Skip to content

China ar fi cerut Rusiei să nu invadeze Ucraina până la încheierea Jocurilor Olimpice

Un raport al serviciilor secrete occidentale a indicat că la începutul lunii februarie 2022 oficialii chinezi au cerut oficialilor ruși să nu invadeze Ucraina până la încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing, au declarat miercuri oficialii americani, citați de CNN.

Oficialii americani consideră raportul ca fiind credibil, dar detaliile acestuia sunt deschise interpretării, potrivit unei surse familiare cu informațiile. Existența acestui raport a fost menționată prima dată de publicația New York Times.

Deși cererea a fost făcută în perioada în care Putin a vizitat Beijingul pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, nu este clar din raport dacă el a abordat problema direct cu președintele chinez Xi Jinping, conform sursei citate.

Oficialii occidentali din serviciile de informații anticipaseră că Putin ar putea amâna orice acțiune militară în Ucraina până după olimpiadă pentru a evita să deranjeze China.

După întâlnirea dintre Putin și Xi a fost emisă o declarație comună în care s-a precizat că parteneriatul ruso-chinez nu are „limită” și condamnau extinderea NATO, un pretext cheie al justificării lui Putin pentru atacarea Ucrainei.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Chinei la Washington a declarat că raportul publicat de New York Times este doar o speculație și are scopul de defăima China.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!