În cadrul unui experiment derulat în Germania, 250 de oameni vor primi plăţi sociale fără a li se pune niciun fel de întrebare timp de trei ani, scrie Deutsche Welle, citat de Ziarul Financiar.
Acest experiment ar putea fi primul pas către un venit universal de bază și este susţinut de o organizaţie privată, Sanktionsfrei, şi nu de guvernul german.
250 de persoane au fost alese la întâmplare și vor primi lunar 416 euro fără nicio condiţie.
Daniel Feher, preşedintele Unconditional Basic Income Europe (UBIE), un grup care promovează politicile UBI la nivelul Europei, susține că experimentul din Germania este un nou exemplu pozitiv.
„Va fi foarte interesant de văzut ce impact va avea acesta asupra oamenilor”, a explicat Feher.
Experimentul german poate fi văzut ca încadrându-se în mişcarea UBI, o mișcare care a luat amploare în ultimii ani.
Unii observatori remarcă faptul că experimentul nu este unul UBI. În cazul UBI, venitul expiră dacă persoana găseşte un job mai bine plătit.
Hilmar Schenider, CEO al Institutului IZA, a declarat că acesta funcţionează numai dacă beneficiarii nu declară suma primită ca venit.
Subiectul venitului de bază nu este unul nou în Germania, însă accentul pus pe componenta necondiţională, universală a crescut de la introducerea ultimelor reforme majore în sectorul muncii în 2003.
Cei care susţin un astfel de mecanism atrag atenţia asupra nivelului ridicat al sărăciei din Germania, însă există puţine scheme tangibile în acest sens.
Deşi nu este chiar un experiment UBI similar cu cel din Finlanda, rezultatele experimentului german vor fi urmărite îndeaproape pentru a vedea dacă acestea vor fi aceleaşi cu cele anunţate în Finlanda recent, unde guvernul a ales să nu prelungească experimentul dincolo de o perioadă de doi ani.
Cea mai persistentă critică a UBI este legată de costuri. Daniel Feher spune însă că organizaţii ca UBIE nu susţin anumite modele de finanţare, ci vor să promoveze conceptul ca unul demn de dezbătut.
Totuşi, în opinia sa pentru ca politicile UBI să fie sustenabile ar fi necesară o redistribuţie fundamentală a avuţiei prin politicile de taxare.
Hilmar Schneider se îndoieşte că oamenii vor continua să susţină UBI dacă vor şti cât de mult va trebui să plătească pentru aceasta.
Potrivit lui, ideea universalităţii unei astfel de plăţi reprezintă cel unul dintre cele mai mari minusuri ale experimentului.
Acesta crede de asemenea că predictţiile privind cataclismul pe care automatizarea îl va provoca în ceea ce priveşte locurile de muncă sunt exagerate şi că acordarea unui UBI ar face slujbele mai slab plătite mai puţin atractive, ducând la creşteri de preţuri şi o erodare generală a nivelului de trai, fără o reducere a sărăciei.