BELGIA: Relaxarea restricțiilor, absolut exclusă în următoarea lună

Guvernul belgian a exclus luni, 22 februarie, orice relaxare a restricţiilor anticoronavirus în următoarea lună, de teama propagării noilor variante ale coronavirusului, în special a variantei britanice, transmite AFP, preluată de Agerpres.

”Trebuie să rămânem foarte prudenţi pentru a evita un al treilea val”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo într-o conferinţă de presă desfăşurată luni dimineaţă. De Croo s-a exprimat în condiţiile multiplicării apelurilor, inclusiv în rândul propriei majorităţi, pentru a da perspective pentru redeschiderea HoReCa şi domeniului spectacolelor, private de orice activitate de aproape patru luni.

La rândul lor, virusologii belgieni au explicat că prudenţa este justificată mai ales prin incertitudinea cu privire la contagiozitatea noilor variante în circulaţie.

Control la Frontieră: Documente de identitate false, folosite pentru ședere în Belgia

”Evoluţia lor încă nu este total previzibilă, sunt săptămâni, o lună, o lună şi jumătate care ne vor permite” să o măsurăm mai bine, a afirmat unul dintre virusologi, Yves Van Laethem, care a calificat situaţia belgiană drept ”precară”. El a precizat că varianta britanică reprezintă circa 37-40% din noile infecţii recenzate în Belgia, unde circulă de asemenea şi alte două variante, cea sud-africană şi cea braziliană.

Român din BELGIA, condamnat la închisoare pentru crimă. Victima, găsită cu o pungă de plastic pe cap

Pandemia de COVID-19 a cauzat aproape 22.000 de decese în Belgia, făcând din aceasta una dintre cele mai afectate ţări din Europa, pe fondul campaniei de vaccinare lente (4,4% dintre persoanele de peste 18 ani au primit până acum o primă doză şi 2,9% ambele doze).

Restricţiile actuale, în vigoare până la 1 aprilie, includ o interdicţie de călătorie în străinătate cu excepţia motivelor esenţiale (lucrătorii transfrontalieri nu sunt vizaţi). 

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?