În sesiunea plenară care are loc în aceste zile, membrii Parlamentului European au decis, printre altele, și ridicarea imunității unor colegi.

Steeve Briois este membru al grupului Europa Națiunilor și Libertății din Parlamentul European. Înainte de a fi ales europarlamentar, a fost primarul localității Hénin-Beaumont, nu departe de Lille.

Pe 21 februarie 2018, ministrul Justiției din Franța a trimis cererea prin care se solicita ridicarea imunității parlamentare a lui Briois ca urmare a unei plângeri aflată pe rolul Tribunalului Regional din Nanterre.

Un deputat în Parlamentul European se bucură de imunitate pe teritoriul țării unde a fost ales și de aceea pentru a putea fi anchetat s-a cerut ridicarea imunității.

Pentru a beneficia de imunitate, opiniile unui deputat în Parlamentul European trebuie să fie exprimate în exercitarea funcțiilor sale.

Asociația „Maison des Potes – Maison de l’Égalité” (Casa Prieteniei – Casa Egalității) l-a acuzat în mai 2014 pe Briois de incitare publică la discriminare rasială și religioasă.

Incitarea publică la discriminare pe motive de naționalitate, rasă sau religie, verbal, în scris, prin imagini sau printr-un mijloc de comunicare publică pe cale electronică este infracțiune în Codul Penal francez.

Plângerea se referea la o serie de declarații făcute într-o broșură intitulată „Manualul consilierilor locali ai Frontului Național”, publicată la 19 septembrie 2013 și încărcată pe site-ul internet oficial al federației Frontului Național (FN) la 30 noiembrie 2013.

Frontul Național este un partid politic francez înființat de Jean-Marie Le Pen și condus în prezent de fiica acestuia Marine Le Pen. Este considerat un partid de extremă dreapta. Anul acesta și-a schimat denumirea în Adunarea Națională.

Prin aceste declarații toți candidații FN aleși în funcția de consilier municipal la alegerile din 23 și 30 martie 2014 erau încurajați ca încă de la prima ședință în noul consiliu municipal să acorde prioritate națională populației franceze la atribuirea locuințelor sociale.

Manualul a fost redactat de Secretariatul General al FN, iar Briois era la acea dată secretar general, așa că europarlamentarii au decis ridicarea imunității lui Briois. El este vicepreședintele Frontului Național și a fost președintele interimar al formațiunii politice în 2017.

Pentru aceleași motive, s-a decis și ridicarea imunității eurodeputatei Sophie Montel care, în momentul conceperii manualului, era responsabilă de coordonarea reprezentanților aleși în respectivul Secretariat General.

Montel a făcut parte până în octombrie anul trecut din același grup parlamentar ca și Briois, dar în prezent este neafiliată.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

error: ?