Skip to content

Peripețiile unui dentist din Mediaș. Ținta, Ambasada Germaniei

Un medic specializat în chirurgie dentară reușise să plece din lagărul comunist și, odată ajuns în Germania, a fost interogat în octombrie 1970 la Düsseldorf. Anchetatorii au considerat că omul, deși dăduse rapoarte Securității, „nu a colaborat cu dușmanul”.

Stomatologul intrase în atenția Securității în special din cauza prieteniei sale cu un membru al corpului diplomatic al Ambasadei Germaniei la București. Mai mult, în raportul americanilor întocmit în 14 ianuarie 1971 se arată că unul dintre frații vitregi ai dentistului fusese membru Waffen SS și fusese activ pe Frontul de Est. Fratele mai mic al medicului era la data raportului student la Științe Economice și Comerț Exterior, locuia într-un cămin studențesc în București și mai avea două semestre până la absolvire.

O prietenie sinceră

Medicul fusese angajat ca chirurg dentist la Spitalul din Mediaș. Din cauza condițiilor de trai, în special a poluării, medicul s-a ales cu nefrită, o boală de rinichi. Câștiga lunar numai 1.130 de lei, așa că își suplimenta veniturile de pe urma consultațiilor private pe care le făcea în casa părinților săi. În 1959 a intrat în UTC, a frecventat fără elan câteva școli politice și considera marxismul ca fiind interesant și important pentru cineva care căuta să-și găsească drumul intelectual.

În casa părinților, adesea frecventată de intelectuali din clasa de mijloc, medicul  a cunoscut foarte mulți oameni. La terminarea facultății a fost repartizat la Mediaș unde a cunoscut oameni de vază din zonă. Intrase în contact cu multă lume și la București, în timpul studenției, când a tratat multe figuri preominente de partid și de stat, precum și pe soțiile acestora.

Medicul, se arată în raportul ofițerilor americani, nu a fost implicat în activități nici pro, nici contra regimului, a avut o atitudine neutră, însă în sinea sa era împotriva comunismului, așa cum era majoritatea românilor, inclusiv cei de naționalitate germană. El a ajuns să îl cunoască pe [ ], de fel din Hamburg, în timpul unei nunți care a avut loc în august 1969 în Transilvania.

Fratele medicului îl știa deja pe [ ] din București și toți trei se întâlneau ocazional la restaurantul Berlin de pe strada Constantin Mille nr. 4 lângă Cercul Militar. Această amiciție s-a dezvoltat într-o prietenie puternică, ambele părți fiind interesate să o păstreze. Neamțul chiar s-a oferit să-l ajute pe stomatolog cu tot ce putea, inclusiv financiar, pentru a-i ușura viața în Germania.

 

Fostul restaurant “Berlin” din Strada Constantin Mille nr. 4

În timpul interogatoriului, medicul a spus americanilor că [ ] este cel mai bun prieten al său și și-a manifestat dorința să păstreze această legătură și în viitor. A susținut că nu știa ce anume făcea acesta la Ambasada Germaniei și că au corespondat și după ce el a fugit în Germania. În mod repetat i-a spus angajatului ambasadei să nu vorbească despre ceea ce face el în România, în special după ce dentistul începuse să fie supravegheat de Securitate.

Idilă interzisă

Conform informațiilor obținute de americani, medicul avea legături cu doi dintre angajații Ambasadei Germaniei. Unul era personajul amintit anterior, iar celălalt era o femeie. [ ] era singură și interesată să-l întâlnească pe dentist, cu toate că aflase de la prietenii ei din Mediaș că acesta ar fi fost un posibil colaborator al Securității.

