Consiliul Europei verifică Vaticanul pentru măsurile luate împotriva spălării banilor

Consiliul Europei va verifica timp de două săptămâni prin experții săi în transparenţa financiară cum luptă Vaticanul împotriva spălării banilor. Inspecția a început astăzi, 30 septembrie 2020.

O echipă a comisiei Moneyval a Consiliului va evalua eficienţa măsurilor legislative şi instituţionale împotriva spălării de bani şi a finanţării terorismului, potrivit agenției de presă DPA preluată de Agerpres.

Sfântul Scaun intenționează să facă paşi importanţi în privința transparenţei finanțelor sale, după o lungă perioadă de timp în care banca sa a fost considerată un paradis al spălării de bani.

Vizita Moneyval are loc în contextul unui nou scandal financiar la Vatican. Cardinalul italian Angelo Becciu a fost concediat de Papa Francisc joia trecută după ce a fost acuzat de deturnarea unui fond papal pentru acte de caritate. Banii au ajuns la o cooperativă agricolă din Sardinia condusă de fratele său.

Cardinalul a mai fost implicat în afaceri imobiliare în Londra, dar nu a fost anchetat. Secretarul de stat papal, cardinalul Pietro Parolin, a apreciat că afacerea este netransparentă, iar Papa Francisc a afirmat anul trecut că există dovezi clare de corupţie.

Papa Francisc: Bârfele sunt „o ciumă mai îngrozitoare decât COVID-19” – VIDEO

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare și echipament medical pentru spitalul din Suceava

Papa Francisc a plâns pentru un orfan român abandonat: „Sigur că mama ta încă te iubește”

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?