Un miel adus plocon unui judecător, membru P.C.R., și pus din greșeală într-o altă mașină a produs un mic scandal spre deliciul altor magistrați care urmăreau scena. Securistul care a cerut urmărirea informativă a judecătorului a ajuns ofițer superior în Serviciul de Informații Externe (SIE), șeful senatului unei univeristăți și a fost condamnat definitiv pentru corupție.

„În ultima perioadă de timp, după ce și-a schimbat domiciliul în Reșița, lîngă sediul instanței, jud. Florescu Ștefan este vizitat zilnic la birou de către justițiabili care apoi sînt văzuți intrînd în blocul său cu diverse pachete. Toate acestea se fac sub oblăduirea președintelui Barbu (n.r. – președintele Tribunalului Caraș-Severin) care l-a și adus la Reșița, după ce în prealabil fusese revocat din funcție la Caransebeș.”

„A fost adus judecător de Barbu Ion deși fusese revocat din funcție. Este omul de încredere al acestuia căruia îi vine cu plocoane, pronunță în cauze soluțiile dictate de șef. Este cunoscut ca mare afacerist, dă soluții greșite și este vizitat de petenți.”

Cele două note au fost întocmite de sursa „Teodorescu” a Securității. Sursa era judecător, după cum reiese din documentele aflate la C.N.S.A.S. Informările lui „Teodorescu” au stat la baza deschiderii unui dosar de urmărire informativă (DUI).

DUI nr. 1611 privind pe „Morescu” (numele conspirativ dat judecătorului Florescu) deschis la data de 8 iunie 1988 și închis la data de 21 august 1990 când Serviciul Român de Informații a constatat că urmărirea magistratului nu mai face obiectul activității instituției.

Ofițerul specialist lt.maj. Marian Mihăilă, responsabil de problema „Justiție” din Caraș-Severin, a cerut la data de 1 iunie 1988 deschiderea DUI pentru Ștefan Florescu, în vârstă de 44 de ani, pe atunci judecător la Tribunalul Județean.

„Din datele pe care le deținem rezultă că acesta comite fapte care contravin eticii profesionale, creînd stări de spirit necorespunzătoare în rîndul justițiabililor și al colegilor de muncă; totodată cel în cauză comentează necorespunzător politica partidului și statului nostru. Pentru verificarea acestor aspecte și pentru prevenirea influențării celor din preajma sa cu idei necorespunzătoare, rugăm aprobați lucrarea numitului Florescu Ștefan prin dosar de urmărire informativă.”

Securistul și drepturile omului

Mihăilă (foto) a intrat în Securitate la 26 de ani, în 1980, așa cum reiese din datele CNSAS. În februarie 1998 a fost transferat cu grad de căpitan în SIE. A ieșit la pensie din Ministerul Apărării Naționale.

Sursa foto: Express de Banat

Culmea este că CNSAS a trebuit să cîștige în instanță, în 2015, procesul prin care se constata calitatea de lucrător al Securității a lui Mihăilă. Fostul securist și angajat al SIE a fost condamnat definitiv în 2013 pentru trafic de influență împreună cu un fost vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara.

Cu toate acestea, Mihăilă a continuat să fie președintele Senatului Universității „Eftimie Murgu” din Reșița până în iulie 2015 când a fost anchetat din nou într-un dosar de corupție din instituția de învățământ. Colegii de dosar au fost condamnați, dar procurorii au decis disjungerea cauzei privitor la Mihăilă.

Fostul ofițer al Securității, devenit mason, a scris după anul 2000 cărți despre protecţia juridică a drepturilor omului, despre libertatea de gândire, conştiinţă şi religie în dreptul internaţional, despre drepturile omului şi strategii antidiscriminatorii. El este și membru în diferite organizații internaționale de drept, dar și al Academiei de Științe ale Naturii din Federația Rusă.

Lt.maj. Marian Mihăilă le propunea șefilor ca în cazul judecătorului Florescu să se ia următoarele măsuri (dosar CNSAS nr. 000388): dirijarea sursei „Mocea” cu sarcini concrete, folosirea filajului care urma să se facă „pe momente operative pe care le vom stabili informativ prin intermediul sursei Teodorescu”.

