Lucrările de reparații ale străzilor din municipiile reședință de județ, investigate de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a finalizat un raport pe care l-a pus în dezbatere publică despre situația drumurilor și străzilor administrate de municipiile reședință de județ din România, precum și modalitatea de executare lucrărilor de modernizare, reparații și întreținere.

Instituția a identificat contracte încheiate de primării pentru astfel de lucrări care ar putea dăuna unei piețe concurențiale. De exemplu, Piatra-Neamț are un contract încheiat pe 20 de ani, Constanța, pe 30, iar Iașiul, pe perioadă nedeterminată.

În plus, nu există uniformitate în aplicarea cadrului legal în privința atribuirii lucrărilor de modernizare, reparații și întreținere drumuri și străzi.

Raport preliminar privind piața lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi pus în dezbatere publică este urmarea unei investigații declanșate în decembrie 2018.

Ancheta a fost demarată ca urmare a existenței unor aspecte care sugerau încălcarea legii concrenței: lipsa de uniformitate a modalităților de atribuire a contractelor de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi; un număr relativ redus de operatori care execută aceste lucrări din totalul operatorilor activi pe această piață; durata relativ ridicată a unora dintre contractele prin care sunt atribuite lucrările etc.

La nivel național, valoarea totală a contractelor de execuție lucrări de reparații și întreținere
străzi și drumuri municipale adjudecate în perioada 2016 – trim. I 2019 a fost de 1.268.587,62
mii lei.

Aproximativ 60% din această sumă a fost adjudecată de câteva municipii reședință de județ din cele 41: Târgu Mureș, Arad, Cluj-Napoca, Craiova, Satu Mare și București.

Valoarea totală a contractelor de execuție lucrări de modernizare/reabiliare străzi și drumuri
municipale adjudecate în perioada 2016 – trim. I 2019 a fost de 1.003.041,81 mii lei, cele mai mari contracte adjudecate fiind la Galați, Sibiu și Oradea.

În total, piața acestor lucrări a fost, în perioada menționată, de 2.271.629,43 mii lei, adică aproape jumătate de miliard de euro.

Pentru că această piață este una predispusă la posibile înțelegeri anticoncurențiale, Consiliul Concurenței a făcut recomandarea ca durata unui contract pentru astfel de lucrări să fie de cinci ani.

Acest lucru ar permite deschiderea piețelor la intervale de timp acceptabile și ar asigura un cadru pro-concurențial în vederea eliminării ori, cel puțin, a limitării efectelor generate de caracterul de monopol al serviciilor publice.

Serviciile de administrare a drumurilor şi a străzilor, inclusiv lucrările de modernizare, reparații și întreținere a străzilor şi a drumurilor se află sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale, acestea fiind singurele în măsură să stabilească pentru cetățenii din raza lor de competență dacă este în beneficiul acestora să atribuie serviciul/execuția lucrărilor prin proceduri concurențiale sau trebuie să intervină atribuind direct prin hotărâri de consiliu local.

Lungimea străzilor din municipiile și orașele din România, conform datelor obținute de Consiliu de la Institutul Național de Statistică era la 31 decembrie 2018 de 31.548 km din care 13.559 km în municipiile reședință de județ. La aceeași date, rețeaua de drumuri publice de la noi din țară era de 86.234 km.

Lista de mai jos a fost publicată în raportul supus acum dezbaterii publice și arată situația drumurilor din fiecare capitală de județ:

Cluj – Napoca. Drumuri și străzi aflate în administrare – 403 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 386 km, drumuri şi străzi nemodernizate -17 km.

Oradea. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 470,43 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 323,90 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 146,53 km.

Satu Mare. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 234 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 208 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 26 km.

Zalău. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 175,061 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 120,327 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 54,734 km.

Baia Mare. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 304 Km din care: drumuri şi străzi modernizate – 269 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 35 km.

Bistrița. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 213,5 Km din care: drumuri şi străzi modernizate – 137,5 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 76 km.

Brașov. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 505,85 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 457,73 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 48,12 km.

Comisarul-șef Belea de la Drumuri, judecat pentru șpaga dată șefului de la Permise și Înmatriculări

Sfântu Gheorghe. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 96 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 74 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 22 km.

Sibiu. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 284,4 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 248,06 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 36,34 km.

Alba Iulia. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 259,5 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 145 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 114,5 km.

Miercurea Ciuc. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 88,3 Km din care: drumuri şi străzi modernizate – 70,3 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 18 km.

Târgu Mureș. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 214,54 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 189,68 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 24,83 km.

Iași. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 510 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 375 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 135 km.

Bacău. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 202,16 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 164,39 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 37,77 km.

Vaslui. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 137 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 72,91 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 64,92 km.

Botoșani. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 157 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 101,70 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 55,30 km.

Piatra Neamț. Drumuri și străzi aflate în administrare – 150 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 140 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 10 km.

Suceava. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 197 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 119 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 78 km.

Brăila. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 314 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 279 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 35 km.

Tulcea. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 136 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 114 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 22 km.

Focșani. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 140 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 120 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 20 km.

Galați. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 649 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 430,14 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 218,86 km.

Constanța. Drumuri și străzi aflate în administrare – 511 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 432 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 79 km.

Buzău. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 193 km din care: drumuri şi străzi modernizate -191 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 2 km.

Șef la Drumuri și Poduri cu documente de studii false. Salariul încasat, aproape 1.000.000 de lei

București – Primăria Generală a Capitalei (fără sectoare). Drumuri și străzi aflate în administrare – 1.926 km, din care: drumuri şi străzi modernizate – 1.134 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 792 km.

Pitești. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 206 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 189,96 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 16,04 km.

Târgoviște. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 106 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 84 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 22 km.

Giurgiu. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 187 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 136 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 51 km.

Călărași. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 151 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 144 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 7 km.

Slobozia. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 82 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 62 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 20 km.

Alexandria. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 73 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 71 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 2 km.

Ploiești. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 326 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 307,34 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 18,66 km.

Târgu Jiu. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 192,604 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 175,947 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 16,657 km.

Craiova. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 411 km din care: 112 drumuri şi străzi modernizate – 228 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 183 km.

Slatina. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 140 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 131,2 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 8,8 km.

Drobeta – Turnu Severin. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 155 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 113 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 42 km.

Râmnicu Vâlcea. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 215 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 185 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 30 km.

Arad. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 373 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 363 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 10 km.

Deva. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 93 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 89 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 4 km.

Reșița. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 217,4 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 98 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 119,4 km.

Timișoara. Drumuri și străzi aflaţi în administrare – 655 km din care: drumuri şi străzi modernizate – 598,15 km, drumuri şi străzi nemodernizate – 56,85 km.

Angajări cu pile și șpagă la Drumuri și Poduri. Banii ajungeau și în visteria PSD

 

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA