Skip to content

FRANȚA: Valiză cu peste 500.000 de euro, găsită în subsolul unui imobil din Paris

Peste 500.000 de euro, în bancnote de 500, 100 şi 50 de euro, au fost descoperiţi luni, 28 septembrie, într-o valiză, pe podeaua unui boxe de la subsolul unui imobil parizian, de o femeie care dorea să-şi vândă apartamentul, au anunţat miercuri surse apropiate acestui dosar, potrivit AFP.

”Nu am terminat de numărat. Dar sunt între 500.000 şi 600.000 de euro”, în cupiuri de ”500, 100 şi 50 de euro” în cea mai mare parte, a precizat sursa menţionată.

În vara aceasta, o femeie de circa 50 de ani, moştenitoarea unui apartament care aparţinuse mamei sale, a pus în vânzare bunul situat în elegantul arondisment 7, nu departe de Champ-de-Mars şi Tour Eiffel (vestul Parisului), potrivit Le Parisien

Aceasta a contractat o agenţie imobiliară pentru a-l evalua, dar în momentul în care aceştia au dorit să viziteze boxa asociată apartamentului, au constatat că uşa este închisă cu lacătul.

Un afiş a fost postat în luna august în holul imobilului pentru a solicita persoanei care ocupase boxa să o elibereze. Solicitarea a rămas fără răspuns, iar noua proprietară a decis luni să apeleze la un lăcătuş. Evaluatorul a descoperit incredibila comoară anunţând imediat poliţia.

O anchetă a fost deschisă de Parchetul din Paris şi încredinţată Brigăzii de cercetări şi anchete financiare din cadrul poliţiei judiciare pariziene, specializate în cazuri de spălare de bani şi bani falşi. (Agerpres)

FRANȚA: Închisoare cu suspendare și 458.000 de euro amendă pentru un șofer român de camion

Patru sicrie cu droguri, transportate de un român din Spania în Germania. Bărbatul, arestat în Franța

Român din Franța care a negat pandemia, mort de coronavirus

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!