Skip to content

FRANȚA: Transportul feroviar și aerian, afectate de o grevă de amploare

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în ziua de marti, 3 aprilie 2018, va debuta o grevă de amploare şi, cel mai probabil, de lungă durată în transportul feroviar şi la compania aeriană Air France.

Astfel, la Societatea Naţională a Căilor Ferate (SNCF) va circula un tren de mare viteză din opt şi un tren regional din cinci. În circulaţia internaţională a garniturilor de tren, sunt planificate doar trei din patru trenuri Eurostar în circulaţie şi un grafic aproape normal în cazul trenurilor Thalys, spre Belgia. În schimb, nu vor circula garniturile de tren spre Spania, Italia şi Elveţia.

De asemenea, greva lucrătorilor din sectorul feroviar a ajuns în faza protestelor de durată, cu încetarea lucrului timp de două zile din cinci, care ar urma să dureze 36 de zile pe parcursul a trei luni calendaristice consecutive.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966; +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Franceză: +33680713729.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro , www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în “App Store” şi “Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.