Germania închide, cu mici excepţii, graniţele cu Cehia şi regiunea austriacă Tirol

Germania închide, cu mici excepţii, graniţele cu Cehia şi regiunea austriacă Tirol, zone unde se înregistrează rate ridicate de infectare cu variantele considerate extrem de contagioase ale SARS-CoV-2, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut joi, 11 februarie, de către ministrul german de Interne, Horst Seehofer. El a declarat că acest lucru a fost convenit cu Angela Merkel şi vicecancelarul Olaf Scholz. Măsura urmează să intre în vigoare duminică seara, 14 decembrie, excepţiile fiind încă în discuţie.

Seehofer a mai menţionat că Tirolul şi regiunile cehe de la graniţa cu Germania au fost incluse în lista teritoriilor foarte afectate de mutaţiile virusului, listă ce cuprinde deja ţări ca Marea Britanie, Africa de Sud, Brazilia sau Portugalia. Pentru acestea Germania a interzis la sfârşitul lui ianuarie majoritatea deplasărilor.

AUSTRIA intensifică controalele la frontieră pentru a descuraja intrarea străinilor care se duc la schi

Trebuie spus că restricţiile nu-i vizează şi pe germanii care locuiesc în respectivele ţări, pe cetăţenii acestora care locuiesc în Germania, pe pasagerii aflaţi în tranzit sau circulaţia mărfurilor.

Pe de altă parte, guvernul ceh a anunţat că a decis izolarea a trei districte, dintre care două la graniţa cu Germania, din cauza mutaţiei britanice a virusului. Locuitorii acestora nu mai pot ieşi din aceste regiuni şi nimeni nu mai poate intra.

Principalul focar european de coronavirus în varianta sud-africană este considerat Tirolul care a intrat în carantină miercuri, 10 februarie, ca urmare a unei decizii federale.

Șeful guvernului din Bavaria a precizat că landul nu vrea să experimenteze  un al doilea Ischgl, cu referire la stațiunea austriacă de schi considerată acum un an ca fiind focarul răspândirii SarS-CoV-2 în Europa. Tirolul este în prezent plin de schiori din străinătate pe pârtiile sale.

Accesul în AUSTRIA, permis numai cu test PCR sau antigen negativ prezentat la intrare sau după 24 de ore

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA