PARIS: Opt morți și 30 de răniți într-un incendiu produs la un imobil. O femeie a fost arestată

Opt persoane au murit şi 30 au fost rănite într-un incendiu violent care a avariat un imobil situat în arondismentul 16 din Paris în noaptea de luni spre marţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

O locatară a imobilului a fost reţinută de către poliţie, a anunţat procurorul Parisului, Rémy Heitz, fiind lansată o anchetă pentru ”distrugere voluntară prin incendiu care a cauzat moartea”.

După aproape cinci ore de intervenţii, pompierii au reuşit, la scurt timp după ora locală 06:00 (05:00 GMT), să stingă incendiul, care a cauzat şi rănirea a aproximativ 30 de persoane, dintre care şase pompieri.

”Bilanţul s-ar putea agrava întrucât operaţiunile de recunoaştere nu au avut deocamdată loc la ultimele etaje ale imobilului, unde focul a fost cel mai violent”, a avertizat căpitanul Clément Cognon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de pompieri parizian.

”Parisul este în doliu în această dimineaţă; bilanţul este teribil”, a reacţionat pe Twitter primarul Parisului, Anne Hidalgo.

Incendiul, a cărui origine este deocamdată necunoscută, a debutat marţi în jurul orei locale 01:00 (00:00 GMT), conform pompierilor, care au evocat o ”scenă de o incredibilă violenţă”.

Unii locatari ai imobilului cu opt etaje, construit în anii ’70 ai secolului trecut şi situat pe Rue Erlanger, s-au refugiat pe acoperiş pentru a scăpa de flăcări.

”Am procedat la mai multe operaţiuni de salvare, în special pentru zece persoane care se refugiaseră pe acoperiş. În total, aproximativ 50 de persoane au fost salvate de pompieri, în special datorită instalării scărilor”, a explicat Clément Cognon.

De asemenea, două imobile din apropiere au fost evacuate ca măsură de precauţie. Responsabilii primăriei arondismentului 16 din Paris s-au deplasat la locul incidentului pentru a găsi soluţii de cazare pentru sinistraţi.

Potrivit Annei Hidalgo, serviciile municipalităţii Paris ”au preluat imediat persoanele evacuate, cărora le-au pus la dispoziţie adăpost”, iar această operaţiune va continua ”atât timp cât va fi necesar”.

În total, aproximativ 200 de pompieri au participat la această intervenţie.

La finalul lunii decembrie a anului trecut, două femei şi două fete au murit asfixiate într-un incendiu izbucnit într-un bloc turn din Bobigny, în suburbiile Parisului.

Pe 12 ianuarie 2019, o explozie în reţeaua de alimentare cu gaz, urmată de un incendiu, s-a soldat cu patru morţi în arondismentul 9 din Paris, în zona centrală a capitalei franceze.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?