Stomatologul a explicat americanilor că aceste zvonuri au fost cauzate de comentariile răutăcioase ale unui localnic care dorea să se răzbune din cauza relațiilor bune pe care el le avea cu ofițeri din Miliție. Medicul a susținut că intrase în contact cu aceștia datorită meseriei și mai târziu, când i-au fost încredințate misiuni speciale, contactele cu Miliția au fost strict interzise. Rita i-a fost prezentată de [ ] când medicul și [ ] erau deja în bune relații. (n.r. – numele femeii apare de două ori în raport)

Legăturile cu angajații Ambasadei Germaniei au fost întrerupte oarecum între noiembrie 1969 și martie 1970 când dentistul, ofițer în rezervă, fusese chemat la unitatea medicală din Focșani. În ziua în care terminase stagiul la Focșani, a plecat la București și a fost invitat de femeie la prânz în apartamentul ei. Îi căzuse cu tronc, dar ea i-a destăinuit că era interesată de un francez care lucra la UNESCO. Ca urmare, el a decis să renunțe la planurile de îndrăgostit, dar ambii și-au promis să păstreze legătura și să se întâlnească ocazional.

Pe 20 martie 1970, s-a întors la Mediaș să-și reia munca, însă ea și-a făcut apariția în casa părinților lui din Feldioara după doar câteva zile, de Vinerea Mare, pe 27 martie. În cele două zile cât ea a stat acolo, s-au plimbat, au stat de vorbă, dar nimic nu s-a întâmplat între ei.

Tot pe 20 martie, prietenul său din ambasadă era în concediu în Germania și a revenit în România pe 22 aprilie. Imediat ce a trecut frontiera, l-a sunat pe medic și i-a spus că ar vrea să-l viziteze chiar în aceeași zi. Amicul era împreună cu familia și stomatologul i-a cazat în sufrageria pe care o avea la dispensar, iar el s-a dus să doarmă în altă parte. A doua zi, pe 23 aprilie, neamțul a plecat cu familia la București, iar medicul a raportat această întâlnire la Securitate pentru că, după perioada petrecută la Focșani, și-a dat seama că întâlnirile sale cu angajații ambasadei erau monitorizate.

Câteva zile mai târziu, de 1 mai 1970, prietenul de la ambasadă a venit din nou cu soția în vizită, dar de această dată dentistul i-a dus la Feldioara. Întâlnirile dintre cei doi amici au început să fie tot mai scurte. La sfârșitul lui mai, stomatologul s-a internat la Spitalul Colțea din Capitală cu dureri de rinichi.

Iubita îl turna la Securitate

Stomatologul era deja în atenția Securității care îl urmărea mai ales printr-o colegă a acestuia care era angajată ca tehnician dentar al medicului. Născută în 1944, [ ] era singură, locuia în Brașov și era prietenă cu dentistul. Cei doi deveniseră foarte apropiați începând cu 1967 și chiar aveau planuri de căsătorie.

Ambii aveau slujbe în secret pentru a-și mări veniturile, mai ales că ea avea un laborator dentar la dispoziție. Tatăl ei, profesor de limba română la un gimnaziu, făcuse cerere de reîntregire a familiei în Germania. Cum era și normal, Securitatea era informată despre acest demers și de aceea femeia a fost abordată cu următoarea ofertă: tatăl ei va primi permisiunea dacă ea va colabora. Este foarte posibil, se mai arată în raportul americanilor, să fi fost exercitate și presiuni asupra ei din cauza muncii la negru, așa cum s-a întâmplat ulterior și cu medicul.

În 1969 ea a fost instruită să urmărească cunoștințele medicului și să-i asculte discuțiile cu prietenii de la Ambasada Germaniei. Securitatea mai știa că stomatologul nu dorea să plece în Germania, pentru că îi ceruse femeii să nu plece cu familia, ci să râmână cu el în România.  Pe de altă parte, ei i s-a interzis să intre singură în contact cu [ ], care lucra tot la Ambasadă, și a fost instruită să evite orice relație cu [ ] pe cât de mult posibil.

