FRANȚA: Unii părinți sunt sceptici în privința revenirii copiilor la școală

Autoritățile franceze au anunțat că începând din 11 mai va permite revenirea progresivă a elevilor în școli.

După trei săptămâni în care porțile școlilor au fost închise, ele se vor redeschide treptat din 11 mai, data anunțată de președintele Emmanuel Macron ca fiind prima zi de ridicare pe plan național a restricțiilor.

Publicația franceză de limba englezăThe Local a discutat cu mai mulți părinți despre redeschiderea școlilor.

Cei mai mulți s-au arătat îngrijorați și au spus că este prea devreme, este o idee proastă, este o ruletă rusească sau este o nebunie.

Alții au declarat că nu-și vor trimite copii la școală atât timp cât nu se știe cum vor fi aplicate regulile de distanțare socială în clasele și curțile instituțiilor de învățământ.

Ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, a explicat pe 21 aprilie cum vede guvernul redeschiderea unităților școlare.

„Nu va fi ca și cum ne-am întoarce la normal. Procesul va fi gradual și se va întinde pe câteva săptămâni. Decizia finală va depinde de condițiile locale pentru că autoritățile regionale și locale vor avea un cuvânt greu de spus”, a declarat Blanquer.

În ceea ce privește purtarea măștilor de protecție, el a mai precizat că guvernul va emite o hotărâre valabilă pe plan național.

Una dintre problemele ridicate de revenirea elevilor la cursuri este aceea a părinților lor care au deja boli care, în condițiile pandemiei, le pot afecta grav sănătatea.

Atât sindicatele, cât și părinții și-au arătat îngrijorarea că în special copii de vârste mici nu știu cum să respecte măsurile de distanțare socială.

„Șrim că școlile sunt locuri de contaminare. Cadrele didactice vor avea o responsabilitate enormă în a-i ține pe copii în siguranță”, a precizat Nicola cameron, avocat, profesor și părinte.

Pe de altă parte, unii părinți se confruntă cu imposibilitatea de a avea grijă de copii în perioada cât sunt la muncă și aceștia stau acasă. În special, cei care își cresc singuri copiii au declarat că se simt epuizați.

Multe familii vor deja să-și trimită copiii la școală pentru că vor să meargă la muncă fără a fi îngrijorați de ceea ce ar putea face aceștia cât stau singuri în casă.

Wizz Air: Rutele spre Germania și Franța, suspendate până pe 3 mai. Spre Marea Britanie, Olanda și Elveția, până pe 30 aprilie

Român din Franța care a negat pandemia, mort de coronavirus

FRANȚA: Amenzi între 135 și 375 de euro pentru nerespectarea interdicțiilor de deplasare

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA