Skip to content

Un Moș Nicolae cu Covid a infectat un azil de bătrâni. 18 dintre aceștia au murit

Vizita lui Moș Nicolae la o casă de bătrâni din Belgia s-a lăsat cu 18 decese și 121 de infectări cu noul coronavirus. Moșul era infectat cu Sars-Cov-2.

Unii specialiști susțin că Moșul infectat, ros acum de remușcări, nu ar fi putut provoca acest dezastru, dar primarul localității consideră gestul ca fiind unul iresponsabil.

Căminul de bătrâni Hemelrijck are 150 de rezidenți și se află în orașul Mol, provincia Anvers. Pe lângă bătrânii infectați, au mai luat virusul și 36 de angajați, scrie Daily Mail.

Imaginile cu bărbatul îmbrăcat ca Moș Nicolae au apărut în urmă cu două săptămâni. În Ajunul Crăciunului au mai murit cinci bătrâni.

Moș Nicolae a fost odată mai important decât Moș Crăciun. Cum i-a furat Moș Crăciun sărbătoarea

Moșul a fost depistat pozitiv la trei zile după vizita la cămin. Reprezentanții acestuia susțin că a fost respectată distanțarea socială, dar în imagini se vede că voluntarul îmbrăcat ca Moș Nicolae stă foarte aproape de bătrâni și discută cu aceștia. Pe de altă parte, se vede că nu toți vârstnicii purtau măști de protecție

Primarul din Mol, Wim Caeyers, a declarat presei locale că se așteaptă ca zilele următoare să fie dificile, iar managerii căminului au fost catalogați iresponsabili.

Un purtător de cuvânt al firmei care administrează casa de bătrâni a explicat că echipa este foarte șocată de ceea ce s-a întâmplat.

Unul dintre virusologii de vârf din Belgia și-a exprimat însă îndoielile că voluntarul Moș Nicolae ar fi putut provoca atât de multe infecții. Marc Van Ranst de la universitatea KU Leuven a declarat că sunt prea multe infecții simultan și crede că ventilarea deficitară este cauza probabilă a răspândirii virusului.

Cu toate acestea, el a adăugat că vizita lui Moș Nicolae în timpul pandemiei a fost o „idee stupidă”.

Belgia a prelungit restricțiile până pe 15 ianuarie 2021

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!