Francezii consumă șase miliarde de baghete în fiecare an, iar președintele Franței intenționează acum să le consolideze statutul cultural.
Piatră de temelie a bucătăriei franceze, “Bagheta reprezintă invidia întregii lumi”, conform lui Macron, care a declarat că ar trebui să fie recunoscută ca o comoară culturală și plasată pe listele UNESCO privind patrimoniul cultural imaterial.
Există un “know-how”, un “talent” pentru a face o baghetă franțuzească bună, ea devenind astfel un bun candidat pentru un statut protejat, a spus el zilele trecute la Palatul Elysee.
Asociația națională a brutarilor din Franța a depus deja o cerere la Comitetul pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, scrie Euronews.com
Recent, italienii din Napoli au convins organizația culturală internațională să ofere pizzei un statut protejat, arta pizzarului napoletan fiind înscrisă în lista Patrimoniului Mondial.
Organizația UNESCO din spatele “elementelor culturale” se străduiește să salveze tradițiile de la globalizare.
Dacă ar fi acceptată, bagheta va fi inclusă în Patrimoniul UNESCO pe lista moştenirilor culturale universale, alături de Tango, rumba cubaneză, cafeaua arabă că simbol al generozității, sau cultura berii din Belgia.
Foto: Thomas Padilla/MAXPPP
V-ați mutat în Franța? Iată cum vă puteți înscrie copiii la grădinițe și școli