Odată, când dentistul rămăsese peste noapte la ibovnică a auzit o vecină spunându-i femeii că a primit un telefon de la un individ și că acesta a dat instrucțiuni ca Astrid (n.r. – este menționat o singură dată numele prietenei, tehnicianul dentar) să îl întâlnească într-un anumit loc la ora 14.00. Din discuția cu vecina, a crezut că individul menționat este amantul ei și a început să o acuze că-l înșală. A presat-o până când femeia i-a spus despre contactele ei cu Securitatea.

L-a rugat să nu spună nimănui despre asta și să o însoțească la întâlnire, dar stomatologul a părăsit apartamentul. A urmărit-o însă și a observat cum s-a întâlnit cu o persoană într-o stație de autobuz de pe strada Lenin. Cei doi au intrat într-o casă aflată la două clădiri depărtare de cinematograful Patria. Pe aceeași parte a străzii cu cinematograful era o tutungerie și chiar în spatele acesteia, o ușă prin care femeia și companionul au intrat.

 

Medicul a putut să urmărească ce se petrecea în stația de autobuz și la intrarea în clădire, fără a fi văzut, dintr-o mică berărie. Mai târziu s-a interesat și a aflat că era o casă conspirativă a Securității. După câteva ore de așteptat, pe la ora 16.00, a văzut zece oameni care au ieșit din clădire. Toți erau în civil și purtau paltoane de piele. La intrarea principală în clădire erau trecute câteva nume. Ocazional, ca să verifice dacă răspunde cineva, după orele de muncă dentistul apăsa butoanele soneriilor, dar nu i-a răspuns cineva, fapt ce i-a confirmat bănuielile.

Securitatea în acțiune

Stomatologul a fost avertizat de mama sa, după perioada petrecută la unitatea militară din Focșani, să nu mai dea străinilor nici o informație despre depozitele de uraniu de lângă Brașov (n.r. –uraniul era depozitat la Feldioara unde urma să fie construită o uzină de procesare a acestuia) pentru că acțiunile sale ar avea consecințe grave. Femeia aflase că fiul ei ar fi făcut acest lucru de la o nepoată al cărei soț plecase în Germania.

El i-a explicat mamei că discuțiile cu amicii de la ambasadă sunt pur personale și și-a dat seama că Securitatea era în spatele acestor avertismente. Americanilor le-a spus că Securitatea dorea să găsească un motiv pentru a acționa împotriva lui sau să pună presiune asupra lui. Medicul a susținut că securiștii știau cât de limitate erau cunoștințele sale despre uraniu.

Supravegherea sa se făcea cu două mașini: un Gas gri cu numărul de înmatriculare 2 564 și un Renault 16 al cărui număr nu îl mai știa. Șeful Miliției din Feldioara, prieten cu medicul, i-a confirmat că Gas-ul era mașina Securității.

Când prietenul de la ambasadă l-a sunat să-i spună că vine în vizită, medicul a considerat că trebuie să înștiințeze Securitatea din Mediaș și a intrebat dacă există obiecțiuni legate de această vizită. În timpul convorbirii, care a durat cinci minute, i s-a mulțumit pentru telefon și i s-a spus că e firesc și trebuie să vorbească cu oricine și să fie vizitat de oricine. Securitatea trebuia anunțată, doar și pentru simplul fapt că mașina lui [ ] avea număr cu TC, fapt ce ar fi atras atenția. (TC – Transport Consular)

Imediat după plecarea lui [ ] și a familiei, medicul a primit un telefon de la [ ] care i-a cerut să vină la un hotel situat deasupra băncii din oraș, așa-numitul Hotelul Băncii. Când a ajuns aici, a mers la camera 9 sau 13 unde doi bărbați în haine civile îl așteptau. Unul dintre ei era șeful Securității pe municipiu. În timpul întâlnirii, care a durat între 30 și 60 de minute, medicului i s-a cerut să scrie rapoarte detaliate despre relațiile sale cu angajații ambasadei Germaniei.

