Un dosar privind reorganizarea judiciară din România anului 1948, aflat în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, scoate la iveală amănunte necunoscute despre activitatea lui Sever Bocu, gazetar și politician important decedat în iadul de la Sighet în 1951.
Politicianul a fost anchetat pentru fraudă, iar procurorul responsabil de caz a fost supus unor presiuni politice pentru mușamalizarea cazului.
Născut la Şiştarovăţ, lângă Lipova, județul Arad în 1874, politicianul gazetar a fost promotor al Unirii de la 1918, fruntaş Partidului Național Român, apoi al Partidului Național Țărănesc, parlamentar în şase legislaturi şi fost ministru de stat. Avea 76 ani când a fost arestat și a murit în Penitenciarul din Sighet pe 21 ianuarie 1951 în urma bătăilor primite.
A fost ministru al Banatului în guvernul P.N.Ț. Maniu, iar după cel De-al Doilea Război Mondial, comuniștii l-au catalogat drept agent nazist. În noaptea de 5/6 mai 1950, toți miniștrii din perioada 1918 – 6 martie 1945, cu excepția celor care reușiseră să fugă din țară de prigoana comunistă, nu erau acasă sau își schimbaseră domiciliul fără să anunțe Miliția, au fost arestați și duși la Sighet. Printre ei, Sever Bocu. Mulți dintre cei au scăpat în acea noapte, au fost prinși în perioada următoare.
La închisoarea din Sighet a fost încarcerată în anii ’50 o parte importantă a elitei politice româneşti interbelice: patru prim-miniştri, preşedinţii partidelor democratice, cinci guvernatori ai Băncii Naţionale a României, zeci de miniştri şi numeroşi secretari de stat. Toţi aparţineau unei categorii ce trebuia eliminată din noua societate, scrie Andrea Dobeş în Reprimarea elitelor interbelice. Colonia „Dunărea” Sighet (1950-1955).
Sever Bocu a scris și coordonat mai multe gazete, a înființat un sindicat al ziariștilor, a militat pentru înfiinţarea Mitropoliei Banatului şi a Universităţii de Vest din Timișoara. A făcut închisoare pentru opiniile sale înainte de Primului Război Mondial, iar întimpul acestuia a fost condamnat la moarte pentru că a declarat război Austro-Ungariei în numele refugiaților bănățeni și ardeleni.
În onoarea sa a fost înființat în 2007 la Jimbolia, județul Timiș, Muzeul Presei „Sever Bocu”, instituție unicat în România. Universitatea de Vest din Timișoara acordă premiul „Sever Bocu” pentru contribuţia la creșterea prestigiului instituției și/sau la promovarea imaginii Timișoarei în plan naţional şi internaţional prin implicare civică și socială.
Pe site-ul CNSAS este publicat un dosar întocmit de Siguranță și apoi de Securitate despre Sever Bocu, caracterizat ca fiind fiind afacerist, arogant, viclean și inteligent. Nu conține nicio înformație despre ancheta legată de frauda anchetată de Parchet. În schimb, se axează pe activitatea soției politicianului, Marilena.
Am găsit în arhivele Securității Dosarul 5157 Special vol. 2 cu cota CNSAS 008844 vol. 2 privind Reorganizarea Judecătorească din 1948. Dosarul conține caraterizările unor magistrați din anul în care s-a făcut reforma comunistă a justiției.
Într-o notă din 16 iunie 1948 se găsesc scurte informații despre Eugen Chivovschi, prim procuror al Tribunalului Timiș Torontal:
„Nu este cunoscut că ar fi făcut parte din vreun partid politic, iar în prezent, deși nu sʼa încadrat în nici o organizație politică democrată, totuși este sincer atașat regimului.
Întrʼunul din anii 1930-1931, a c ercetat pe fostul ministu manist Sever Bocu, în legătură cu o fraudă de 4-5 milioane de lei, comisă de acesta, și sʼa purtat sever și chiar brutal cu învinuit.
Deasemenea, a pus sub acuzare pe fruntașii liberali Suciu Adrian și Vulpe Ștefan pentru delapidare.
Atât în primul, cât și în al doilea caz, a păstrat o atitudine corectă, respingând toate intervențiile făcute pentru a mușamaliza cazurile.
Colaborează cu organele administrative locale, în spiritul regimului (n.r. – comunist). Nu a fost avansat niciodată chiar din cauza că nu a servit nici un partid politic în cursul carierei sale.
Abia la 1 martie 1948 , a fost avansat ca prim-procuror al parchetului Trib. Timiș-Torontal, avansare pe care a meritat-o pe deplin. Colaborarea sa cu organele administrative este perfectă și sinceră în spiritul regimului, aplicând sincer linia cerută.”
În același dosar este menționat faptul că Sever Bocu nu a putut deconta împreună cu Iulian Petru cheltuielile de propagandă. Salariile medii din acea perioadă erau cuprinse între 1.600 și 2.300 de lei, iar un ministru sau profesor universitar avea în jur de 25.000 – 30.000 de lei, potrivit Enciclopedia României, vol. IV din 1940, preluat de analizeeconomice.ro.
