Noi avertizări privind creşterea riscului de producere a avalanşelor în Austria

Rafalele de vânt din timpul nopţii au dus la troienirea zăpezii în mai multe regiuni din Austria, iar autorităţile au emis sâmbătă, 12 ianuarie, noi avertizări privind creşterea riscului de producere a avalanşelor, relatează DPA.

După ce ninsorile au luat o scurtă pauză vineri în Austria, sâmbătă şi duminică este posibil să se acumuleze un nou strat de zăpadă.

Ca urmare, troienele formate pe pajiştile versanţilor şi în păduri ar putea începe să alunece brusc, chiar şi la altitudini mai mici de 2.000 de metri, au avertizat autorităţile care monitorizează acest risc.

Serviciul de avertizare privind riscul de avalanşe al landului Stiria din sud-estul Austriei a anunţat că există riscul producerii unor avalanşe în zonele cu teren abrupt.

Vremea extremă de iarnă a produs săptămâna aceasta haos în trafic şi a provocat mai multe decese asociate condiţiilor meteorologice nefavorabile în această regiune şi în alte regiuni din Alpi, menţionează DPA, citată de Agerpres.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"