Skip to content

Cosmetice și haine în valoare de 500.000 de euro, furate de trei români în Franța

Trei cetățeni români au fost arestați luni, 28 octombrie, de jandarmii francezi din Châteaulin pentru mai multe furturi comise în vestul Franței. Valoarea totală a bunurilor furate se ridică la jumătate de milion de euro.

Infractorii cu vârstele de circa 40 de ani au fost arestați luni seară pentru spargeri date la parfumerii și magazine de îmbrăcăminte din Carhaix, Morlaix, Lesneven, Pont-l’Abbé și alte localități

Duminică seara românii au comis un furt la magazinul Nocibé din Douarnenez, de unde au furat produse în valoare de 239.000 de euro.

Însă totul a început în februarie anul acesta, când o parfumerie Marionaud din Carhaix a fost spartă și a suferit pierderi de 260.000 de euro.

Dați de gol de ADN

Urmele ADN prelevate de investigatorii de la locul spargerii au permis identificarea unuia dintre suspecți. Era vorba de unul dintre cei trei români, deja cunoscut justiției franceze și care locuia la Mellac.

Anchetatorii au reușit să recupereze numai produsele de înfrumusețare sustrase duminică și câteva articole de îmbrăcăminte furate de la un magazin Horizon.

În total, valoarea bunurilor furate de români este estimată la 500.000 de euro.

Polizoare, bormașini și drujbe de 1.100.000 de euro, furate din Franța și Belgia de o grupare de români

O tânără a încercat să iasă din țară cu cartea de identitate a cumnatei sale. Voia să ajungă în Franța

FRANȚA: Alocația familială în 2019. Cine are dreptul și în ce condiții

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!