Mai mulți sibieni care plecaseră din România au fost interogați de ofițerii americani odată ce ajungeau în Germania. Trei dintre aceștia au oferit informații despre sediul Securității din Sibiu, aflat pe Bulevardul Victoriei nr. 8, despre ofițerii acesteia și despre informatori.
În noiembrie 1970, a fost interogat la München în legătură cu Securitatea, un bărbat care fusese anchetat în România. Motivul? Chiriașul său, despre care se bănuia că folosea un echipament telefonic furat de la stat.
La Securitate, sibianul a fost chestionat și despre planurile sale de plecare din țară și de stabilire în Frankfurt pe Main. I s-a propus ca ori de câte ori va reveni în România să treacă pe la sediu pentru o „discuție”.
Din strungar, securist
La începutul lunii septembrie 1970, bărbatul se afla la el în birou când a intrat un individ în haine civile pe care l-a recunoscut pentru că îi fusese coleg la fabrica de armament. Știa că lucra la Securitate din 1959 când uzina s-a închis.
Ofițerul s-a prezentat, maiorul [ ], i-a arătat un document cu antetul ministerului de Interne și a spus că este interesat de noul chiriaș al acestuia. I-a cerut bărbatului să se întâlnească cu el în seara următoare la ora 20.00 la intrarea stadionului din oraș. Acolo urma să fie preluat într-un autoturism Volga de culoare neagră.
Sibianul a fost de acord și s-a întâlnit cu maiorul care l-a dus la sediul Securității aflat pe Bulevardul Victoriei nr. 8, sediul fiind în fosta clădire a Armatei.
Pe drum, până au ajuns la sediu, maiorul a fost prietenos. Au discutat despre schimbările din viața ofițerului, despre statutul lui social și economic, comparativ cu vremurile când acesta lucra strungar la fabrică. Maiorul era un tip arogant mai ales după ce a avansat în Securitate. Acest fapt s-a datorat, spunea el, muncii grele și dedicate.
Ofițerul se născuse în cam prin 1930 într-un mic sat de lângă Sibiu, numele său real fiind [ ]. Avea 1,90 m, 108 kg, părul de culoare blond închis și ochi albaștri. A făcut armata între 1952 și 1954 și a fost angajat ca strungar la fabrica de armament până în 1959. Ca maior, câștiga un salariu de peste 3.000 de lei și i-a spus bărbatului că se aștepta să fie promovat în viitorul apropiat pentru că avea un dosar impecabil.
Telefon 11311, interior 95
La ora 20.15 mașina a ajuns în apropierea clădirii Securității și maiorul i-a spus bărbatului să se ascundă sub bordul mașinii astfel încât să nu fie văzut că intră în incintă. După ce mașina a oprit și ofițerul a verificat că nimeni nu poate să-l vadă pe bărbat, maiorul a deschis portiera și amândoi au intrat în clădire printr-o ușă laterală.
Interogatoriul, care a durat până la 22.30, l-a avut în vedere pe chiriaș, inginer de profesie. Securistul era interesat de tipul de personalitate al acestuia și dacă a făcut remarci împotriva sau în favoarea guvernului, despre socialism și capitalism. Totodată, maiorul a vrut să afle și despre sursele suplimentare de venit ale inginerului, știut fiind faptul că acesta repara televizoare și radiouri în timpul liber.
În timpul anchetei, în jurul orei 21.30, și-a făcut apariția și un colonel care i-a spus celui anchetat să nu ascundă nicio informație despre inginer, pentru că el, colonelul, avea deja toate informațiile despre chiriaș. Atât a avut de zis și a părăsit încăperea. Toate răspunsurile date de sibian au fost consemnate într-o declarație semnată și maiorul a părut să fie satisfăcut de răspunsuri. După ce a ștampilat declarația, ofițerul a trecut la alt rând de întrebări.
Era curios ce simte bărbatul legat de plecarea definitivă din țară. Sibianul se aștepta să i se ceară să strângă anumite informații. A fost surprins când maiorul i-a spus că i-ar plăcea să se reîntâlnească când va reveni la Sibiu și să aibă discuții în termeni generali, dacă are timp, despre viața din Germania Federală. Ofițerul i-a spus ca la revenirea în țară să-l sune la 11311, interior 95.
Bărbatul a fost dus acasă, dar a doua zi dimineață la ora 10.00 maiorul și-a făcut apariția la ușa acestuia și a luat-o la întrebări pe soție. I-a pus aceleași întrebări care i se puseseră și lui în seara precedentă. Acesta a fost ultimul contact cu Securitatea.
Misiune: localizarea trupelor americane și germane
Un alt sibian care se stabilise în Germania nu a avut parte de discuții joviale cu securiștii. Conform unui raport din 10 noiembrie 1970, acesta a fost anunțat telefonic că i s-a aprobat plecarea din țară și i s-a cerut să se prezinte la Securitate.
Și-a dat seama că îl cunoaște pe cel care îl interoga pentru că îi reparase acestuia ceva prin casă în urmă cu câțiva ani. I s-a cerut să strângă informații despre trupele americane din München și zonele adiacente, localizarea trupelor americane și vest-germane, despre relația dintre Statele Unite și guvernul vest-german și despre impresia generală a populației despre trupele americane și guvernul german. Un interes deosebit trebuia să acorde și fabricilor din zonă și producției acestora.
