Delegațiile de sportivi români erau adesea însoțite de lucrători ai Securității. Rapoartele Serviciului de Informații al Armatei Americane oferă câteva indicii despre aceștia.
Pe 25 mai 1958 a fost planificat meciul de handbal masculin dintre România și Germania la Duisburg. Cu 11 zile înainte de disputarea meciului, sursa le-a spus americanilor că personal cunoaște mulți jucători care în 1956 și 1957 participaseră la meciurile internaționale de handbal ale României. Din delegația sportivă făcea parte și [X], fost agent de legătură al Securității în România. Alți doi membri ai Direcției Centrale pentru Sport de la București și managerul [X] au un trecut legat de serviciile de informații.
În 1965 era cunoscut ca fiind maior de Securitate, de cel puțin trei ani, un medic militar care călătorea cu echipele naționale ale României în străinătate și era șef la o clinică din București. Se pare că s-a născut în Uniunea Sovietică, a urmat cursurile gimnaziului catolic din Jimbolia și liceul catolic din Timișoara. Din toamna lui 1943 până la sfârșitul războiului a fost membru SS și a luptat pe front. Nu se știe unde a căzut prizonier. Soția sa era tot medic. Raportul americanilor indică și că medicul era maior în armata română, numele de familie al tatălui fiind Wiesemayer.
Amor pe două roți
Ofițerii americani din Italia suspectau de colaborare cu Securitatea o femeie care se pare că se mutase în Italia, undeva în zona Anconei, prin 1963. Ea era nepoata unui cetățean american născut în România care era dirijorul Operei Metropolitane din New York.
Din august 1961, femeia avea o aventură cu un ciclist român despre ale cărui acțiuni informa miliția. Acesta și-a vândut mașina și alte bunuri pentru că dorea să fugă în Germania Federală prin Germania Democrată. Ea l-a turnat la Stasi, Securitatea Statului din Germania comunistă, și a fost arestat.
Totodată, se credea că în România avea o aventură cu fiul unui industriaș din Milano pe când îl întâlnise la Constanța. Era descrisă ca având 25-30 de ani, aproape 1,80m, blondă cu ochi albaștri. Informațiile nu puteau fi evaluate de sursa americanilor care vizitase România, pentru că și aceasta le primise din altă parte. Pe 14 iunie 1965, contrainformațiile americane au decis să nu întocmească un alt raport amănunțit bazat pe aceste date.
Olimpicii Securității
Înainte de startul Olimpiadei de la Tokyo din octombrie 1964, americanii primiseră mai multe informații legate de români din sport, suspectați că lucrau pentru Securitate. Rapoartele serviciilor americane erau însoțite de fotografiile românilor și de datele de pe formularele pentru obținerea vizei.
[X] este profesor, a intrat în Japonia prin Aeroportul Haneda la data de 7 septembrie 1964. Era membru al Comitetului Olimpic Român și în 1956 la Olimpiada de la Melbourne fusese liderul delegației sportive a României. În 1960, participase la Olimpiada de la Roma ca membru al Comitetului Olimpic Român unde supraveghea îndeaproape sportivii și a fost etichetat ca fiind [X]. Am cerut Comitetului Olimpic Român și Sportiv Român să precizeze cine a fost șeful delegației la Melbourne, însă oficialii instituției au precizat că asemenea date nu mai există.
Pe 24 septembrie aterizase la Tokyo un individ de asemenea suspectat că ar fi securist. Acesta fusese la Jocurile Olimpice de la Roma în calitate de ghid al unui grup de turiști maghiari pe care i-a supravegheat foarte atent. În timp ce era la Roma, a ținut în mod constant legătura cu Legația română de aici și cu agenția de turism pro-comunistă Interturist. L-a tratat pe secretarul III al Legației române, un agent dovedit al Securității, cu mult respect.
O sursă neverificată a raportat că acesta era colonel de Securitate. Între 1944 și 1949 avusese activități de natură politică și sindicală în Ploiești și București. Fost muncitor, a devenit comunist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și era apropiat de liderii comuniști [X] și [X].
Pe 30 septembrie 1964 a ajuns în Japonia tot prin aeroportul Haneda un angajat al [X]. Acesta fusese prezent și la Olimpiada de la Roma din 1960 ca turist și aici a supravegheat turiștii cazați la Hotelul Popolo. O sursă neverificată a raportat că individul era ofițer începător la Securitatea din Sinaia. Securistul a fost muncitor necalificat, apoi angajat la IC Frieu (n.r. – cel mai probabil IC Frimu) din Sinaia.
După o zi, pe 1 octombrie 1964, a sosit în Japonia și [X], fost vicepreședinte al comitetului pentru pregătire fizică. Și anterior fusese suspectat că era agent al Securității, pentru că la Olimpiada de la Roma, când era membru al Comitetului Olimpic Român, supraveghease îndeaproape echipele românești.
Ambasada României, sub lupă
Opt ani mai tărziu, în 1972, Serviciul de Informații al Armatei Americane încă mai avea o sursă care le oferea date despre membrii Ambasadei României la Tokyo. Sursa, care oferise și în trecut informații valoroase americanilor, lucra într-o agenție al cărei nume nu este menționat.
Sursa a oferit datele de sosire la post și plecare a două persoane bănuite că ar lucra în serviciile secrete românești:
- șoferul Ambasadei a ajuns în Japonia pe 16.02.1969 și a plecat pe 3 iunie 1971. În această perioadă a locuit la ambasadă;
- secretarul II a venit pe 30 octombrie 1966 și a plecat pe 25 septembrie 1971. Locuia în camera 404 din complexul de apartamente Daiichi Sendagayan din Tokyo.
Într-un alt raport din ianuarie 1972 sursa a oferit americanilor o listă cu 21 de nume ale personalului Ambasadei, de la șofer la ambasador. Fiecare nume avea atașate data nașterii și data la care a venit la post. Ambasadorul, secretarul I, Secția Consulară, precum și secretarul I, Departamentul Comercial, erau suspectați a fi securiști.
Ambasadorul fusese trimis la post pe 21 noiembrie 1969, secretarul de la secția Consulară, la 21 mai 1967, iar cel care se ocupa cu comerțul, la 13 septembrie 1962. Tot în acest raport se menționează și un secretar II numit la post pe 8 august 1965. Acesta părăsise Japonia pe 9 iulie 1971 și era suspectat că lucra pentru Securitate.