Episodul XI. Povești cu ochi albaștri de pe litoral

Turiștii străini de pe litoral și românii care lucrau în turism în hotelurile de la malul mării erau țintele Securității. Mai multe rapoarte întocmite de ofițerii americani la sfârșitul anilor `60 și începutul anilor `70 descriu cum erau abordați oamenii pentru a deveni informatori.

Unul dintre aceste rapoarte arăta practicile prin care ghizii turistici ce operau în hotelurile din Mamaia erau racolați pentru activitatea de informații. Unul dintre aceștia a povestit cum a fost abordat și le-a spus americanilor ce i s-a cerut să facă. Bărbatul se născuse în Brașov și din iunie 1966 până în iulie 1969 când a fugit în Occident a lucrat ca ghid.

La începutul anului 1966, făcuse o cerere la București pentru a ocupa un loc de muncă ca ghid turistic pe litoral. Cererea i-a fost aprobată și apoi a făcut un curs de instruire timp de trei săptămâni în Capitală. Ca ghid, avea întreaga responsabilitate pentru planificarea și întocmirea intinerariului grupurilor de turiști străini.

De obicei, într-un grup erau aproximativ 60 de turiști. Cazarea, restaurantele și rezervările pentru călătoriile adiacente, legătura cu autoritățile locale sau centrale erau în grija lui. Un ghid era cazat în mod normal într-un singur hotel unde stăteau și turiștii pe care îi avea în grijă. El păstra pașapoartele celor din grup atât timp cât grupul se afla pe teritoriul României.

Spre sfârșitul lui iunie 1966, bărbatul a fost contactat de un individ care a pretins că era maior la Securitate. Ofițerul l-a vizitat neanunțat în camera sa de la hotelul Sofia din Mamaia unde stătea, i-a dat de înțeles că știe multe lucruri despre el și i-a cerut să-l ajute să racoleze oameni pentru Securitate. Ghidul trebuia să să aleagă posibili informatori după ce analiza toate pașapoartele din grupurile pe care le avea în grijă.

Sarcina principală era să găsească turiști cu origini românești și apoi să intre în discuție cu ei pentru a vedea dacă pot fi atrași în munca de informații. Apoi urma să întocmească un raport și o evaluare a celui care putea fi o posibilă țintă pentru Securitate. Abordarea trebuia să fie una psihologică, să găsească interese comune cu turistul. Maiorul a cerut ca ghidul să aducă o listă cu nume și toate informațiile obținute la următoarea întâlnire care urma să aibă loc într-un parc.

Episodul X. Doi securiști din Aiud, complici în asasinarea lui Ceaușescu

La întâlnirea din parc, bărbatul nu a putut aduce informațiile cerute, motivând eșecul prin faptul că grupul său avea mai mult de 200 de oameni și activitățile nu i-au lăsat timp să strângă datele cerute de maior. Ulterior, a fost contactat telefonic în camera sa de și de alți securiști. A aflat de la colegi că toți ghizii au fost abordați într-o manieră similară de Securitate și că cei mai mulți erau implicați activ în a găsi informațiile cerute de maior.

Angajații hotelului Sofia păreau a avea strânse legături cu Securitatea. Ghidul primise cadou de la un turist străin o brichetă. Întâmplarea avusese loc pe holul hotelului în prezența femeii de serviciu. A doua zi, un securist l-a sunat să-l întrebe despre incident. Alți colegi i-au spus că toți angajații hotelurilor sunt instruiți să ofere informații despre activități dubioase ale celor care lucrau în turism.

Un alt raport din aprilie 1974 conține detalii oferite de o fostă angajată a hotelului Dacia din Neptun. Femeia decisese să rămână în Occident după ce vizitase în decembrie 1973 Berlinul de Vest. A fost interogată în timpul operațiunilor de verificare la Centrul de refugiați Marienfelde din Berlin. Centrul este acum muzeu.

Înainte de a rămâne în Germania, a lucrat în lunile de vară, între 1965 și 1973, ca recepționeră. Aici a cunoscut mai multe persoane care se pare că lucrau pentru Securitate. Ofițerii acesteia stăteau vara la hotel și adesea cereau datele de înregistrare ale celor cazați și își notau numele și alte detalii.

Hotelul Dacia din Neptun în anii `70

Două camere erau adesea rezervate pentru oaspeții„speciali” ai Securității. Atunci când străinii din Occident se cazau la hotel, numai directoarea avea voie să desemneze camerele în care urmau să stea. În rest, fosta recepționeră se ocupa de repartiția camerelor. Ea presupunea că acele camere aveau microfoane ascunse și că șefa ei lucra pentru Securitate.

Directoarea hotelului Dacia era divorțată și ocupa acest post cam din 1970. Avea 45 -50 de ani, era blondă, tunsă scurt și ochi albaștri. Vorbea puțin italiana și germana, era o fire socială și avea mulți amanți. Era văzută frecvent în compania unui ofițer de Securitate. Acesta stătuse în vara lui 1971 la Dacia și avea contact profesional și social cu directoarea. Ofițerul a fost descris ca având 30 -35 de ani, păr roșcat spre blond, tuns scurt, ochi albaștri și știa limba maghiară. Era căsătorit, soția și copilul locuiau în Caransebeș.

Recepționera mai fusese plecată în Occident și un anume Toma Popescu, posibil general de Securitate, și un alt ofițer i-au indicat să aibă grijă cum se comportă în când este plecată din țară și mai ales să nu critice regimul.

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

Comentarii