Toate aceste informații urmau a fie adunate într-un raport ce urma să fie transmis chiar și telefonic din Germania. Sibianul le-a făcut americanilor o descriere detaliată a sediului Securității din Bd. Victoriei și le-a spus că o clădire va fi construită pe Str. Armata Roșie din Sibiu, pentru că ofițerul care l-a interogat se aștepta să primească un birou în noua clădire.
Într-un alt raport, întocmit pe 8 iulie 1970, tot la München, se face referire la posibilii agenți acoperiți sau informatori ai Securității de la fabrica Flamura Roșie din Sibiu.
Flamura Roșie era cunoscută în perioada comunistă în special pentru producția de rechizite școlare, instrumente de scris, obiecte din mase plastice și componente necesare industriei textile.
Raportul nu menționează detalii despre bărbatul care dădea americanilor aceste date, cu excepția faptului că fusese angajat la Flamura Roșie. Informațiile oferite americanilor proveneau din observații personale ale acestuiua și din conversațiile sale cu alți sibieni.
El suspecta câteva persoane la locul lui muncă că sunt agenți acoperiți sau informatori ai Securității. În vara lui 1968 a fost chemat la Securitate pentru a fi interogat în legătură cu furtul unor tablouri de la Muzeul Bruckenthal. Numele său era pe lista suspecților pentru că făcuse câteva lucrări de restaurare la muzeu în vara lui 1955.
Bărbatul cunoștea trei securiști din Sibiu, unul dintre ei fiindu-i fost coleg de școală. Americanilor le spunea că Securitatea a fost reorganizată prin 1967 și că a fuzionat cu Miliția, pentru că Securitatea avea un nume rău și era temută de public.
Noul nume, Miliția sau MAI, nu i-a păcălit pe oameni, suținea sibianul, care încă foloseau numele de Securitate. Era simplu să faci diferența dintre cei din Poliție și Securitate, pentru că primii purtau uniforme, iar ceilalți haine civile. Apoi le-a dat anchetatorilor americani câteva informații fragmentare despre organizarea Securității.
În mare parte, existau trei tipuri de angajați ai Securității: ofițerii, personalul și specialiștii de la Investigații criminale; agenții sub acoperire care pot fi angajații diferitelor fabrici; informatorii.
Ce știau oamenii despre organizarea Securității
Conform sibianului, Securitatea era împărțită în următoarele departamente:
- Secția de Criminalistică avea cazurile de care miliția nu putea să se ocupe, cum ar fi infracțiunile politice sau cele secrete. Securitatea din Sibiu avea un laborator de criminalistică pe care el l-a observat când i se luau amprentele în cazul furtului de la muzeu;
- Miliția Economică;
- Serviciul Documente Secrete;
- Serviciul de Contrainformații. Despre acesta, sibianul știa doar că urmărește străinii care vizitau orașul. Un ofițer, fost coleg de școală, avea ca misiune supravegherea hotelurilor Bulevard și Împăratul Romanilor;
- Grupa de Intervenție. Știa de existența acesteia în urma unei conversații cu un prieten inginer de la Flamura Roșie. Se pare că Grupa avea sediul într-o pădure la 5-7 km de Sibiu unde exista și școală de dresaj pentru câini.
Bărbatul le-a mai oferit americanilor și detalii despre câțiva ofițeri de Securitate: un fost coleg de școală care lucra la contraspionaj și supraveghea străinii, nu-i știa gradul; în casa unui prieten judecător întâlnise un alt ofițer al cărui grad și funcție nu le cunoștea, dar știa că acesta pleca perioade lungi din Sibiu în legătură cu munca; un maior, despre care credea că lucra la Miliția Economică și care l-a interogat în legătură cu cererea sa de plecare în Suedia.
Agenți suspecți la Flamura Roșie
Bărbatul a înșirat ofițerilor americani mai multe nume de colegi în legătură cu care avea bănuiala că era oamenii Securității:
- Baban Dumitru, aproximativ 50 de ani, angajat ca normator. Despre el, credea că era ofițer în rezervă al Armatei;
- [ ], ofițer în rezervă, 45 de ani, mecanic la Secția de Întreținere;
- [ ], ofițer, 38 de ani, șef Biroul Personal, vizitat des și la vedere de ofițerii Securității;
- [ ], ofițer în rezervă, secretar al organizației de partid, aproximativ 40 de ani, lucra inspector CTC la Secția Stilouri;
- [ ], ofițer, 35 de ani, sculer;
- [ ], 38 de ani, specialist programarea producției, suspectat de a fi informator. Bărbatul le-a spus americanilor că avea cunoștință despre câteva incidente în care informările nu puteau veni decât de la acest informator care nu era membru de partid, dar era favorizat deschis de personalul de decizie din fabrică și primea adesea bonusuri din motive necunoscute;
- Bodogae Nicolae, aproximativ 48 de ani, mecanic șef la Secția piese din polietilenă. A fost tanchist și a fost chemat la concentrare o lună în vara lui 1969 ca rezervist. Aparent, cumnatul acestuia era șeful Securității din Brașov;
- [ ], 40 de ani, mecanic la Secție de producție părți metalice, a recunoscut public colegilor de muncă că este ofițer de Securitate
