Pamela Anderson, indignată că la o gală dedicată copiilor în dificultate s-au strâns bani pentru Notre-Dame

Actriţa Pamela Anderson a părăsit marţi seara, 23 aprilie, gala fundaţiei clubului de fotbal Olympique Marseille (OM), împreună cu iubitul ei, jucătorul Adil Rami, furioasă că au fost strânşi 100.000 de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris în condiţiile în care seara era dedicată copiilor aflaţi în dificultate din Marsilia (sud-est), relatează AFP, citată de Agerpres.

“Ieri seară, am fost la gala anuală @OM_Officiel pentru a ajuta la strângerea de bani pentru tinerii aflaţi în dificultate din Marsilia”, a explicat miercuri actriţa canadiană pe contul său de Twitter.

“O sumă substanţială de bani a fost strânsă pentru această cauză. Apoi, dintr-o dată, este propusă ‘o surpriză formidabilă” pentru reconstrucţia Notre-Dame”, a mai scris ea.

“Pe sunetele fabuloasei chitare a lui Bruce Springsteen, ei au strâns aproape de două ori mai mulţi bani decât obţinuseră de la începutul serii pentru copii. Eram aşa de furioasă şi dezamăgită încât l-am întrebat pe Adil dacă putem pleca. Şi am făcut-o”, a mai spus ea.

“Cu siguranţă copiii din Marsilia ar fi avut mai multă nevoie de cei 100.000 de euro decât această catedrală, care a primit deja mai mult de un miliard de euro donaţii de la câţiva miliardari”, a concluzionat ea, exprimându-şi speranţa că “fundaţia OM va reveni asupra acestei donaţii şi va aloca banii acolo unde este necesar”.

Fără a-i răspunde direct Pamelei Anderson, Olympique Marseille a precizat miercuri într-un comunicat că suma totală strânsă marţi seara a fost de 439.760 de euro.

După incendiul care a devastat catedrala din Paris, preşedintele american al OM, Frank McCourt, a anunţat pe Twitter intenţia sa de a dona o parte din fondurile strânse pentru a ajuta la reconstrucţia monumentului istoric.

Pamela Anderson – Baywatch