„Descifrarea legăturii existentă între obiectiv și președintele tribunalului Barbu Ioan – natura acesteia. Interceptarea corespondenței interne. Introducerea mijloacelor fixe la locul de muncă al obiectivului. Folosirea unor jocuri și combinații operative pentru a descifra în timp mai scurt activitatea acestuia și pentru a o documenta”, erau alte propuneri gândite de Mihăilă.

Una dintre cele mai vechi note informative despre Florescu, dar în care prenumele acestuia este scris greșit, datează din martie 1986 când sursa „Claudiu” informează Securitatea despre sumele importante de bani primite de judecător pentru soluționarea unor cauze.

Judecătorul Irimie Mic menționat în documentul de mai sus mai apare în alte documente ale Securității ca fiind destituit din funcție în februarie 1988 și transferat în avocatură, alături de un alt judecător, Viorel Feieș.

Mic a fost numit în 1995 procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Opt ani mai târziu, a fost eliberat din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița și s-a pensionat în 2005 ca simplu procuror. În 2002 a primit din partea președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, diploma Meritul judiciar clasa I.

Mielul din portbagajul greșit

În mai multe note informative către Securitate, sursa judecător „Teodorescu” menționa traficul de influență pe care Florescu îl făcea la colegi, motiv pentru care era evitat de unii dintre aceștia.

„Judecătorul Florescu Ștefan continuă să primească de la justițiabili diferite plocoane în schimbul promisiunii soluționării favorabile a unor cauze. Aproape zilnic vin petenți la birou după care merg cu darurile la autoturismul judecătorului lăsîndu-le în portbagaj, de unde sînt luate ulterior.

Astfel, în ziua de 4 aprilie 1988, în jurul orei 10 doi petenți au luat cheile mașinii de la Florescu care aștepta în holul blocului, dar au confundat mașina și au depus ploconul (miel) în altă mașină ce era parcată alături. În jurul orei 12, Florescu a mers la mașină și nu a găsit nimic în portbagaj dar a intuit greșeala, a descuiat mașina vecină, de unde a transbordat cadoul în mașina sa. Între timp însă a fost văzut de soția proprietarului mașinii cu care a avut o discuție.

Cele relatate mai sus au fost văzute de judecători care au comentat această întîmplare, mai mult unii au vrut să-i fure mielul. Cele văzute au revoltat colectivul de muncă, cu atît mai mult cu cît nu este un caz izolat. De asemenea Florescu Ștefan pleacă frecvent în timpul serviciului, consumă băuturi alcoolice cu justițiabili, după care se reîntoarce la birou. Toate acestea le face sub oblăduirea lui Barbu Ion, fiind protejatul acestuia, împrejurare cunoscută de toți judecătorii și personalul auxiliar.”

Trebuie spus că blocul în care locuia judecătorul Florescu se află la doar cîțiva metri de clădirea tribunalului din Caraș-Severin, astfel că întâmplarea din parcare a putut fi lesne observată de colegii acestuia.

La data de 12 februarie 1988, se arată într-un document aflat în arhiva CNSAS, Ștefan Florescu a venit în biroul sursei „Teodorescu” cu o persoană despre care a spus că îi este prieten. Acesta „avusese proces penal cu o zi înainte (…) a trecut fraudulos frontiera dar a fost predat de autoritățile sîrbe. Cu această ocazie i s-a confiscat și suma de 40.000 lei găsită asupra sa. Florescu a intervenit pe lîngă sursă pentru a înlătura măsura confiscării în schimbul a doi viței, inculpatul fiind tehnician veterinar”.

În cazul unui alt fost condamnat Florescu promitea judecătorilor cu care era în complet că „vom fi aprovizionați din belșug cu carne”, dar membrii completului au refuzat propunerea. Președintele secției penale a tribunalului a atenționat judecătorii să pronunțe o soluție legală. El l-a prevenit și pe Florescu „întrucît acesta a vorbit de la un telefon indiscret și a fost vizitat în acest sens de cineva”. În urma avertizării, Florescu a respins și el recursul reclamantului.

Corupția ucide!

Sloganul este unul nou, dar era valabil și înainte de 1989. Ion Harambașa era o persoană care era judecată pentru comiterea infracțiunii de lovire. El a găsit soluția să scape de condamnare: să-i mituiască pe cei care urmau să-i decidă pedeapsa.

