Autoritățile INTERZIC plecarea în Germania a sezonierilor din zone aflate în carantină

Nouă dintre cei 280 de muncitori sezonieri care trebuiau să plece vineri cu avionul de la Sibiu spre Germania au fost opriţi pe Aeroportul Internaţional din Sibiu înainte de îmbarcarea în aeronavă, a anunţat vineri seara Prefectura Sibiu.

Erau din comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, localitate aflată în carantină. Cei nouă muncitori din Suceava vor fi transportaţi înapoi acasă.

„Pe zborul charter programat pentru decolare astăzi la ora 18,20 cu destinaţia Karlsruhe s-au prezentat la îmbarcare nouă persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuţi judeţul Suceava, localitate aflată în carantină în baza Ordonanţei Militare nr. 6. Aceştia au fost identificaţi la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească. Transportul acestora către localitatea de domiciliu va fi asigurat sub coordonarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”, a comunicat Prefectura Sibiu.

Presa a relatat că într-o situaţie asemănătoare au fost şi 30 de muncitori din Pătrăuţi care au venit joi pe aeroportul din Cluj pentru a se îmbarca în zborurile charter cu muncitori sezonieri pentru Germania.

Ei ar fi avut eliberate adeverinţe de Primăria din Pătrăuţi cu privire la faptul că nu sunt suspecţi de infectare cu coronavirus, nefiind în carantină sau izolare la domiciliu.

Prefectura Sibiu a informat că şi alţi muncitori sezonieri vor pleca sâmbătă cu două zboruri de la Sibiu spre destinaţii din Germania.

„De asemenea, în mod excepţional Autoritatea Aeronautică Civilă Română, a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internaţional Sibiu în cursul zilei de 11 aprilie 2020. Primul zbor este programat la ora 10.20, iar al doilea este programat la ora 18,00”, a mai precizat Prefectura Sibiu.

Vineri, 10 aprilie, au plecat de la Sibiu  spre Germania 271 de muncitori sezonieri cu avionul, după ce joi alţi 150 au decolat spre Düsseldorf, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

În următoarele nouă zile mai sunt programate şi alte zboruri spre Germania, potrivit informaţiilor furnizate de către purtătoarea de cuvânt a aeroportului sibian, conform Agerpres.

Angajaţii români sezonieri ajută la strângerea recoltei de primăvară în ciuda închiderii graniţelor din cauza pandemiei de coronavirus.

Ei urmează să ajute la recoltarea sparanghelului, precum şi a altor culturi.

România permite muncitorilor sezonieri să părăsească ţara în ciuda crizei, iar guvernul german a ajuns la un acord săptămâna trecută pentru a primi 80.000 de muncitori sezonieri străini în condiţii stricte, repartizaţi în mod egal în aprilie şi mai.

Până în prezent, au fost înregistraţi 20.000 de muncitori agricoli pentru recoltat.

Olandezii vor să angajeze ROMÂNI la cules de sparanghel, dar „nu se prea pricep și renunță repede la contracte”

Container cu deșeuri aduse ilegal din Germania, depistat la Constanța

BREXIT: Produsele lactate riscă să dispară și să devină un lux în Marea Britanie

 

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?