Skip to content

Un român care trăia într-o pădure din Austria, dus de polițiști la spital

Un român în vârstă de 32 de ani a trăit cel puțin o lună ca-n epoca de piatră într-o pădure din apropierea orașului austriac Klagenfurt.

Polițiștii austrieci l-au ridicat în dimineața zilei de 12 martie 2021 dintr-un adăpost făcut din ramuri și pături, scrie publicația neue.at.

Adăpostul era încropit în apropierea unui drum forestier, într-o pădure de lângă localitatea Krumpendorf, landul Carintia, la aproximativ 50 de metri de zona locuită.

AUSTRIA: Un român a trăit neobservat în Prater timp de opt ani

Regiunea se află în sudul Austriei și este cunoscută pentru castelele sale medievale, pentru Lacul Wörthersee și pentru regiunea viticolă care-l înconjoară.

Românul, care vorbea foarte puțin germana și engleza, dormea când a fost văzut de un drumeț. Acesta s-a speriat și a alertat autoritățile. La adăpostul, aflat nu departe de sediul Poliției, nu se putea ajunge decât pe jos.

Ofițerii l-au găsit îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine și avea de mâncare o chiflă cu șuncă. Dormea pe un pat făcut din ramuri acoperite cu o prelată și mai multe crengi.

Le-a spus polițiștilor că stă în pădure de o lună. Autoritățile nu înțeleg de ce se încăpățânează bărbatul să stea în pădure.

„Nu este clar. Se presupune că face acest lucru de un an. Cetățeanul român a fost cooperant și a mers cu noi imediat, nu înainte de a-și strânge gunoiul”, a declarat o polițistă prezenta la fața locului.

Bărbatul a fost dus la spital pentru a i se face investigații medicale. „Ce se va întâmpla cu el este încă neclar”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției.

AUSTRIA: Amendă de 450 de euro pentru aruncarea unui chiștoc din mașină

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!