OLANDA: Zece ani de închisoare pentru românul care a împușcat în cap un sucevean

Tribunalul din Breda l-a condamnat joi, 5 aprilie, pe Bogdan Mitrache, de 37 de ani, pentru uciderea suceveanului Florin Tabarcea, de 38 de ani, în localitatea olandeză Chaam.

Potrivit procurorilor, între cei doi români existau tensiuni de mai mult timp. Cu două săptămâni înainte de crimă, Mitrache și amicii săi au fost bătuți de victimă, care a amenințat și familia inculpatului.

Astfel, Bogdan Mitrache a cumpărat o pușcă și în data de 28 iunie anul trecut l-a împușcat pe Tabarcea în cap printr-un geam, fiind furios că acesta i-a incendiat mașinile din fața clădirii în care amândoi locuiau.

Problemele dintre cei doi ar fi apărut după ce Bogdan Mitrache a început să-i ajute pe mai mulți prieteni români ai lui Tabarcea să se angajeze.

Mitrache ar fi solicitat din partea românilor o mică recompensă pentru ajutorul oferit, lucru care nu a fost pe placul lui Florin Tabarcea, care i-ar fi cerut amicului său să nu le mai ceară bani.

Bogdan Mitrache și-a recunoscut fapta și a fost condamnat de judecători la zece ani de închisoare. Probele principale împotriva sa au fost arma găsită în spatele casei și glonțul care l-a lovit mortal pe Tabarcea.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.