La următoarea întâlnire, dentistul a spus că nu vrea să pericliteze prietenia cu [ ] pentru că îl prețuia și a înmânat un scurt raport care nu l-a satisfăcut deloc pe securist. Acesta l-a apostrofat pe medic că a evitat toate chestiunile importante și a fost instruit să ofere rapoarte mai detaliate în viitor. Apoi a făcut aluzie la munca la negru a medicului și i-a dat de înțeles acestuia că a comis acțiuni de spionaj economic oferind date neamțului despre depozitele de uraniu.

Bucureștiul intră pe fir

Pe 3 mai 1970 a avut loc o nouă întâlnire, de data aceasta raportul înmânat fiind considerat satisfăcător. Stomatologul a fost instruit să anunțe Securitatea înainte de a se mai întâlni cu angajații ambasadei și să ofere date unde aceste întâlniri vor avea loc și ce vor discuta, apoi a fost planificată o nouă întâlnire pentru 7 mai.

Întâlnirea nu a mai avut loc din cauza inundațiilor catastrofale care au lovit România, iar contactele cu Securitatea au fost temporar întrerupte. Medicul s-a întâlnit accidental pe 18 mai cu unul dintre securiști la Spitalul de Urgență și au decis să se vadă a doua zi. I s-a spus atunci că ofițeri din sediul central al Securității din București sunt interesați de el și vor să-l întâlnească. Medicul a acceptat și a primit 300 de lei pentru a-și lua bilet spre București.

Avea un interes personal să facă această călătorie, pentru că în timpul activităților legate de inundații, s-a îmbolnăvit de hepatită și era fericit că poate scăpa de obligații. Mai mult, dorea să meargă la un spital din București unde avea relații din timpul studenției și să se interneze. Înainte de plecare, a primit următoarele instrucțiuni: pe 22 mai 1970, între ora 8 și 9 dimineața, trebuia sune la un număr de telefon și să se identifice spunând: „Sunt din Mediaș”.

Când a ajuns în București a sunat la numărul de telefon indicat și a fost stabilită o întâlnire în stația de autobuz de peste drum de Televiziune. Omul de la celălalt capăt al firului s-a autodescris pentru a fi recunoscut. Securistul cu care s-a întâlnit timp de câteva ore era un maior, născut în 1934, era singur și locuia în București.

Cei doi s-au plimbat prin Parcul Herăstrău și au discutat pe tema recrutării de personal necesar pentru un anumit tip de spionaj care era considerat de mare importanță pentru România. Maiorul i-a spus că agenții sub acoperire români, dar și cei cu origini germane, nu pot face față acestui tip de misiuni. De aceea, Securitatea și-a îndreptat atenția spre medic care dovedește că are calitățile necesare pentru această activitate.

Misiunea de bază era să extindă prietenia cu angajații ambasadei și să intensifice contactele cu [ ]. Cel mai probabil ținta era Rita, descrisă ca „o curvă ordinară care are legături cu toată lumea și nu are tărie de caracter”. Medicul trebuia să o facă să fie total dependentă de el, dar nu trebuia să se îndrăgostească de ea pentru că ar fi periclitat misiunea. Această primă misiune ar fi dovedit aptitudinile sale, el urmând să afle ulterior motivele misiunii. Dacă nu ar fi avut timp sau bani să-și ducă la îndeplinire misiunea, trebuia să-l contacteze pe maior.

Pe de altă parte, trebuia să împrăștie anumite zvonuri printre cei pe care îi cunoștea de la Ambasada Germaniei despre inundațiile din România. Populația devenise, în general, entuziastă la reacția spontană a asociațiilor de ajutor vest-germane. Pe de altă parte, problema era că guvernul din RFG nu oferea asistență financiară așa cum o făcuseră și cele ale altor țări.

Dentistul trebuia să afle în ce va consta ajutorul vest-german și dacă plata datoriilor pentru mărfurile achiziționate de guvernul României din Germania putea fi făcută pe termen lung. Contactul cu maiorul se făcea direct la numărul de telefon pe care îl primise și a fost instruit să rupă orice legătură cu Securitatea din Mediaș. Cei din teritoriu urmau să primească ordine ca medicul să nu mai fie folosit în alte misiuni din cauza muncii la clinica dentară. Mai mult, nu trebuia să spună nimănui că l-a cunoscut pe maior.

