Cutremur cu magnitudinea 5,4 în Franța. Mai multe persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, în urma unui cutremur cu magnitudinea 5.4 care s-a produs luni la prânz în sud-estul Franţei, în apropiere de Montelimar, informează AFP.

La Montelimar, o persoană a fost rănită grav în urma prăbuşirii unei schele. A fost transportată de urgenţă la spital, au informat autoritățile din Drome.

Pe de altă parte, prefectul din Ardčche, un departament învecinat, a menţionat într-un mesaj publicat pe Twitter că trei persoane au fost rănite uşor.

Seismul a fost resimţit pe un teritoriu vast din sud-estul ţării, de la Lyon până la Montpellier (sud), dar se pare că pagubele sunt reduse, potrivit primelor informații.

„Câinele a lătrat înainte de seism”, a povestit pentru AFP Didier Lévy, care locuieşte într-un castel din secolul al XV-lea din Lamotte-du-Rhône.

„Este pentru prima dată când văd așa ceva, am simţit cutremurul, deşi pereţii au un metru grosime”, a continuat bărbatul. La câteva minute după seism, “candelabrele se legănau în continuare”, a mai precizat el.

După seism, pompierii din departamentul Vaucluse au primit „circa 50 de apeluri”, a precizat un purtător de cuvânt pentru AFP. „Cetăţenii au sunat ca să ne spună că au simţit un cutremur, fără ca acest lucru să necesite vreo intervenţie”, susține acesta.

Planeta X, „vinovată” pentru dezastrele naturale majore de pe TERRA – adevăr sau ficțiune?

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?