FRANȚA: O femeie care se scălda într-o fântână plină cu zeci de mii de euro a fost internată

Intervenție inedită pentru polițiștii francezi joi, 24 iunie, în jurul orei 14:00. O femeie se scălda în fântâna din Place de la République din Dijon în zeci de mii de euro.

Polițiștii au observat că în apă exista un număr mare de bancnote. Au realizat apoi că această femeie, în vârstă de circa 50 de ani, a introdus bancnote în sistemul de aspirație al fântânii și acestea ieșeau odată cu apa.

 Șofer român de camion, condamnat în Franța pentru contrabandă: „Mi-au pus o armă la tâmplă și m-au amenințat cu moartea”

Au fost recuperate zeci de bancnote de 10, 20 și 50 de euro, cu un total care se apropia de 50.000 de euro.

Autoritățile au declarat că au încercat să se asigure că nimeni nu a furat vreo bancnotă. Rămâne de văzut de unde provin acești bani. Femeia, descrisă a fi „fragilă din punct de vedere psihologic” și care făcea remarci incoerente, a fost internată.