Locuitorii unui oraș polonez, înspăimântați de un animal nemaivăzut

Inspectorii polonezi din domeniul protecţiei animalelor s-au declarat amuzaţi miercuri după ce au fost solicitaţi să intervină în legătură cu un posibil animal cu aspect periculos care se ascundea într-un copac şi care s-a dovedit a fi… un croasant, relatează AFP.

Societatea pentru Protecţia Animalelor (SPA) din Cracovia a declarat într-un mesaj postat pe Facebook că a primit un apel disperat de la un locuitor al acestui oraş din sudul Poloniei, care susţinea că a observat un animal straniu.

VIDEO – Un câine a apărat o minge pe linia porţii în timpul unui meci de fotbal

“Stă de două zile într-un copac! Oamenii nu îşi deschid ferestrele de teamă că ar putea să le intre în case”, a spus locuitorul. “Este maro şi se află într-un copac”, a adăugat persoana respectivă, citată de organizaţie.

Personalul SPA a sugerat că ar putea fi vorba despre o pasăre de pradă, însă persoana care i-a contactat a declarat că animalul seamănă mai degrabă cu o iguană, cu toate că iniţial nu a găsit cuvântul potrivit şi l-a numit “lagună”.

GERMANIA: Un ciobănesc mioritic a călătorit singur cu Intercity. Stăpânul, lăsat pe peron

Inspectorii s-au deplasat la faţa locului şi au găsit obiectul reclamaţiei într-un liliac, observând că acesta nu avea “nici picioare, nici cap”. “Ştiam deja că nu aveam cum să ajutăm această creatură… Misterioasa ‘lagună’ s-a dovedit a fi un croasant”, au raportat ei.

SPA şi-a exprimat speranţa că acest incident nu va descuraja populaţia să apeleze la ea în cazul în care observă animale aflate în pericol. Societatea a notat că a primit apeluri în legătură cu pisici şi câini abandonaţi, şi chiar peşti, informează Agerpres.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?