% din populaţia Austriei este vaccinată în prezent cu schemă completă împotriva noului coronavirus, una dintre cele mai mici rate de vaccinare dintre ţările occidentale.
Schallenberg a precizat că această rată de vaccinare este „ruşinos de scăzută” şi a îndemnat populația să se vaccineze cât mai curând posibil.
Incidenţa la şapte zile calculată la 100.000 de locuitori a urcat până la 751 în Austria, fiind de trei ori mai mare decât cea din Germania, informează Agerpres care preia agenții de presă internaționale.
Cadrele medicale cer autorităţilor să adopte măsuri mai stricte, dar mulţi austrieci sunt sceptici în privinţa vaccinării. Această atitudine este încurajată de formaţiunea de extremă-dreaptă Partidul Libertăţii, a treia forţă politică a țării
Pe de altă parte, șefa Partidul Social-Democrat aflat în opoziţie, Pamela Rendi-Wagner, a declarat că gestionarea de către guvern a crizei medicale a fost un dezastru.
Încercare precedentă a ministrului austriac al Sănătăţii de a înăspri lockdown-urile regionale pentru nevaccinaţi, cel puţin în provinciile cel mai grav afectate, a eşuat din cauza opoziţiei liderilor politici locali.
Premierul din Salzburg a spus atunci că, dacă medicii virusologi vor avea câştig de cauză, toţi oamenii vor trebui să fie închişi într-o cameră și vor muri de depresie sau de foame şi de sete.
Vinerea trecută, guvernul conservator de la Viena a anunţat că va interzice accesul persoanelor nevaccinate în restaurante, teatre, teleschiuri şi în frizerii sau saloanele de coafură.
„Un lockdown pentru cei nevaccinaţi înseamnă că aceşti oameni nu vor mai putea să îşi părăsească locuinţele decât pentru a merge la muncă, la cumpărături (doar pentru produse esenţiale) şi pentru exerciţii fizice. Adică vor suferi exact aceleaşi constrângeri pe care le-am suportat cu toţii pe parcursul anului 2020″, a precizat Schallenberg.
Unii dintre politicienii au spus că măsura privind un lockdown pentru cei nevaccinaţi nu va putea fi implementată, dar cancelarul a anunţat că forţele de poliţie vor face controale.
Spania are printre cele mai scăzute rate de infectare. Un nou val pandemic nu este exclus