BELGIA: Contractele de muncă, modificate. Angajaţii vor beneficia de învoire pentru a se vaccina

Vicepremierul şi ministrul belgian al economiei, Pierre-Yves Dermagne, va propune săptămâna aceasta patronatului şi sindicatelor posibilitatea de a modifica contractul de muncă, astfel încât angajaţii să beneficieze de o învoire specială de jumătate de zi dacă vor să meargă să se vaccineze, relatează EFE.

„Propunerea pe care o fac agenţilor sociali este de a modifica legea de angajare pentru ca cei care vor să se vaccineze să beneficieze de o învoire de jumătate de zi, aşa cum se prevede în caz de boală, căsătorie sau deces al unei rude” , a declarat Dermagne, într-un interviu acordat în weekend postului de televiziune RTL.

Control la Frontieră: Documente de identitate false, folosite pentru ședere în Belgia

Ministrul belgian a declarat că, „având în vedere împrejurările, trebuie să eliminăm toate piedicile din calea vaccinării” și a subliniat că „oamenii nu trebuie să piardă bani pentru a merge să se vaccineze”.

„Este important pentru ansamblul populaţiei, dar şi pentru cei din câmpul muncii (…) ca toate companiile să garanteze ca personalul lor să se vaccineze cât mai repede”, a comentat Pierre-Yves Dermagne.

Belgia a lansat campania de vaccinare în data de 28 decembrie şi, asemeni celorlalte ţări din Uniunea Europeană, acordă prioritate persoanelor din reşedinţele pentru bătrâni şi personalului sanitar, înainte de a extinde campania restului populaţiei.

BELGIA: Patroni români, condamnați pentru sclavie modernă și amendați cu 48.000 de euro. Au fost denunțați de o firmă

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?