Un autocar al companiei de transport Flixbus s-a răsturnat duminică, 3 noiembrie, pe autostrada A1 din nord-estul Franţei, între Amiens şi Saint-Quentin.
În urma accidentului au fost rănite 33 de persoane, dintre care patru sunt în stare gravă, au anunţat autorităţile din districtul Somme, informează cotidianul Le Figaro.
Autocarul circula pe ruta Paris-Londra, iar la bordul vehicului se aflau şi mai mulţi cetăţeni străini.
Accidentul a avut loc la ora locală 11:50 (ora României, 12:50), au precizat autorităţile, fără a oferi mai multe detalii privind circumstanţele producerii incidentului.
Potrivit primelor informații, la bordul autocarului în afară de cetățeni francezi se aflau și cetățeni străini, printre care români, olandezi, ruși, spanioli și irlandezi.
Vehiculul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat.
Autocare Flixbus, implicate în două accidente în Germania. Șapte persoane au fost rănite
Un autocar plecat din Italia s-a izbit de un zid în Elveția. Printre pasageri se afla și un român
Operațiune amplă în UE pentru verificarea autocarelor și TIR-urilor