Începând cu 2 septembrie 2024, 137 de primării din întreaga Austrie vor putea să înregistreze fotografii pentru e-card-uri, facilitând astfel accesul cetățenilor la acest serviciu esențial. Cardul electronic este cheia dumneavoastră personală pentru sistemul de sănătate austriac, permițând accesul rapid și eficient la servicii medicale.
Datorită unui ordin emis de Ministrul de Interne, aceste primării au primit autorizația de a prelua și înregistra fotografii pentru e-card-urile cetățenilor austrieci. Mai mult, 109 dintre aceste primării pot oferi acest serviciu și pentru cetățenii străini. Ministrul de Interne, Gerhard Karner, a subliniat importanța acestei măsuri: „Primăriile sunt instituții de servicii pentru cetățenii din Austria. Posibilitatea de a realiza fotografiile pentru e-card și la primării reprezintă un pas înainte în eficientizarea serviciilor oferite”.
►►► În ce condiții se poate obține reducerea chiriei în Austria
Trasee mai scurte pentru cetățeni
Prin această nouă facilitate, cetățenii vor putea să își încarce și să confirme fotografiile pentru e-card direct la primării, reducând astfel distanțele și timpul necesar pentru acest proces. De exemplu, o îngrijitoare cu program 24/24 de ore din România va putea acum să se adreseze celei mai apropiate primării pentru a înregistra fotografia pentru e-card, evitând astfel deplasarea la Direcția de Poliție a landului sau la Oficiul Federal pentru Imigrare și Azil din capitala landului. „Este un serviciu important, mai ales pentru cei care altfel ar trebui să parcurgă distanțe mari. Primăriile din Austria sunt parteneri de încredere când vine vorba de a oferi mai multe servicii cetățenilor”, a declarat Johannes Pressl, președintele Asociației Primarilor. “Suntem bucuroși să vedem cum tot mai multe primării vor oferi acest serviciu de e-card în viitor”.
Primăriile participante s-au înscris voluntar pentru acest nou serviciu, în urma unui apel lansat de Ministerul de Interne și de Asociația Primarilor. Alte primării se pot alătura acestei inițiative pe viitor.
►►►De câte zile de concediul plătit pot beneficia românii angajați în Austria
Situația anterioră
Din 2020, e-card-urile din Austria sunt emise cu o fotografie a titularului. O fotografie este obligatorie pe fiecare E-Card, cu excepția copiilor sub 14 ani, a persoanelor peste 70 și a persoanelor cu gradul de îngrijire patru.
Până acum, fotografiile utilizate proveneau în principal din registrele de permise de conducere și alte registre de stat. Acest lucru nu acoperea însă toți cetățenii austrieci, iar cetățenii străini erau, în general, excluși din această procedură. Prin urmare, cetățenii austrieci trebuiau să se adreseze instituțiilor de asigurări sociale pentru înregistrarea fotografiei, iar cetățenii străini erau nevoiți să meargă la Direcțiile de Poliție sau la Oficiile Federale pentru Imigrare și Azil.
E-Cardurile fără fotografie au fost blocate din 15 ianuarie 2024. Deținătorii de carduri fără fotografie pot continua să beneficieze de servicii medicale, dar trebuie să contacteze un registrator foto în termen de 150 de zile de la vizita la medic. Rețetele electronice nu pot fi ridicate cu un card electronic blocat, conform Der Standard.