Skip to content

Secretele Securității, descifrate de Serviciul de Informații al Armatei Americane

News Romania vă prezintă în exclusivitate documente declasificate ale Serviciului de Informații al Armatei Americane – US Army Intelligence despre Securitate.

Rapoartele, obținute în urma unei cereri privind accesul la informațiile de interes public, acoperă o perioadă de mai bine de 30 de ani, din 1950 până la mijlocul anilor 1980. Datele, cuprinse în peste 1.200 de pagini, au fost culese de agenții americani staționați în Germania.

Americanii aveau descrierea detaliată a multor sedii și case conspirative ale Securității din București, Timișoara, Sibiu, Brașov sau Mediaș. Aproape 200 de securiști și informatori au fost descriși în detaliu de sursele americanilor.

În documentele US Army Intelligence denumirea „sursă” este folosită atât pentru cei care lucrau cu americanii, cât și pentru persoanele care emigrau în Republica Federală Germană și erau interogate la sosirea în această țară.

Rapoartele americanilor conțin metodele de racolare a informatorilor Securității, în special din rândul celor care aveau rude în străinătate, metodele de transmitere a informațiilor secrete, dar și comentariile anchetatorilor americani legate atât de modul de operare al Securității, cât și de nivelul de încredere al surselor.

Profesia surselor varia de la simplu muncitor la medic psihiatru sau militar.  Odată ajunși în Vest, cei care fugeau sau plecau legal din România erau procesați în lagărele de primire a azilanților și în această perioadă erau interogați în legătură cu orice contact pe care l-ar fi avut cu Securitatea sau informatorii acesteia.

News Romania vă invită să citiți un serial de 14 episoade cu zeci povești interesante despre Securitate, povești nespuse până acum. Rapoartele americanilor conțin foarte puține nume, dar cititorii pot identifica personajele implicate. Seria de articole începe cu „Spionul americanilor din Direcția I a Securității” și se termină cu „Lumea pestriță de la Hotel Parc din Turnu Severin: soldați americani, prostituate, bișnițari și securiști”.

Spionul americanilor din Direcția I a Securității