Florescu i-a povestit sursei „Teodorescu” că președintele Tribunalului, Ion Barbu, prim-grefierul instanței Ion Gavrilescu și avocatul lui Harambașa „au fost la rugă la domiciliul inculpatului, ocazie cu care au fost tăiați doi viței, Barbu plecând de la acesta cu portbagajul plin”. (n.r. – în Banat ruga este sărbătoarea unei localități care se ține de obicei de sfântul care patronează locul)

La începutul lunii august 1989, Harambașa a venit în biroul lui Florescu și apoi au plecat împreună la restaurantul Nera, aflat nu departe de clădirea tribunalului. Întâlnirea de la restaurant a fost supravegheată cu tehnică operativă de de ofițerii din serviciul „F”, filaj. După aproape patru ore de discuții, timp în care s-a mâncat și băut copios, Florescu s-a despărțit de Harambașa. Acesta din urmă s-a dus la judecătorul titular al dosarului, Ene-Gheorghe Bordei, și a încercat să îi dea o sacoșă, dar a fost refuzat.

Atât Barbu, cât și Florescu au încercat să-l determine pe Bordei să amâne cauza, invocând tot felul de pretexte. Asta pentru că „se preconiza că în preajma zilei de 23 august se va da un decret de amnistie, iar inculpatul Harambașa va fi astfel achitat”.

După termenul din 3 august 1989, Florescu, Harmabașa și avocatul acestuia s-au dus din nou la Nera. „Contravaloarea consumației din zilele de 01.08 și 03.08.1989 (peste 3.000 lei) a fost suportată de Harambașa Ion, care în loc să fie condamnat la locul de muncă, i s-a aplicat o amendă penală de 7.000 lei.” Cât însemna 3.000 de lei în 1989? Un judecător cu vechime de 15 ani lua în jur de 2.500 – 3.000 de lei lunar, dar șefii aveau peste 4.000. Un stagiar avea 1.810 lei.

Dosar de negăsit

Dintr-o analiză din septembrie 1989 a Securității reiese că Ion Barbu președintele tribunalului județean îl influența pe Florescu „să pronunțe soluții ce nu sînt în concordanță cu probele din dosar, în cauzele unde au interes. Cu aspectele ce le deținem despre obiectiv, incompatibile cu calitatea sa de apărător al legii au fost informate organele județene de partid. De asemenea s-a informat Direcția a I-a DSS și conducerea Ministerului Justiției”.

Tot din documentele aflate la CNSAS reiese că la scurt timp după ce a scăpat de primul proces, Harambașa a fost arestat pentru comiterea infracțiunii de omor. Așa cum am precizat, SRI a închis DUI „Morescu” după Revoluție pentru că nu mai intra în atribuțiile sale urmărirea judecătorului Florescu. Și șeful său, Ion Barbu a fost lucrat prin DUI, dar la CNSAS nu am identificat niciun dosar pe numele său. În ce sertar o sta oare ascuns?

Am solicitat Ministerului Justiției informații privind traseul profesional al judecătorului Florescu după 1989 și dacă a fost sancționat pentru abateri profesionale. În răspunsul nerușinat primit de la minister se invocă faptul ca traseul profesional și sancțiunile sunt date cu caracter personal. Este de prisos să spun că legea prevede că că GDPR nu se aplică în cazul documentării jurnalistice sau istorice, fapt consfințit și de CEDO.

Asta în condițiile în care pe site-ul Camerei Deputaților, la rubrica Repertoriu Legislativ, se găsesc decretele de numire și eliberare din funcție a judecătorilor și procurorilor. În iunie 1996, Florescu a fost numit judecător la Tribunalul Caraș-Severin. Viorel Feieș, cel care fusese destituit împreună cu Mic și trecut în avocatură, a fost numit și el prin același decret judecător la Judecătoria Reșița.

În noiembrie 1998, Florescu a fost eliberat din funcția de judecător tot printr-un decret al președintelui României. Motivul? A fost condamnat definitiv de Curtea Supremă pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite. Așadar, rotițele sistemului s-au învârtit destul de greu, dar până la urmă un judecător corupt a primit ceea ce merita.

Mită trimisă din Germania

La sfârșitul lunii octombrie 1989, rețeaua informativă în problema Justiție din Caraș-Severin era alcătuită din doi informatori, trei persoane de sprijin și 13 surse cu aprobare, adică membre ale Partidului Comunist.

