Skip to content

AUSTRIA: Nevaccinații vor primi scrisori de avertizare privind riscul îmbolnăvirii de Covid-19

Persoanele din Austria care încă nu s-au vaccinat împotriva Covid-19 vor primi o scrisoare de la casele asigurări sociale, în urma unei decizii parlamentare.

Toate partidele politice din Austria, cu excepția Partidului Libertății (FPÖ) de extremă dreapta care se opune vaccinării, au votat în favoarea deciziei luate de de comitetul restrâns de sănătate în urma unei dezbateri aprinse de săptămâna trecută.

Noul regulament a confirmat, de asemenea, că vaccinările împotriva Covid-19 vor fi în continuare gratuite pentru rezidenți până cel puțin pe 30 iunie 2022, potrivit Agerpres.

Dozele de rapel suplimentare (booster) vor fi acoperite financiar de stat și vor fi recomandate tuturor rezidenților la șase luni de la a doua doză, cum se întâmplă deja în cazul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani și membrilor grupurilor de risc.

Furnizorii de asigurări sociale vor fi obligați să trimită o scrisoare persoanelor care până la 1 noiembrie nu au fost vaccinate, cu excepția copiilor sub 12 ani, mai arată sursa citată.

Scrisoarea va informa destinatarii cu privire la riscul mai mare de îmbolnăvire gravă cauzată de Covid-19 a persoanelor nevaccinate și le va reaminti posibilitatea de a se vaccina gratuit.

Mai puțin de 66% din populația totală a Austriei a fost imunizată cu cel puțin prima doză până pe 29 octombrie.

Datele Agenției Austriece pentru Sănătate și Siguranță Alimentară,instituția care întocmește statistici despre coronavirus, arată că 90% dintre cazurile simptomatice de Covid-19 din Austria apar la persoane nevaccinate.

Un raport al Ministerului Sănătății din Austria arată că testările Covid au costat 187,67 milioane de euro, sumă mai mare decât costul programului de vaccinare, 167,94 milioane de euro.

Ministrul austriac al Sănătății, Wolfgang Mückstein, a respins solicitările FPÖ de a lua în considerare medicamentele alternative în lupta împotriva virusului, inclusiv medicamentele care au dus la otrăvire în SUA.

Celelalte partide de opoziție, SPÖ de centru-stânga și NEOS de centru au cerut FPÖ să nu lase ca dezinformarea științifică să slăbească criticile legitime la adresa guvernului.

Partidul Verzilor a susținut că o parte din succesul țărilor nordice în măsurile lor Covid poate fi atribuit modului în care guvernele și partidele de opoziție au cooperat pentru a distribui un mesaj comun către populație.

Noutățile lunii noiembrie în Austria: Modificare reguli sanitare, vinieta 2022, anvelope de iarnă

Germania a intrat în zona galbenă. Austria, Marea Britanie și Belgia rămân pe lista roșie

„Lucrătorii români din sistemul de îngrijire austriac trebuie să beneficieze de cele mai bune condiţii de muncă”

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!