Skip to content

Ministerul Muncii: Pensionarii beneficiază de drepturile de protecție socială chiar și după majorarea pensiilor

Majorare pensii 2024

Începând cu 1 septembrie 2024, pensionarii din România care vor beneficia de majorări ale pensiilor datorită noii legi a pensiilor vor continua să primească drepturile de protecție socială, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Aceste drepturi includ ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, indiferent de creșterea cuantumului pensiilor.

Guvernul României a aprobat luni, 2 august, prin Ordonanță de Urgență, o măsură prin care majorarea rezultată din recalcularea pensiilor să nu fie luată în considerare la stabilirea drepturilor la ajutoarele sociale. Această decizie vine în sprijinul pensionarilor care, prin recalcularea pensiei, ar fi putut ieși de sub incidența Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorului vulnerabil de energie.
►►► „Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august”, anunță ministrul Muncii

Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent,” a declarat Simona Bucura-Oprescu (PSD), ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Actul normativ aprobat prevede și alte modificări importante. Plafonul pentru beneficiarii Programului de compensare cu 90% a prețului medicamentelor a fost majorat de la 1830 lei la 2020 lei. De asemenea, limita veniturilor lunare până la care se acordă tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde va crește de la 2.000 lei la 2.210 lei.
►►► „Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august”, anunță ministrul Muncii

Aceste majorări țin cont de rata medie anuală a inflației din anul 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică, care a fost de 10,4%.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!