Dintr-un raport întocmit în acea lună reiese că președintele Tribunalului, Ion Barbu, a primit de la Gheorghe Cătuț, transfug în RFG, prin intermediul sursei „Cristescu”, un videcasetofon Schneider în urma promisiunii că va fi achitat pentru delapidarea sumei de 80.000 de lei. Informația a ajuns la Securitate într-o scrisoare anonimă trimisă din Germania.

Un alt document aflat la CNSAS conține și numele real al sursei „Cristescu”: Gheorghe Vîlceanu, pensionar din Reșița. Gheorghe Cătuț, fost șef de unitate în stațiunea Băile Herculane fugise în Germania în 1988, dar era cercetat în România într-un dosar penal pentru delapidare.

„Barbu Ion este comentat și pentru faptul că ar fi favorizat promovarea în funcție a unor judecători slab pregătiți profesional, dar care se conformează soluțiilor stabilite de el în diferite dosare. Semnificative în acest sens sînt cazurile judecătorilor Florescu Ștefan, promovat de la Judecătoria Caransebeș la Tribunalul județean deși, ca urmare a comiterii unor ilegalități, se impunea să fie scos din magistratură, Lunca Constantin – președinte de secție la Tribunalul județean și Purcăriță Trandafir – președinte al Judecătoriei Reșița, a căror slabă pregătire profesională și părtinire a unor justițiabili sînt confirmate de respingerea de către Tribunalul Suprem a majorității soluțiilor pe care le-au dat.” (Dosar nr. 11157 vol. 2, cotă CNSAS D013401 vol. 2, 6 decembrie 1989) Trandafir Purcăriță a fost numit în noiembrie 1995 judecător la Tribunalul Caraș-Severin.

Tot despre Barbu se mai preciza că „în schimbul obținerii unor foloase materiale, a ignorat opinia membrilor completului de judecată ori a impus judecătorilor soluții nedrepte.” Printre aceste dosare se numără și cel al unei persoane care era cercetată pentru că ar fi făcut avere în mod ilicit. Barbu „a făcut presiuni asupra completului de judecată pentru închiderea dosarului. Ulterior, la intervenția organelor de procuratură, s-a pronunțat o hotărîre legală. De menționat este și faptul că anterior, T.V. a fost judecat și achitat de Barbu Ion pentru săvîrșirea unor fapte penale, hotărîre atacată cu recurs extraordinar de către Procuratura Generală”.

Într-un alt dosar cu același obiect, Barbu a respins recursul declarat de procuratură fără consultarea completului de judecată, acesta fiind pus numai să semneze. „Participînd la soluționarea dosarului nr. 1.203/1989 privind pe Roșeți Ilie, administrator la hotelul ”Afrodita” din Băile Herculane, a determinat completul de judecată să hotărască menținerea aceluiași loc de muncă pentru cel în cauză, deși faptele pentru care fusese judecat impuneau, potrivit legii, schimbarea acestuia.”

„În perioada 1986-1988 (n.r. – Barbu) s-a aflat în relații apropiate cu unele elemente din organele de justiție și procuratură ale județului Caraș-Severin care pentru conduită politică și profesională necorespunzătoare au fost scoase din funcție. Ca urmare a relațiilor întreținute cu aceste elemente, a angrenării în manifestările ostile ale acestora, a abaterilor grave de la normele profesionale, Barbu Ion a fost avertizat în luna martie 1988 de factori de decizie din Ministerul Justiției, în prezența primului secretar al Comitetului județean Caraș-Severin al P.C.R. Cu toate măsurile întreprinse, Barbu Ion nu și-a schimbat atitudinea, continuînd să comită abuzuri și ilegalități și să întrețină relații cu persoane implicate în unele cauze aflate pe rolul Tribunalului județean.” La 16 zile de la ultima notă a Securității despre Barbu, regimul comunist a fost căzut.

Șpăgarii justiției comuniste. Bani, mese la cârciumi, alune, țigări sau casetofoane

Fostă șefă a Curții Supreme, sancționată pentru dispariția a 21 de dosare penale

Episodul VIII. Timișoara. Cum învârtea Securitatea cheița Justiției

Procesul deșeurilor din Vest, un simulacru ultrasecret. Circ și acuze la adresa partidului

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație și al International Consortium of Investigative Journalism. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.