Fuga

Tot pe 22 mai 1970 medicul a sunat-o pe [ ] (n.r. – cel mai probabil Rita)  la Ambasada Germaniei în prezența maiorului și a aranjat o întâlnire pentru aceeași seară. Locul de întâlnire a fost stabilit de securist pentru a monitoriza întâlnirea sau pentru a-l face cunoscut pe medic altor securiști. Întâlnirea cu femeia a avut loc între 20.45 și 21.20, dar medicul nu a observat pe cineva anume care să-l supravegheze. Conversația a fost teme personale.

Ea venise la întâlnire într-un Volkswagen pentru că dorea să-și ia prietenul, francezul ce lucra la UNESCO, de la Clubul Ambasador la ora 21.30. De aceea, întâlnirea s-a terminat repede și a fost ultima oară când a văzut-o pentru că o considera o persoană instabilă. I-a și spus ceva legat de ea prietenului său, în prezența unui alt membru al ambasadei, fapt ce a supărat-o și a făcut-o să plece în concediu în Germania unde a stat câteva săptămâni.

După întâlnire, el s-a dus la căminul studențesc unde locuia fratele său și a rămas acolo peste noapte. A stat și zilele următoare și pe 26 mai 1970 s-a internat la Spitalul Colțea unde a rămas până pe 20 iunie. În această perioadă a fost vizitat pe neașteptate de maior și aceasta a fost ultima lor întâlnire. Ca urmare a internării și a crizei de nefrită pe care a avut-o, medicul nu a putut îndeplini misiunea dată de securist, dar bănuia că acesta este constant informat despre starea lui de sănătate și de aceea nu a fost deranjat cu alte întâlniri.

Din cauza experienței cu Securitatea, împotriva căreia nu mai putea să se apere fără a-și pune libertatea în primejdie sau viața, dentistul a decis să fugă în Germania. La scurt timp după ce a fost externat de la Colțea, crizele au apărut iar, de data aceasta fiind necesară o intervenție chirurgicală la Brașov. În timpul concediului medical a stat la Feldioara la părinți, dar a reușit să se întâlnească cu [ ] din nou la București la sfârșitul lui iulie.

În august, a plecat în concediu la mare și la întoarcere, în noaptea de 13 spre 14 august, s-a întâlnit cu o persoană care urma să-l ajute să plece din România. Opt zile mai târziu, fugea în Germania. Odată ajuns acolo, i-a scris mamei o scrisoare, despre care bănuia că va fi interceptată. A prezentat motivele fugii în cu totul altă lumină, astfel încât rudele și chiar fostul lui ofițer de legătură să aibă puțin de suferit.

Argumente pro și contra

Anchetatorii din Germania care l-au interogat au menționat în raport faptul că existau zvonuri în Mediaș că stomatologul ar fi lucrat la Securitate. Au mai scris și că acesta s-a dus de bună voie la Securitate să raporteze vizita prietenului de la ambasadă, atunci când acesta venise cu familia. Mai mult, medicul a acceptat supus să fie recrutat atât la Mediaș, cât și la București, iar faptul că se cunoaște cu persoane influente nu era în favoarea sa.

Totuși, anchetatorii au considerat că presiunile făcute într-un stat autoritar pot să ducă la frica de a-și pierde libertatea sau viața. În avantajul său a fost și faptul că le-a spus prietenilor din Ambasada Germaniei să nu îi divulge nici o informație confidențială și că rapoartele date la Securitate despre ei nu le-a dăunat.

Cum nu îndeplinise nici o misiune, avea în continuare o sinceră relație de prietenie cu cel de la ambasadă i-au făcut pe americani să concluzioneze că medicul nu a fost în contact cu dușmanul, mai ales că a fugit înainte de a mai fi contactat de Securitate.

Episodul I. Spionul american din Direcția I a Securității

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!