Bărbatul care a intrat sâmbătă, 7 martie, cu maşina în mulţime în centrul oraşului Münster, din nord-vestul Germaniei, a lăsat un caiet rudelor şi prietenilor în care a dat vina pe propriii părinţi pentru problemele lui psihice, a recunoscut că era impotent, lăsa să se înţeleagă că suferea de mania persecuţiei şi manifesta intenţii sinucigaşe, a relatat luni cotidianul Bild, citat de EFE.
Documentul, care însumează 92 de pagini, reprezintă “cuvintele unui plângăcios care s-a transformat în asasin”, scrie tabloidul Bild despre bărbatul care a intrat în viteză cu furgoneta pe terasa unui local din Münster, a ucis două persoane, a rănit 20 şi apoi s-a sinucis cu un glonţ în cap.
În text, bărbatul scrie că şi-a dorit pentru prima dată să se sinucidă pe când avea şapte ani şi că de mic avea accese de violenţă, lucru pentru care a dat vina pe părinţii săi, despre care a spus că l-au ignorat şi l-au maltratat de când s-a născut, l-au insultat şi îi spuneau bolnav mintal. Această atitudine a părinţilor – mai scrie bărbatul – l-a făcut să sufere de tulburări de comportament, l-a adus în situaţia de a deveni impotent, de a nu avea niciodată relaţii sexuale, de a nu avea “sentimente normale faţă de femei” şi de a-i fi teamă să nu fie considerat homosexual.
Potrivit documentului, trimis în urmă cu nouă zile prin e-mail şi poştă rudelor, prietenilor şi chiar şi unei vecine în vârstă de 81 de ani, întreaga situaţie a avut drept consecinţă un consum excesiv de alcool, atacuri de panică şi de plâns. Jens R. împarte vina şi în cercul său de prieteni, pe care îi bănuia că-l spionau; între clienţii care nu l-au plătit pentru lucrările sale ca designer şi între medici, din cauza unei operaţii la spate în urma căreia a rămas cu sechele.
Surse din poliţie au declarat pentru Bild că odată Jens R. a jurat că se va sinucide “în mod spectaculos” şi că în cinci rânduri a fost anchetat pentru ameninţări şi fraudă, însă acuzaţiile au fost retrase.
Pe de altă parte, o oficialitate germană a declarat luni, potrivit dpa, că Jens R. nu avea permis de portarmă pentru pistolul pe care l-a folosit pentru a se sinucide. “Nu avea permis de portarmă. Arma nu a fost obţinută prin canale normale”, a declarat Herbert Reul, ministru de interne al landului Renania de Nord-Westphalia, pentru postul WDR 5.
Anchetatorii au descoperit un pistol de alarmă şi câteva zeci de artificii lângă arma pe care a folosit-o pentru a-şi lua viaţa. “Se pare că era un atacator instabil psihic şi tulburat care se gândea de multă vreme să se omoare”, a declarat Reul la postul de radio german.
Poliţia a efectuat duminică percheziţii la mai multe proprietăţi având legătură cu autorul atacului, printre care şi un apartament în Münster şi la alte două locuri din landul Saxonia (estul Germaniei). În apartamentul din Münster anchetatorii au găsit numeroşi cilindrii de gaz şi canistre cu bioetanol şi petrol, informează Agerpres.ro.
Vehicul intrat în mulțime în Germania. Poliția informează că sunt morți și răniți