Americanii au primit în 1959 informația că un inginer, care lucra la Daimler – Benz Stuttgart, fusese cu câțiva ani înainte în vizorul Securității care încerca să-l recruteze. Sursa care le dezvăluise americanilor acest lucru era considerată una de încredere pentru că le oferea Aliaților informații din interiorul Misiunii Comerciale Române de la Frankfurt pe Main. Aceasta era cuibul Securității în Germania.
Sursa le-a dat americanilor informații detaliate despre agentul Proca și despre un spion iugoslav menționați în Episodul VI. Agentul Proca, spionul iugoslav și turnătorii din armată , dar și despre presa română din Statele Unite – Episodul V. Presa, pe gustul Securității.
Printre informațiile pe care le dădea ofițerilor Armatei SUA, se regăsesc și unele picante. Sursa le spunea despre soția unui membru al Misiunii Comerciale Române de la Viena. Femeia era descrisă ca fiind foarte plictisită, singură și neglijată pentru că soțul nu îi permitea să iasă din casă. Era mama unui copil, probabil băiat, și era o femeie foarte frumoasă.
Una dintre cele mai interesante informații a fost despre [ ], un cunoscut om de știință, devenit ținta Securității care dorea să-l recruteze mai ales din cauza istoricului său profesional și a contactelor cu oamenii de știință americani care lucrau în programul de rachete și în proiectele atomice.
Recrutarea a căzut în sarcina [ ], Securitatea fiind interesată în toamna lui 1955 de stagiul recrutării. Sursa nu știa dacă dacă recrutarea a fost dusă la bun sfârșit.
Omul de știință era descris ca având aproape 35 de ani și era angajat ca inginer la Daimler-Benz în Stuttgart. Soția sa lucra la o editură care publica atlase geografice, cel mai probabil Meyer.
Tatăl inginerului a fost reprezentant al Mercedes-Benz în România și în timpul regimului nazist a fost Gauleiter.
Un Gauleiter era liderul Partidului Muncitoresc Național-Socialist German (partidul Nazist) într-o regiune.
După război, tatăl inginerului fusese arestat pentru că deținea materiale de propagandă nazistă și a fost condamnat la închisoare. În timpul detenției a fost recrutat ca informator pentru Direcția III, Antisubversivă. Cât timp a fost informator, el a furnizat Securității informații prețioase despre activități subversive și despre persoane implicate. Se pare că la momentul în care sursa dădea informații americanilor, tatăl inginerului locuia în Sibiu.
Sursa nu știa când [ ] (n.r. – cel mai probabil inginerul) a fost recrutat ca informator, dar știa că i se dăduse numele conspirativ de [ ] și era considerat ca fiind valoros datorită activității de inginer și a contactelor cu oameni de știință.
Ofițerii americani de informații au verificat datele oferite de sursă referitoare la următoarele persoane:
- Otto Fritz Jickeli, născut în 1988 în România, ocupația „scriitor” a făcut subiectul unei investigații pe 14 decembrie 1956 efectuate de către ofițerii de informații din Batalionul 522. Nu era menționat motivul pentru care a fost investigat. Răspunsul primit de ofițerii americani de la colegii lor referitor la motivul urmăririi: „informațiile din dosar datează din martie 1950 și indică faptul că un anume Jickeli a fost unul dintre germano-românii care se ocupau de dezvoltarea mișcării naziste în rândul minorității germane din România în iunie 1942. Nici un alt Jickeli nu figura în dosar”.
- Un anume Jickeli, inginer la Daimler – Benz, Stuttgart a fost investigat de același batalion pe 14 decembrie 1956. Nici în acest caz nu a fost indicat motivul. Răspunsul primit de la colegi a fost același cu cel de mai sus.
Faptul că ambii au intrat în atenția informațiilor militare în aceeși zi arată legătura dintre ei, cel mai probabil Otto Fritz Jickeli era tatăl inginerului pe care Securitatea încerca să-l racoleze.
Consilierul sovieticii al Direcției I, Serviciul 8 – Operațiuni Speciale, din Securitate era foarte interesat de cum decurgea procesul de racolare.
Batalionul 522 există și în prezent în Weisbaden, Germania, și face parte din Brigada 207de Informații Militare
Detalii despre sediul din Băneasa al Securității
Un bucureștean care a lucrat ca tehnician la centrul de calcul al Institutului de Proiectare pentru Uzine și Instalații din Industria Construcțiilor de Mașini București în perioada 1949 –aprilie 1970 le-a descris americanilor sediul Securității din Băneasa.
Tehnicianul s-a mutat în 14 mai 1970 în Austria, după ce locuise în București din 1926. Din Austria a ajuns în 14 iulie 1970 în Berlinul de Vest. În timp ce mergea cu autobuzul între București și Otopeni, a observat clădirile despre care el credea că sunt ale Securității.
În timp ce își aștepta autobuzul, el a observat un autocar special cu 69 de locuri care lua din diferite stații angajați ai Securității. Bărbații purtau uniformă, femeile erau în civil.
Bărbații erau subofițeri și purtau uniforme militare care aveau gulere albastre. Șoferul autobuzului, un caporal, purta și el aceeași uniformă. În colțul din dreapta al parbrizului era scris: Transport Cursă Specială.
În câteva rânduri, el a observat camioane militare de tip SR 101, SR 131 și SR 132 Carpați care mergeau spre clădirile din Băneasa. Aceste camioane erau vopsite într-o culoare galben-maroniu și în partea din spate aveau prelate.
În cele patru interogatorii, tehnicianul le-a mai spus ofițerilor de informații ai Statelor Unite că un alt posibil sediu al Securității era în Pădurea Tunari. Bucureșteanul fusese ofițer de logistică și designer și a fost considerat de americani ca fiind un bun cititor de hărți.
Ofițerii americani l-au catalogat pe tehnician ca fiind cooperant, onest și de încredere în timpul celor patru interogatorii și a identificat echipament militare din Recognition Handbook and Satellite Ordnance Equipment, ediția a VI-a. Informațiile oferite erau informații brute.
