Skip to content

Cercetători GERMANI, urmăriți penal pentru cruzime față de maimuțe. Riscă până la trei ani de închisoare

Justiţia germană a anunţat marţi că trei cercetători de la Institutul Max Planck pentru Cibernetică Biologică au fost daţi în urmărire penală pentru acte de cruzime faţă de maimuţe în timpul unor experimente efectuate pe creierul acestora, informează AFP şi DPA.

Cei trei specialişti de la un laborator din Tubingen sunt acuzaţi că şi-au încheiat experimentele pe primate desfăşurate în perioada 2013-2015 prea târziu, prelungind astfel agonia animalelor, a declarat procuratura locală într-un comunicat.

Potrivit DPA, activiştii pentru drepturile animalelor au folosit o cameră ascunsă pentru a filma abuzurile şi au depus o plângere împotriva celor trei cercetători.

Potrivit codului penal german, persoanele care se fac vinovate de acte de cruzime faţă de animale riscă până la trei ani de închisoare în funcţie de gravitatea faptelor.

În acest caz, experimentele pe maimuţe au fost aprobate de autorităţi, însă cu condiţia ca acestea să înceteze în cazul în care suferinţa animalelor devine manifestă, relatează Agerpres.

Sophia, primul robot cu cetățenie, îşi doreşte copii: “Oamenii sunt norocoşi că pot avea o familie iubitoare”