Condamnare pe viață pentru un german care a tranșat un pensionar și i-a încasat pensia timp de zece ani

La peste unsprezece ani de la moartea violentă a unui pensionar din Berlin, Heinz N., de 80 de ani, care a fost dezmembrat și băgat într-un congelator, un vânzător german de vechituri a fost condamnat la închisoare pe viață.

Miercuri, 18 aprilie, Tribunalul districtual din Berlin l-a găsit pe Josef S., de 56 de ani, vinovat de omor.

Crima a fost comisă în noaptea dintre anii 2006-2007 și corpul victimei, un pensionar văduv, a fost tranșat și înghesuit într-un congelator. Scopul teribilului gest a fost încasarea pensiei bătrânului, circa 2.000 de euro lunar.

Ucigașul a încasat timp de zece ani pensia fără a trezi nicio bănuială, până când în ianuarie anul trecut un vecin a chemat poliția pentru a verifica de ce bătrânul nu a mai fost văzut de atâta timp cu toate că își golea în mod regulat cutia poștală și plătea cheltuielile.

Inculpatul nu și-a recunoscut niciodată fapta, însă avocatul său a lăsat să se înțeleagă pe timpul procesului că de fapt bătrânul s-a sinucis și că acuzatul l-a ascuns în frigider pentru a-i încasa pensia pe care voia să o folosească la jocurile de noroc.

Terifianta crimă a îngrozit toată Germania. După macabra descoperire a apărut întrebarea dacă nu cumva bătrânii, în special cei din marile orașe, devin tot mai singuri și societății nu îi pasă de ei.

Având în vedere gravitatea acuzației, este foarte puțin probabil ca germanul să fie eliberat vreodată condiționat.

Mai ales pentru că acesta este suspectat și de uciderea unei bătrâne, Irma K. (93 de ani), a cărei corp nu a fost găsit până acum. Femeia a dispărut în 2000, potrivit Berliner Kurier.

Irma K. a dispărut din 2000 – Berlin-Prenzlauer Berg

Comentarii