Vârsta şcolarizării obligatorii în Franţa va scădea de la şase la trei ani începând cu toamna anului şcolar 2019, o măsură simbolică în scopul recunoaşterii grădiniţei, pe care cea mai mare parte dintre copii o frecventează deja la această vârstă, informează AFP marţi, citată de Agerpres.ro.
”Am decis ca grădiniţa să fie obligatorie şi scăderea de la şase la trei ani a vârstei şcolarizării obligatorii începând din 2019”, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, în deschiderea unei reuniuni care se desfăşoară până miercuri la Paris şi la care participă mai mulţi experţi şi specialişti din domeniul educaţiei.
”Republica a fost creată în şi prin şcoală, iar în şcoala de astăzi ia naştere binele nostru comun”, a declarat preşedintele. ”A spune acest lucru în această săptămână nu are nimic inocent” întrucât ”de fiecare dată când naţiunea noastră este lovită în inima sa, unii au tendinţa de a critica tratând doar simptomele”.
Preşedintele s-a referit la atentatele jihadiste de vineri din sudul Franţei, unde Radouane Lakdim, un tânăr de 25 de ani care intrase în vizorul autorităţilor pentru suspiciuni de radicalizare, a ucis patru persoane.
Reforma învăţământului preşcolar vine după o serie de iniţiative guvernamentale din domeniul învăţământului precum dublarea numărului claselor din învăţământul primar în zonele defavorizate, modificarea procedurii de admitere în universitate sau reforma examenului de bacalaureat.
Începând cu anul 1959, şcoala este obligatorie în Franţa pentru toţi copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani (anterior, fusese obligatorie până la 14 ani).
Scăderea vârstei de şcolarizare este o premieră din 1882.
Cea mai mare parte dintre copiii francezi intră deja în sistemul de învăţământ începând cu vârsta de trei ani. În anul şcolar 2015/2016 (anul celor mai recente statistici), 97,6% dintre copiii cu vârsta de trei ani frecventau o grădiniţă, potrivit departamentului de statistică a ministerului Educaţiei.
Potrivit ministrului învăţământului, Jean-Michel Blanquer, grădiniţa ”este probabil cel mai puternic instrument de egalitate şi progres social de care dispunem”.
Afirmaţia are la bază studii care arată că ”stimularea precoce a copiilor între 0 şi 5 ani contribuie la reuşita şcolară”, iar acest lucru ”este în mod special semnificativ în cazul copiilor proveniţi din familii defavorizate”.
Pentru ca măsura să fie pusă în practică, va fi nevoie de crearea a circa 800 de posturi didactice. Cu un învăţător la 22 de elevi, Franţa are o rată de încadrare mai slabă decât media statelor Uniunii Europene (un învăţător la 13 copii), potrivit unei statistici realizare de France Stratégie.
”Pentru noi, şcolarizarea de la trei ani nu este un subiect, acesta se face deja prin apartenenţă”, a reacţionat Francette Popineau, lidera Snuipp-FSU, primul sindicat al învăţătorilor din şcoala primară. ”Întrebarea adevărată este: cum vom face asta? Câţi elevi vor fi în clase, care vor fi investiţiile, care va fi pregătirea cadrelor didactice?”.
V-ați mutat în Franța? Iată cum vă puteți înscrie copiii la grădinițe și școli