Skip to content

Nouă suspecți din Argeș, anchetați pentru trafic de persoane și proxenetism. Una dintre victime, ucisă în Elveția

Procurorii DIICOT Pitești efectuează azi, 16 ianuarie 2019, 11 percheziții domiciliare în Argeș și Maramureș la locuințele a nouă suspecți cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Conform unui comunicat al instituției, cei mai mulți dintre suspecți sunt din Câmpulung, județul Argeș.

În același timp cu perchezițiile din România au loc două percheziții și în Elveția, în cantonul Vaud.

Anchetatorii au suspiciuni că în perioada octombrie 2016 – octombrie 2017 suspecții au racolat prin metoda loverboy zece tinere cu o situație materială precară pe care le-au transportat în orașul Lausanne, Elveția unde le-au constrâns să se prostitueze.

„În perioada 2016 – 2019, membrii grupării ar fi constrâns unsprezece tinere să practice prostituția pe teritoriul Elveţiei și Italiei”, se arată și într-un comunicat al Poliției.

Tinerele erau forțate să se prostitueze pe străzi, chiar și când era ger cumplit, sau chiar când erau bolnave.

Suspecții deveneau agresivi atunci când erau nemulțumiți de sumele de bani câștigate de tinere sau când considerau că acestea petrec prea mult timp cu un client.

Printre tinerele exploatate se află și una care a fost cumpărată de trei dintre suspecți de la un suspect, care o recrutase prin metoda loverboy.

La data de 30.11.2016, una dintre victimele proxeneților a fost ucisă de un client prin aplicarea a 26 de lovituri de cuțit, conform DIICOT.

Conform canalului de televiziune La Chaîne Info, procurorul de caz Jean-Luc Lennon a declarat că rănile de cuțit au fost făcute în coloană și în partea stângă a abdomenului cu intenția de a face victima să sufere.

Acestea nu au fost letale. Decesul tinerei în vârstă de 18 ani a survenit din cauza bătăii aplicate. Oasele feței erau zdrobite, la fel și dinții.

Pentru a identifica victima, s-a făcut o reconstrucție facială meticuloasă la Institutul de Investigații Criminale a Jandarmeriei franzece.

Astfel, a fost întocmit un portret robot care a fost ulterior distribuit în toată Europa.

Pe 15 decembrie 2016, corpul unei femei a fost găsit pe drumul județean 39 lângă Cascada Hérisson din apropierea localității Le Frasnois, departamentul Jura, aflată la granița cu Elveția.

Femeia părea să fi avut între 16 și 30 de ani și a fost găsită dezbrăcată și ascunsă sub frunze, conform France 3.

Amprentele și informații despre ADN-ul tinerei au fost distribuite în mai mult de 20 de țări europene.
Abia după un an, poliția din cantonul Vaud, Elveția, a reușit să identifice victima și suspectul.

Șapte polițiști din Besançon, Franța, au lucrat numai la acest caz timp de un an în colaborare cu poliția judiciară elvețiană.

O posibilă pistă a fost faptul că în localitatea Sullens, cantonul Vaud, o femeie a găsit un document de identitate ce părea să fi aparținut româncei.

Lângă locul unde a fost găsit documentul s-au găsit și pete de sânge și în urma probelor ADN luate de la familia din România a fost identificată victima.

Anchetatorii au luat la rând toate spitalele franceze și elvețiene din zonă pentru a afla dacă cineva a venit la spital pentru intervenții în perioada dispariției româncei.

La un spital din Franța li s-a spus că un bărbat a venit să fie cusut la mână. Așa a fost găsit agresorul, iar faptul că el a ucis-o pe româncă a fost dovedit prin ADN-ul său găsit pe cadavrul mutilat.

Suspectul a fost arestat în noiembrie 2017, nu avea cazier și era un muncitor care locuia în Doubs. El a negat acuzațiile, spunând că sângele provenea de la o căprioară pe care a lovit-o.

De pe urma acestei tinere și a altora ca ea, suspecții din Câmpulung au obținut, conform DIICOT, peste 2.000.000 de euro. 

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești sunt audiate 23 de persoane.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!