Dragnea și fostul premier Grindeanu, citați într-o anchetă de corupție din SUA

Liviu Dragnea și fostul prim-ministru Sorin Grindeanu, actual preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM, sunt citați în SUA într-o anchetă federală.

Conform Times Magazine din 8 iulie 2019, care citează Associated Press, republicanul Elliott Broidy este investigat de un Mare Juriu federal al SUA  pentru a vedea dacă și-a folosit influența ca vicepreședinte al comitetului de inaugurarea a președinției Trump pentru a încheia afaceri în Angola și România.

Procurorii americani au emis o citație pentru 20 de persoane și firme care au avut legătură cu Broidy, firmele sale din domeniul apărării – securității și oficiali străini cu care acesta a făcut afaceri.

Printre aceștia se numără președintele în exercițiu al Angolei și doi politicieni români.

Avocații lui Broidy au declarat că acuzațiile sunt false și că firma lui Broidy, Circinus, nu a avut niciun contract sau relații financiare cu Guvernul României sau vreo agenție, autoritate sau intermediar al acestuia.

Ședințele Marelui Juriu sunt secrete, dar surse ale Associated Press apropiate anchetei au declarat că FBI investighează deja unele dintre firmele republicanului care sunt menționate în citație.

Broidy are 61 de ani, este un om de afaceri din Los Angeles și a făcut avere în industria apărării.

În 2009 a fost anchetat pentru că a oferit ilegal cadouri de aproximativ 1.000.000 de dolari pentru ca un fond de pensii să investească 250 de milioane de dolari în afacerea lui.

A pledat vinovat, dar apoi a scăpat de anchetă după ce a fost de acord să colaboreze cu procurorii și a plătit o amendă de 18 milioane de dolari.

În citația Marelui Juriu, care va decide dacă se va ajunge la un proces în urma documentelor prezentate de anchetatori, sunt menționate mai multe nume din vremea în care firma lui Broidy căuta să încheie afaceri în domeniul securității cu Guverul României.

Reprezentanții lui Broidy susțin că nu s-a ajuns la nicio înțelegere între cele două părți.

Aceste nume sunt: Sorin Grindeanu care era atunci premier și Liviu Dragnea.

Pe de altă parte Broidy a încercat să blocheze în 2017 întâlnirea de la București a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kövesi, cu șeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Camerei Reprezentanților, republicanul Ed Royce.

Associated Press a intrat în posesia unor email-uri trimise de Broidy lui Royce din care reiese că întâlnirea cu fosta șefă a DNA va dăuna „binelui pe care noi dorim să-l obținem pentru români”.

Așa cum rezultă din aceste email-uri, avocatul firmei Circinus a demisionat în 2017 după ce a atras atenția oficialilor companiei despre posibilă corupție legată de negocierile de contracte cu Guvernul României.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

error: ?