Germania a intrat în CARANTINĂ parțială. Noile restricții vor fi în vigoare până la sfârșitul lunii

Germania a intrat în carantină parţială luni, 2 noiembrie, cu restricţii radicale privind contactele fizice şi închideri de întreprinderi pentru luna noiembrie, cu scopul de a frâna creşterea infecţiilor de coronavirus înaintea începerii sărbătorilor de Crăciun, relatează DPA.

La München şi Berlin, unii au profitat de weekend pentru a savura o băutură sau o masă în oraş înaintea intrării în carantină, având în vedere că odată cu noul „lockdown” se închid restaurantele şi barurile, precum şi cinematografele, teatrele, muzeele şi alte facilităţi culturale şi de agrement.

Reuniunile în aer liber sunt de asemenea limitate la membrii a cel puţin două familii, cu maximum de zece persoane, potrivit regulilor decise de guvernul federal şi landurile germane săptămâna trecută.

Fanilor le este interzisă prezenţa la meciurile de fotbal din Bundesliga, sportul amator este suspendat de asemenea, iar sălile de sport, piscinele, saloanele de cosmetică, masaj şi cele de tatuaje sunt închise.

Spre deosebire de prima carantină din acest an, şcolile şi grădiniţele rămân deschise, precum şi majoritate a magazinelor şi a saloanelor de coafură.

Institutul Robert Koch, autoritatea principală în domeniul monitorizării şi prevenirii bolilor din Germania, a raportat luni 12.097 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ceea ce a urcat total la 545.027. De asemenea au fost înregistrate 49 de noi decese, aducând totalul la 10.530 de decese de la începutul pandemiei. (Agerpres)

AUSTRIA: Vizitarea familiei, prietenilor și vecinilor, interzisă noaptea din cauza noilor restricții

AUSTRIA: Interdicții impuse timp de o lună. Ieșirea din casă după ora 20.00, interzisă

Merkel: „Germania se confruntă cu o situație dramatică. Cei care susţin că virusul este inofensiv sunt periculoşi şi iresponsabili”

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?