Skip to content

Atenție la călătoria în Germania! Grevă masivă la 11 aeroporturi mari

Aeroport Germania

Transportul aerian din Germania va fi grav perturbat luni, 10 martie, pe fondul unei greve de amploare la 11 aeroporturi, printre care se numără Frankfurt și München, cele mai mari hub-uri de transport din țară. Sindicatul Verdi a anunțat că protestul face parte dintr-o dispută salarială în curs.

Angajații din sectorul public și personalul de la sol de pe aeroporturile Berlin, Hamburg, Stuttgart, Cologne/Bonn, Dusseldorf, Dortmund, Hanovra, Bremen și Leipzig-Halle au fost chemați să participe la această grevă de 24 de ore. Astfel, toate marile aeroporturi din Germania vor fi afectate.
►►► Schimbări în Germania din martie 2025. Informații importante pentru români

Zeci de mii de zboruri anulate

Asociația aeroporturilor din Germania (ADV) estimează că peste 3.400 de zboruri vor fi anulate, afectând aproximativ 510.000 de pasageri. Greva vine în contextul presiunilor exercitate de sindicat asupra guvernului federal și administrațiilor locale înaintea unei noi runde de negocieri privind contractele colective de muncă.

Cererile sindicatului

Verdi cere o creștere salarială de 8%, echivalentul a cel puțin 350 de euro lunar, plus bonusuri mai mari și trei zile libere suplimentare. Angajatorii au respins solicitările, considerându-le nejustificate și greu de suportat financiar.

Negocierile sunt programate să continue între 14 și 16 martie în apropierea Berlinului, iar sindicatul a avertizat că lipsa unui acord va duce la noi proteste.
►►► GERMANIA | Mai puțini deputați, mai puține cheltuieli. Bundestagul își reduce dimensiunea

Val de proteste în întreaga țară

Grevele nu afectează doar sectorul transporturilor. Aproximativ 20.000 de angajați din sănătate au protestat joi, iar vineri, peste 30.000 de lucrători din grădinițe și centre de îngrijire s-au alăturat mișcărilor de protest, cerând echitate salarială și condiții mai bune de muncă.

Reacțiile angajatorilor

Directorul general al ADV, Ralph Beisel, a descris greva drept un coșmar pentru pasagerii afectați, subliniind consecințele asupra mobilității individuale și proceselor economice. La rândul său, Joachim Lang, director al asociației aviației germane BDL, a catalogat planurile sindicatului drept disproporționate.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!